Satul „Italieni”

Articol preluat de Frontpress

Cu ceva zile în urmă am dat peste o mărturie a unui istoric, Toma Rădulescu, publicată în Adevărul care tratează despre imigrația italienilor în România și mi-am promis c-o voi împărtăși cu lumea pe blog.

Din articolul respectiv se poate citi clar cum imigrația masivă a italienilor în țara noastră a dus la crearea, peste noapte, a sate întregi de transalpini, formate la început din bărăci ( la fel ca cele de la periferia Romei) și care doar mai târziu au devenit case în adevăratul sens a cuvântului. Exemplu emblematic e fostul sat „Italieni” din județul Dolj astăzi dispărut din cauza politicii comuniste de urbanizare forțată.

Caracteristicile imigrației italiene, precum construirea bărăcilor și microcriminalitatea care se trage din asemenea marginalizare, despre care am mai vorbit pe blog, sunt dovada cum nici italienii la vremea lor n-au fost mai presus în comparație cu imigranții străini care astăzi caută în Italia un trai mai bun.

Acest articol se vrea a fi un răspuns la ipocrizia unor italieni care și-au uitat istoria și a celor români care plini de complexe de inferioritate interpretează aspectele dificile a poporului român cum că s-ar datora unui caracter intrinsec a propriilor concetățeni fără să ia în calcul contextul istoric, social, politic, economic ș.a.m.d

Mărturia unui italian la Timișoara

Aș vrea să aduc în atenția tuturor o mărturie a unui poet italian contemporan, Lello Voce, dintr-o călătorie în România, mai precis în Timișoara. Acest oraș pentru cei ce încă nu știu e un adevărat magnet pentru italieni. Aici ei găsesc tot ce doresc din punct de vedere a afacerilor: persoane calificate, forta de munca ieftina si imobile la preturi scazute. Fenomenul italienilor la Timișoara e atât de radical încât cei de la postul tv France 24 i-au dedicat un reportaj întreg. Conform postului de televiziune franțuzesc doar la Timișoara se află circa 15.000 de italieni care au dat naștere la 6000 de firme. Cealaltă față a medalie însă, ce nu se poate observa în reportaj se poate foarte bine întravede în cuvintele lui Lello Voce:

Cuvintele originale:
In 50 anni ho viaggiato parecchio, qui e là, nel mondo. Da un solo paese sono scappato. La Romania. Per vergogna. Vergogna di essere connazionale di quei signori benvestiti che ho visto con i miei occhi, nel parcheggio del miglior hotel di Timisoara prendere a calci (a calci) ragazzini di 10 anni perchè avevano lavato male le loro belle macchine nordestine, dopo avargli fatto la guardia per tutta la notte dormendo all’addiaccio sul cofano. Vergogna di avere lo stesso passaporto di quei tronfi panzuti 50enni che vedevo entrare nell’hotel seguiti da 3 o 4 sedicenni rumene. Vergogna che qualcuno potesse pensare che anch’io ero lì per quello, che anch’io venivo dalla ricca Italia per comprare Romania ‘tutta Romania, donne, bambini tutto’ come mi diceva Mario che aveva 10 anni, aveva imparato l’italiano in orfanotrofio grazie a una vecchia copia del Devoto Oli finito lì chissà come e che si stupiva che io lo avessi fatto dormire nella mia auto, dentro, e che dopo averlo pagato, lo avessi anche ringraziato. Mario ha parlato con me per quasi 3 ore, senza sbagliare un solo congiuntivo. Mario aveva i capelli rasati a zero e forse avrei dovuto rapirlo e portarlo via acon me.
In Romania da quel giorno non ho avuto più voglia nè coraggio di andarci. parlo italiano…. non è un bel modo di presentarsi.


Traducerea:
În 50 de ani am călătorit des, pe ici pe colo, în lume. De o singură țară am fugit. România. De rușine. De rușine să fiu concetățean al acelor domni bine îmbrăcați care i-am văzut cu ochii mei, în parcarea celui mai bun hotel din Timișoara luând la șuturi (la șuturi) copii de 10 ani pentru că n-au spălat bine frumoasele lor mașini nord-estice, după ce le-au pazit toată noaptea dormind pe capota din față. Rușine de a avea același pașaport cu acei fițoși cu burtă de 50 de ani pe care îi vedeam intrând în hotel împreună cu 3 sau 4 fetițe de 16 ani românce. Rușine că cineva ar putea să creadă că și eu eram acolo pentru asta, că și eu veneam din bogata Italie pentru a cumpăra România, ”toată România, femei, copii, tot” cum îmi zicea Marius de 10 ani, el învățase italiana în orfelinar datorită unei copii de Devoto Oli (vocabular italian), ajunsă acolo cine știe cum și se mira că eu îl lăsasem să doarmă în mașina mea, în interior, și după ce îl plătisem, îi mai și mulțumisem. Marius a vorbit cu mine aproape 3 ore fără să greșească un verb. Marius avea părul tăiat zero și poate ar fi trebuit să-l fi răpit și să-l fi luat cu mine.
În România din acea zi nu am mai avut chef nici curaj pe urmă să mă mai duc. Vorbesc italiana...nu e un mod frumos de a te prezenta.

sursa G. C. T.

Despre imigranții italieni în România / Riguardo gli immigrati italiani in Romania

Articol citat de Eleonora Lisnic

Documentul de mai jos care e datat 15 August 1942, e o scrisoare scrisă de șeful poliției italiene de atunci, Carmine Soniso, către Ministerul Afacerilor Externe al Italiei în care atrage atenția asupra imigranților italieni stabliți în România. Acesta, ținând cont de numeroasele infracțiuni comise de cetățenii italieni, face cerere către MAE ca asemenea cazuri să fie trimise mai departe sub competența poliției italiene. Mai jos transcrierea în limba originală și ca urmare traducerea în română.

L'originale
Lettera scritta dalla Direzione generale di Polizia, ufficio Passaporti, 14 Agosto 1942

La R. Legazione in Bucarest segnala che alcuni connazionali giunti in Romania a titolo temporaneo, non lasciano il Paese alla scadenza del loro permesso di soggiorno provocando inconvenienti con le Autorità di Polizia romene anche per il contegno non sempre esemplare da loro tenuto o per l'attività non completamente chiara dai predetti svolta.
Stante il orescente afflusso di connazionali in Romania si dispone che le richieste di espatrio colà vengano vagliate con particolare severità per quanto riguarda in special modo la condotta morale o politica degli interessati od i motivi addotti, inoltrando a questo Ministero, Ufficio Passaporti, soltanto quelle che rivestono carattere di assoluta ed inderogabile necessità.

Il Capo della polizia
Carmine Soniso


Traducerea în română
Din partea Direcției generale de Poliție, biroul Pașapoarte, 14 August 1942:

Legația la București ne informează de unii concetățeni care ajunși în România pe bază temporară, nu părăsesc Țara la scăderea permisului lor de ședere cauzând probleme Autorităților de Poliție române datorită și comportamentului nu totdeauna exemplar de ei ținut sau pentru activitatea nu complet clară efectuată din partea acestora.
Având în vedere fluxul crescător de concetățeni spre România se dispune ca cererile de extradare în cazul în care sunt adoptate cu particulară severitate în cea ce privește în mod special conduita morală sau politică a interesaților sau alte motive invocate, trimițând la acest Minister, Oficiul Pașapoarte, doar acele care acoperă un caracter de absolută și inderogabilă necesitate.

Șeful poliției
Carmine Soniso