La Roma a fost comemorată Unirea din 1859

Articol scris pentru Gazeta Basarabiei

Duminică, 3 februarie, la invitația Parorhiei românești Flaminia-Euclide, Roma Nord, comunitatea basarabeană din capitala Italiei a sărbătorit cu armonie și voie bună aniversarea a 154 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri din 1859, atunci când nobilul moldovean Alexandru Ioan Cuza a unit, prin persoana sa, cele două principate dunărene întemeind astfel Regatul României. Așadar, după sfânta slujbă de dimineață ținută de părintele Serafim VESCAN Iulian la care au participat și Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Excelența Sa Bogdan TĂTARU CAZABAN împreună cu soția, a urmat un program artistic și cultural care s-a desfășurat într-o adevărata atmosferă de spiritualitate românească văzând tinerii principalii protagoniști ai zilei.  Evenimentul a început cu un grup de copii de pe ambele maluri ale Prutului, conduși de dna. Tatiana Ciobanu din Basarabia și dna. Ludușanu din Târgu Mureș, care au recitat poezii de Mihai Eminescu, apoi,  părintele Serafim a făcut o mică intervenție istorică cu ocazia Unirii Principatelor Române salutând călduros invitații de peste Prut. Reprezentanța Republicii Moldova alcătuită din Ansamblul Arțăraș împreună cu Asociația Dacia condusă de Vitalie Ciobanu au ținut sus numele Basarabiei prin cântece și  dansuri tradiționale și totodată apelând la rădăcinele istorice și etnice comune au reafirmat importanța de a păstra lanțul intergenerațional al neamului într-o epocă în care spiritul consumist și gaura neagră a uitării amenință să înghită tot ce întâlnește în cale.  În continuare, grupul parohiei împreună cu ansamblul Arțăraș au cântat cântece patriotice, „Noi suntem ai României”, „A sosit ziua dreptăţii”,  şi altele, întinzând în final hora unirii, moment în care toată lumea, în frunte cu domnul ambasador şi soţia sa, s-a prins de mână într-un spirit unanim de frăţie şi bucurie. 

Condorii Negri - Imnul lui Jianu

Cazul Anagnina la Antena 3

Președintele ass. Noua Dreaptă, av. Tudor Ionescu la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3

Mai più un mondo di consumo e produzione, ritorno alle radici, alla tradizione

Satul, revista pentru promovarea tradiției și culturii din mediul rural.

Engleza, impunerea și influența unui mod de gândire

Articol preluat de Frontpress, AntiMedia și Blog Noua Dreaptă

S-a mai gândit cineva de ce o limbă răspândită prin cuceriri militare, colonizări și exploatare a unor popoare inofensive este considerată limba cea mai importantă și cea mai adecvată pentru a invăța oamenii de diferite naționalități să trăiască impreună, să fie mai aproape unii de ceilalți, să interacționeze? O limbă care în spatele justificării că ar fi una de circulație internațională își impune prezența tuturor deși pe Glob sunt peste 3000 de limbi.

De mici suntem obligați să învățăm limba engleză în școli, fără să ni se lase o margine de alegere. Poate eu sau oricine alcineva avem o vocație pentru o altă limbă, poate vrem să învățăm germana sau spaniola ca prima limbă. Nu se poate, pentru că cineva a decis că trebuie să fie engleza. Se pare că limba engleză e mai presus decât Dumnezeu deoarece în timp ce ora de religie este scoasă din școli din motive c-ar obstrucționa libertatea de conștiință a elevilor, cea dintâi este impusă în unele țări chiar de la grădiniță. E clar că într-un asemenea context ni se pare firesc și normal ca limba engleză să ocupe locul de cinste în societate. Suntem indoctrinați de mici că dacă știi engleza oriunde te duci în lume te vei descurca, că e un semn de inteligență nemaipomenita iar dacă nu o știi ești un semianalfabet. Astfel suntem obișnuiți să avem complexe de inferioritate ca vorbitori de o limbă care nu e engleza.

La nivel de societate se privește la chestiunea lingvista doar dintr-o perspectiva materialista, adică ținând cont de ce se cere pe piața muncii. La nivel individual se consideră că a ști o limbă în plus nu strică, dar fără să ne întrebăm de ce neapărat engleza? Pe lângă asta mulți sunt și egoiști pentru că împun unei țări întregi emisiuni, filme, documentare subtitrate respingând dublarea pentru că în viziunea lor invață mai bine limba engleză și astfel pot aprecia vocea naturală a lui Al Pacino. Și cu persoanele care suferă de probleme de vedere și nu reușesc să urmărească subtitrările cum rămâne? E ca și cum pe strada nu s-ar mai face pasarele pentru persoanele in scaune cu rotile pentru că o parte a populației consideră că urcând scările îți tonifici gluteii.

Dar înăinte de toate limba e o forma mentis, un mod de gândire, o abordare logica a realității moștenită din moși strămoși care vehiculează în același timp o anumită scară de valori. Limba e un patrimoniu comun și rădăcinele unui popor. Limba e cultură.

Dacă se recunoaște această definiție a „limbii” atunci e evident atacul la care e supusă limba română și coeziunia poporului român prin sabotarea felului lui de a gândi și la urma urmei și de a simți.

Limba engleză, după cum afirmă Anna Maria Capogrande, președintele Asociației pentru apărarea și promovarea limbilor oficiale alle UE din cadrul Comisiei Europene, e o limbă care vehiculează esențialmente valorile capitalismului, mercantilismului, profitului și al colonialismului economic și cultural. Limba engleză predată la vârste fragede poate distruge o dată pentru totdeauna modul de a gândi a copiilor români și cea ce a mai rămas din modelul cultural românesc.

În țările precum Italia, Franța, Belgia (în Wallonia) , Spania, limba engleză, și pot confirma din experiențe personale, este aproape necunoscută pentru majoritatea persoanelor. Poate ar trebui sa ne dam seama ca cunoasterea limbii engleze de fapt nu e chiar asa de firească cum sistemul ne invață.

Justificările care sunt invocate pentru a păstra limba engleză la televizor și în oricare alt domeniu în țara noastră e o abordare tipică țărilor mici care în lipsa unei piețe interne adecvate care să permită producția în limba națională, de toate expresiile de cultură, de la cinema la muzică până la emisiuni televizate permit înglobarea lor cultural-spirituală în area culturală anglo-americană.

În concluzie asistăm, cu permisiunea noastră, la afirmarea la nivel global a unui mod de gândire unic, doar pentru că e la modă.

Cetatea Neamţului

În Decembrie, în scurta mea vizită pe meleagurile natale, am profitat să vizitez pentru prima oară renumita Cetate a Neamţului. Deşi aveam de mult în gând această intenţie, dorinţa de a vedea Cetatea s-a făcut şi mai mare după recenta restructurare care a interesat toate sălile şi camerele cetăţii, precum şi temniţa, biserica, podul de acces sau sistemul de capcane de pe acesta. Mai jos am ataşat câteva din pozele făcute în timpul vizitei, în timpul căreia începuse uşor să ningă, dând Cetăţii un farmec deosebit.

Cetatea Neamţului se află în vecinătatea celui mai inalt varf al Culmii Plesului (pentru a ajunge la ea ai de urcat pe jos nu puţin).

Ea a fost construită pe vremea lui Petru I al Moldovei (1375-1391).

Pe timpuri, Cetatea Neamtului statea de veghe pe vaile Moldovei si ale Siretului, cat si pe calea de acces spre Transilvania pentru a proteja principalele arterii comerciale care treceau prin zonă.

Perioada cea mai înfloritoare a cetăţii a fost pe vremea lui Ştefan cel Mare care o include în sistemul defensiv de cetăţi ce aveau ca rol apărarea Moldovei (mai jos harta).

Unul din cele mai cunoscute momente de glorie ale Cetății este în anul 1691 când a rezistat în fața atacurilor armatei poloneze conduse de Ioan Sobieski.

Plăcerea autolezionistă

Articolul pe care îl voi cita mai jos a fost scris de Ion Cristoiu și publicat în ziarul Monitorul de Neamț cu titlul „Se întâmplă și la alții”. E vorba de un articol care ajunge la o concluzie ce nu doar împărtășesc complet ci chiar am susținut-o ori de fiecare dată cùnd mă întorceam în țară și discutam cu autolezioniștii, adică cei care se umilesc singuri, făcându-și rău prin vorbe aruncate aiurea față de propria țară și de propria identitate de român.

”În cele câteva zile cât am stat în Franța, am urmărit cu hărnicie jurnalele de actualități ale televiziunilor generaliste și programele televiziunilor de știri. În fiecare seară aproape, televiziunile au prezentat cazuri de pacienți morți cu zilele din cauza tratamentului din spitale. Cel mai răsunător s-a dovedit cazul unui bărbat care a murit după ce a fost plimbat pe la mai multe spitale, pentru că nu se găseau locuri libere. [...] Cazurile grave din sistemul sanitar, dar nu numai ele ci și neregulile din servicii , au fost tratate cu maximă seriozitate. N-am întâlnit însă în nici un moment vreo referire la tresăturile generale ale poporului francez și, cu atât mai puțin, vreo comparație umilitoare cu situația din alte țări. Și m-am gândit: Ce s-ar fi întâmplat la noi dacă într-un interval atât de scurt s-ar fi petrecut atât de multe cazuri grave în sistemul de Sănătate? Pe toate televiziunile ar fi fost o văicăreală generală despre situația din România și, mai ales, o reafirmare a cunoscutei teze: Ca la noi la nimenea! În numeroase rânduri, am avut obiecții însemnate față de cea ce se întâmplă în România. Cred însă că lucrurile rele de la noi nu trebue să ne ducă la o permanentă autoumilire prin raportarea la o situație excepțională din Vestul Europei. Iată că și la francezi oamenii mor cu zilele în spitale. Iată că și la francezi serviciile publice sunt dezastruoase. Ciudat lucru! Românii muncesc sau călătoresc în Occident destul de mult. Întâlnesc în țări cu o tradiție capitalistă de aproape un secol multe cazuri de brambureală mai mare ca la noi. Și totuși, când se întorc în țară, nu se dau în lături din a susține că la noi lucrurile stau mai rău decât în alte țări. Complexe de provinciali ai Europei!”

Nu îndemn lumea să nu critice lucrurile care merg prost ci s-o facă în mod constructiv. Felul de a te raporta la problemele țării cu expresii gen „c-așa-i la noi” sau „ ca la noi la nimenea” nu doar reflectă propriile complexe de inferioritate ci înspiră și un sentiment de resemnare și de autoumilire față de actualul stat a lucrurilor. Devine tot o chestiune de mentalitate.