Italia - țara bârfelor

Cu ceva timp în urmă folosisem într-un articol expresia ”românii în topul infractorilor din auzite” referindu-mă la statutul concetățenilor din preafrumoasa Italie. Expresie care vroiam să sugereze lipsa de fundament la baza etichetării românilor drept infractori și rolul mass mediei italiene în propagandarea acestei imagini și de consecință manipularea italienilor de rând.

Azi, la distanță de 2 luni, au fost realizate în Italia un sondaj și un studiu foarte înteresante în opinia mea, care zic multe:

1)Sondajul tratează despre modul cum percep italienii imigranții. Acesta pune în evidență faptul că majoritatea italienilor consideră imigranții principala sursă de criminalitate și deci principalul pericol pentru propria lor siguranță.

2)În cea ce privește studiul, totalmente condus de experți italieni, examinează raportul între imigrație și criminalitate. Rezultatul? Nu există nicio legărută reală între cele două fenomene.

Acum întrebarea mea e următoarea: cum poți percepe ceva ca amenințător când de fapt acest lucru nu are niciun nex concret cu cea ce înseamnă minarea siguranței publice?


ps. În timp ce românii se „mândresc” cu imaginea lor de infractori de rang înalt în peninSULĂ , italienii la rândul lor fac ravagii în țara acestora cumpărându-și patrimoniul cultural la angro cu 500 de euro bucata.

Experimentul Pitești - cea ce a înseamnat cu adevărat Comunismul

Cea ce vreau să citiți (în premieră) e o relatare a unui prieten despre vizita sa, în calitate de istoric, la Pitești pe data de 5 Decembrie anul curent cu ocazia comemorării a 60 de ani de la introducerea în România a metodelor comuniste de reeducare prin totură. Subiectul acestei relatăre, foarte puțin cunoscut printre mulți dintre noi, reprezintă una din cele mai negre pagini din istoria, nu doar a românilor ci chiar a omenirii. Ca atare să servescă drept replică în viitor în fața nostalgicilor perioadei ceaușiste.

Ziua de Sf. Nicolae 1949, Ziua de 5 Decembrie 2009

În ziua de sambata 5 decembrie 2009 au avut loc la Piteşti o serie de festivităţi prijeluite de comemorarea a 60 de ani de la punerea în aplicare (la 6 decembrie 1949 –in ziua de Sfântul Nicolae-) a metodelor abominabile de tortură denumite in Romania „reeducarea prin tortură”, şi cunoscute pe plan internaţional ca „FENOMEMUL sau EXPERIMENTUL PITEŞTI”.
Evenimentul a avut ca organizatori: Fundaţia Culturală MEMORIA, Filiala Argeş, Primăria municipiului Piteşti, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Argeş, Muzeul Judeţean Argeş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Institutul Român de Istorie Recentă Bucureşti, Europe Direct Argeş, Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.
Evenimentul a inclus o conferinţă, o masă rotundă, şi, cel mai important, o vizită la fosta închisoare din Piteşti, după care ziua s-a încheiat cu un moment artistic, adică piesa de teatru „Un altfel de crăciun”, cu fragmente din literatura detenţiei (ex: Radu Gyr), eveniment ţinut la Sala Studio a Teatrului Alexandru Davila din Piteşti.

Programul a început de dimineaţă în jurul orei zece, gazda evenimentului fiind Biblioteca Judeţeană Argeş.
S-au prezentat eforturile depuse de organizatori pentru trasformarea închisorii Piteşti în muzeu, după modelul închisori Sighet, s-au discutat diverse probleme, precum popularizarea evenimentelor petrecute în regimul comunist, evenimente care au ajuns să fie cunoscute şi în afara ţării, sau necesitatea canonizării victimelor comunismului şi a stabilirii unei zile a martirilor comunişti.
A urmat masa rotundă, unde fostele victime ale terorii de la Piteşti şi-au amintit clipele de groază petrecute în închisorile comuniste.
„Reeducarea prin tortură” a început în 1948, la penitenciarul Suceava, unde Securitatea şi conducerea închisorii Suceava iniţiază o acţiune de "reeducare" a deţinuţilor politici.
Metoda fusese „importată” din lagărul sovietic, şi dacă la Penitenciarul Sucevean reeducarea a fost încercată prin convingere, la Piteşti s-a trecut la reeducarea prin tortură.
Totul a început în preajma Crăciunului anului 1949, în camera patru spital, coşmarul a durat timp de 3 ani.
De la Piteşti, reeducarea a fost dusă în alte penitenciare, precum Gherla, Aiud.
Doar la Piteşti peste 100 de tineri au murit în timpul aplicării reeducării.
Astfel, la 60 de ani de la începerea experimentului, a avut loc evenimentul prezent, stabilit de organizatori tot în preajma Crăciunului, acesta a culminat cu prima ceremonie religioasă ţinută chiar în închisoarea Piteşti, în camera 4 Spital, camera unde s-au petrecut cele mai inimaginabile orori.
Ceremonia, deosebit de impresionantă, a fost ţinută de 4 preoţi ortodocşi şi un musulman (se ştie că pe la Piteşti a trecut şi un tătar, care după unele surse a fost omorât în bătaie mai târziu la Gherla).
Pentru prima oară, după fix 60 de ani, un grup de foşti deţinuţi au reintrat în camera patru spital unde au fost torturaţi cu bestialitate în perioada comunistă, ei sosiseră cu un autocar după terminarea mesei rotunde, unde povestiseră cu lux de amănunte torturile prin care au trecut.
Aşa am ajuns să intrăm cu toţii în camera 4 spital, o cameră friguroasă, transformată între timp în arhivă.
După câteva momente de tăcere, bătrânii încep să îşi reamintească , -- - Aici în centru era priciu unde eram bătuţi la fund, la tălpi,
- Acolo era găleata pt excremente, unde ne făceam nevoile, lângă ea era găleata cu apă,
- Aici l-au omorât pe Bogdanovici, spune unul dintre ei, şi ne arată cu degetul un loc în podea. Ba nu, încă mai trăia când l-au scos, şopteşte altul.
Toată lumea era deosebit de emoţionată, şi fiecare dorea să afle de la aceşti bătrâni câte ceva :
-E adevărat că v-au pus să vă închinaţi la un falus de săpun ?
–Da!
- E adevărat că se făceau liturghii negre ?
– Da, aşa a fost.
- E adevărat că aţi fost împărtăşiţi cu urină şi fecale ?
– Da,
şi multe alte întrebări au curs. Totul a fost înregistrat, din fericire, atât video, cât şi audio.
Vizităm subsolul închisorii, alte amintiri… Coborâm nişte scări…
- Aci s-au sinucis băieţii ăia, nu mai suportau şi s-au aruncat, pentru a nu îi denunţa pe alţii, spune cineva în timp ce coboară încet scara.
- S-au aruncat în cap, să scape mai repede, adaugă cineva. Mai târziu au pus plasă, completează un alt bătrân-
Parasim cladire fostului penitenciar plitesti si ne indreptam cu autocarul spre centru orasului.
Seara se încheie cu o piesă de teatru, un monolog interpretat de o tânără prin care s-a subliniat tratamentul profund ateu, chiar satanist prin care treceau deţinuţii, mai ales în perioada Crăciunului.
Asa s-a incheiat ziua de sambata de dinaintea zilei de Sf. Nicolae si după un tur de forta care incepuse pentru noi „Bucureşteni” la ora 5 dimineaţa is iata ca ajungem in jurur orei 21.00 inapoi in Bucuresti.
A fost cu siguranta o zi „productiva” in care s-au stabilit multe date importante si prima noastra obligatie ca istorici va fi sa scriem despre „reeducarea prin tortură” petrecuta la Pitesti, in perioada comunista.
Si iata ca prin acest acest scurt reportaj si eu imi onorez o parte din aceasta obligaţie morala.

Victor Dorian Dogaru

Satul „Italieni”

Articol preluat de Frontpress

Cu ceva zile în urmă am dat peste o mărturie a unui istoric, Toma Rădulescu, publicată în Adevărul care tratează despre imigrația italienilor în România și mi-am promis c-o voi împărtăși cu lumea pe blog.

Din articolul respectiv se poate citi clar cum imigrația masivă a italienilor în țara noastră a dus la crearea, peste noapte, a sate întregi de transalpini, formate la început din bărăci ( la fel ca cele de la periferia Romei) și care doar mai târziu au devenit case în adevăratul sens a cuvântului. Exemplu emblematic e fostul sat „Italieni” din județul Dolj astăzi dispărut din cauza politicii comuniste de urbanizare forțată.

Caracteristicile imigrației italiene, precum construirea bărăcilor și microcriminalitatea care se trage din asemenea marginalizare, despre care am mai vorbit pe blog, sunt dovada cum nici italienii la vremea lor n-au fost mai presus în comparație cu imigranții străini care astăzi caută în Italia un trai mai bun.

Acest articol se vrea a fi un răspuns la ipocrizia unor italieni care și-au uitat istoria și a celor români care plini de complexe de inferioritate interpretează aspectele dificile a poporului român cum că s-ar datora unui caracter intrinsec a propriilor concetățeni fără să ia în calcul contextul istoric, social, politic, economic ș.a.m.d