Italia - țara bârfelor

Cu ceva timp în urmă folosisem într-un articol expresia ”românii în topul infractorilor din auzite” referindu-mă la statutul concetățenilor din preafrumoasa Italie. Expresie care vroiam să sugereze lipsa de fundament la baza etichetării românilor drept infractori și rolul mass mediei italiene în propagandarea acestei imagini și de consecință manipularea italienilor de rând.

Azi, la distanță de 2 luni, au fost realizate în Italia un sondaj și un studiu foarte înteresante în opinia mea, care zic multe:

1)Sondajul tratează despre modul cum percep italienii imigranții. Acesta pune în evidență faptul că majoritatea italienilor consideră imigranții principala sursă de criminalitate și deci principalul pericol pentru propria lor siguranță.

2)În cea ce privește studiul, totalmente condus de experți italieni, examinează raportul între imigrație și criminalitate. Rezultatul? Nu există nicio legărută reală între cele două fenomene.

Acum întrebarea mea e următoarea: cum poți percepe ceva ca amenințător când de fapt acest lucru nu are niciun nex concret cu cea ce înseamnă minarea siguranței publice?


ps. În timp ce românii se „mândresc” cu imaginea lor de infractori de rang înalt în peninSULĂ , italienii la rândul lor fac ravagii în țara acestora cumpărându-și patrimoniul cultural la angro cu 500 de euro bucata.

Experimentul Pitești - cea ce a înseamnat cu adevărat Comunismul

Cea ce vreau să citiți (în premieră) e o relatare a unui prieten despre vizita sa, în calitate de istoric, la Pitești pe data de 5 Decembrie anul curent cu ocazia comemorării a 60 de ani de la introducerea în România a metodelor comuniste de reeducare prin totură. Subiectul acestei relatăre, foarte puțin cunoscut printre mulți dintre noi, reprezintă una din cele mai negre pagini din istoria, nu doar a românilor ci chiar a omenirii. Ca atare să servescă drept replică în viitor în fața nostalgicilor perioadei ceaușiste.

Ziua de Sf. Nicolae 1949, Ziua de 5 Decembrie 2009

În ziua de sambata 5 decembrie 2009 au avut loc la Piteşti o serie de festivităţi prijeluite de comemorarea a 60 de ani de la punerea în aplicare (la 6 decembrie 1949 –in ziua de Sfântul Nicolae-) a metodelor abominabile de tortură denumite in Romania „reeducarea prin tortură”, şi cunoscute pe plan internaţional ca „FENOMEMUL sau EXPERIMENTUL PITEŞTI”.
Evenimentul a avut ca organizatori: Fundaţia Culturală MEMORIA, Filiala Argeş, Primăria municipiului Piteşti, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Argeş, Muzeul Judeţean Argeş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Institutul Român de Istorie Recentă Bucureşti, Europe Direct Argeş, Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.
Evenimentul a inclus o conferinţă, o masă rotundă, şi, cel mai important, o vizită la fosta închisoare din Piteşti, după care ziua s-a încheiat cu un moment artistic, adică piesa de teatru „Un altfel de crăciun”, cu fragmente din literatura detenţiei (ex: Radu Gyr), eveniment ţinut la Sala Studio a Teatrului Alexandru Davila din Piteşti.

Programul a început de dimineaţă în jurul orei zece, gazda evenimentului fiind Biblioteca Judeţeană Argeş.
S-au prezentat eforturile depuse de organizatori pentru trasformarea închisorii Piteşti în muzeu, după modelul închisori Sighet, s-au discutat diverse probleme, precum popularizarea evenimentelor petrecute în regimul comunist, evenimente care au ajuns să fie cunoscute şi în afara ţării, sau necesitatea canonizării victimelor comunismului şi a stabilirii unei zile a martirilor comunişti.
A urmat masa rotundă, unde fostele victime ale terorii de la Piteşti şi-au amintit clipele de groază petrecute în închisorile comuniste.
„Reeducarea prin tortură” a început în 1948, la penitenciarul Suceava, unde Securitatea şi conducerea închisorii Suceava iniţiază o acţiune de "reeducare" a deţinuţilor politici.
Metoda fusese „importată” din lagărul sovietic, şi dacă la Penitenciarul Sucevean reeducarea a fost încercată prin convingere, la Piteşti s-a trecut la reeducarea prin tortură.
Totul a început în preajma Crăciunului anului 1949, în camera patru spital, coşmarul a durat timp de 3 ani.
De la Piteşti, reeducarea a fost dusă în alte penitenciare, precum Gherla, Aiud.
Doar la Piteşti peste 100 de tineri au murit în timpul aplicării reeducării.
Astfel, la 60 de ani de la începerea experimentului, a avut loc evenimentul prezent, stabilit de organizatori tot în preajma Crăciunului, acesta a culminat cu prima ceremonie religioasă ţinută chiar în închisoarea Piteşti, în camera 4 Spital, camera unde s-au petrecut cele mai inimaginabile orori.
Ceremonia, deosebit de impresionantă, a fost ţinută de 4 preoţi ortodocşi şi un musulman (se ştie că pe la Piteşti a trecut şi un tătar, care după unele surse a fost omorât în bătaie mai târziu la Gherla).
Pentru prima oară, după fix 60 de ani, un grup de foşti deţinuţi au reintrat în camera patru spital unde au fost torturaţi cu bestialitate în perioada comunistă, ei sosiseră cu un autocar după terminarea mesei rotunde, unde povestiseră cu lux de amănunte torturile prin care au trecut.
Aşa am ajuns să intrăm cu toţii în camera 4 spital, o cameră friguroasă, transformată între timp în arhivă.
După câteva momente de tăcere, bătrânii încep să îşi reamintească , -- - Aici în centru era priciu unde eram bătuţi la fund, la tălpi,
- Acolo era găleata pt excremente, unde ne făceam nevoile, lângă ea era găleata cu apă,
- Aici l-au omorât pe Bogdanovici, spune unul dintre ei, şi ne arată cu degetul un loc în podea. Ba nu, încă mai trăia când l-au scos, şopteşte altul.
Toată lumea era deosebit de emoţionată, şi fiecare dorea să afle de la aceşti bătrâni câte ceva :
-E adevărat că v-au pus să vă închinaţi la un falus de săpun ?
–Da!
- E adevărat că se făceau liturghii negre ?
– Da, aşa a fost.
- E adevărat că aţi fost împărtăşiţi cu urină şi fecale ?
– Da,
şi multe alte întrebări au curs. Totul a fost înregistrat, din fericire, atât video, cât şi audio.
Vizităm subsolul închisorii, alte amintiri… Coborâm nişte scări…
- Aci s-au sinucis băieţii ăia, nu mai suportau şi s-au aruncat, pentru a nu îi denunţa pe alţii, spune cineva în timp ce coboară încet scara.
- S-au aruncat în cap, să scape mai repede, adaugă cineva. Mai târziu au pus plasă, completează un alt bătrân-
Parasim cladire fostului penitenciar plitesti si ne indreptam cu autocarul spre centru orasului.
Seara se încheie cu o piesă de teatru, un monolog interpretat de o tânără prin care s-a subliniat tratamentul profund ateu, chiar satanist prin care treceau deţinuţii, mai ales în perioada Crăciunului.
Asa s-a incheiat ziua de sambata de dinaintea zilei de Sf. Nicolae si după un tur de forta care incepuse pentru noi „Bucureşteni” la ora 5 dimineaţa is iata ca ajungem in jurur orei 21.00 inapoi in Bucuresti.
A fost cu siguranta o zi „productiva” in care s-au stabilit multe date importante si prima noastra obligatie ca istorici va fi sa scriem despre „reeducarea prin tortură” petrecuta la Pitesti, in perioada comunista.
Si iata ca prin acest acest scurt reportaj si eu imi onorez o parte din aceasta obligaţie morala.

Victor Dorian Dogaru

Satul „Italieni”

Articol preluat de Frontpress

Cu ceva zile în urmă am dat peste o mărturie a unui istoric, Toma Rădulescu, publicată în Adevărul care tratează despre imigrația italienilor în România și mi-am promis c-o voi împărtăși cu lumea pe blog.

Din articolul respectiv se poate citi clar cum imigrația masivă a italienilor în țara noastră a dus la crearea, peste noapte, a sate întregi de transalpini, formate la început din bărăci ( la fel ca cele de la periferia Romei) și care doar mai târziu au devenit case în adevăratul sens a cuvântului. Exemplu emblematic e fostul sat „Italieni” din județul Dolj astăzi dispărut din cauza politicii comuniste de urbanizare forțată.

Caracteristicile imigrației italiene, precum construirea bărăcilor și microcriminalitatea care se trage din asemenea marginalizare, despre care am mai vorbit pe blog, sunt dovada cum nici italienii la vremea lor n-au fost mai presus în comparație cu imigranții străini care astăzi caută în Italia un trai mai bun.

Acest articol se vrea a fi un răspuns la ipocrizia unor italieni care și-au uitat istoria și a celor români care plini de complexe de inferioritate interpretează aspectele dificile a poporului român cum că s-ar datora unui caracter intrinsec a propriilor concetățeni fără să ia în calcul contextul istoric, social, politic, economic ș.a.m.d

Vrem TVR Chişinău !

Articol citat de Jurnal.md

TVR, Guvernului, Parlamentului si Preşedinţiei României, precum si Guvernului, Parlamentului si Preşedinţiei Republicii Moldova

Deschiderea unui studio teritorial al Televiziunii Române la Chişinău a devenit o necesitate in urma evenimentelor din aprilie 2009 in Basarabia, deoarece posturile de televiziune româneşti au fost singurele care au relatat obiectiv situaţia politică şi au luat pulsul străzii în acele zile grele în care tinerii din Basarabia au decis să-şi ia viitorul în propriile mâni, ignorând preţul sângelui cu care aveau să-şi plătească libertatea de gândire şi exprimare.

Considerăm acest lucru impetuos necesar nu doar din cauza că Republica Moldova a fost cândva parte a României Mari. O informare obiectivă asupra realitătilor si schimbarilor prin care trece aceasta straveche provincie românescă în drumul său spre europenizare şi emancipare de sub influenţa post-sovietică în care se zbate şi în care este ţinută încă prizonieră de către anumite forte oculte ce nu vor să-şi piardă privilegiile, iar in acelasi timp TVR Chişinău ar contribuii decisiv la schimbarea percepţiilor negative pe care anumiţi basarabeni incă le mai au despre România ,datorită propagandei anti-romăneşti de pe timpul URSS-ului si a PCRM (Partidul Comunist din Replubica Moldova), readucănd valoarea şi adevărul prin dreptul sau ştiinţific in casele unor oameni care prea mult timp au fost văduviţi in mod nedrept si brutal de ele.

Populaţia din Republica Moldova este de etnie română, iar un număr de peste 500 000 de persoane deţin în prezent cetăţenia română. Aceasta nu doar că permite, dar şi impune autorităţile de la Bucureşti să ia o atitudine decisivă în protejarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi de dincolo de Prut.

Statul Român este obligat să efectueze investiţii în viitorul acestor cetăţeni. Trecutul istoric trebuie respectat iar interesele naţionale, astăzi, trebuie sa fie promovate şi dincolo de frontiere. Primul pas spre obţinerea unor progrese vizibile în acest sens ar fi informarea corectă despre evoluţia procesului de comunicare politică şi perspectivele de colaborare economică, socială şi culturală dintre cele două state vecine, pentru că doar aşa cele două ramuri ale românismului se vor putea dezvolta sănătos şi în mod echitabil.

Faptul că TVR are studiouri locale în mai multe oraşe din România, dar nu şi la Chişinău este o discriminare faţă de basarabeni.

Înfiinţarea unui studio local al Televiziunii Române a fost dintotdeauna o necesitate, neglijată, din păcate, de persoanele şi instituţiile responsabile. Această necesitate a sporit după evenimentele din 7 aprilie 2009. Atunci conducerea comunistă de la Chişinău a dus o amplă campanie de dezinformare a populaţiei şi denigrare a forţelor democratice, precum şi a Statului Român. Anterior,TVR a fost eliminată în mod abuziv de pe piaţa mediatică din Republica Moldova, ceea ce dovedeşte importanţa şi potenţialul ei. Întrucât situaţia politică de la Chişinău s-a schimbat, este datoria TVR să revină în casele moldovenilor. Considerăm absurdă orice dispută privind indentitatea etnică a basarabenilor, astfel încât ar fi discriminatoriu din partea TVR să neglijeze românii din Republica Moldova. Totuşi, nu putem să nu ţinem cont de factorii istorici şi politici care au influenţat situaţia din Republica Moldova, astfel încât difuzarea şi preluarea TVR 1 ,TVR 2 ,TVR 3 ,TVR INFO ,TVR CULTURAL ,TVR Internaţional şi TVR HD de către firmele locale de cablu şi deschiderea unui post local TVR Chişinău ar fi soluţiile optime ce-ar echilibra potentialul mass-mediei în limba română comparativ cu mass media rusească predonminantă incă după aproape 20 ani de la câştigarea independenţei Moldovei de est faţă de URSS.

Ar fi fost datoria morală a TVR să fi fost prima televiziune din România care să fi făcut demult acest pas spre normalitate. Indiferent de motivele care au împiedicat acest lucru, ar fi ruşinos pentru TVR să nu-şi îndrepte greşeala prin deschiderea unui studio la Chişinău şi să contribuie la democratizarea şi modernizarea societăţii, dar şi la stimularea relansării contactelor între românii de pe cele două maluri ale Prutului prin informaţia oferită.

Respectă-ţi trecutul şi viitorul!

Petiţia poate fi semnată AICI!

Campanie iniţiată de bloggerii de pe ambele maluri ale Prutului!

Escroc italian

Articol preluat de Blog Noua Dreaptă

În poza din dreapta puteți vedea un escroc italian. Acest escroc italian a decis să continue tradiția difaimării românilor alăturându-se deputatului Alessandra Mussolini afirmând că „unicele bestii în orașul său sunt românii, care au violul în ADN”. Și de această dată, la fel cum a fost și în cazul primei afirmații de acest gen, trebuie analizat contextul în care escrocul italian a dat asemenea declarații.

Cine e escrocul?
Escrocul itaian nu e nimeni alcineva decât primarul unui orășel Montalto di Castro la vreo 3 ore cu mașină de Roma. În acest oraș s-a petrecut cu ceva timp în urmă un viol asupra unei fete de 15 ani de către un grup de băeți ITALIENI! Escrocul nostru italian se pare că e unchiul unuia din băeții acuzați de viol și a intrat în centrul discuțiilor atunci când s-a descoperit că a dat bani din fodul public violatorilor italieni pentru cheltuielile de proces. Deci în toată această poveste nu este nici o umbră de român. Asta cel puțin până la afirmațiile excrocului italian care evidențiază pe un plan local tactica folosită la nivel național de deviere a atenției opiniei pubilce și difaimării românilor.

Supriza deșteptării
Supriza însă de acestă dată e că s-au luat măsuri! Românii au început să ridice capul și să bată cu pumnul în masă, ”basta, până aici v-a fost!”. Dintr-o discuție pe facebook cu Marian Mocanu, consilier al Presedintelui Senatului Romaniei și președintele Ligii Românilor din Italia am aflat că România a dat în judecată escrocul italian care totodată va fi dat afară din partidul din care face parte și îi va fi interzis în viitor să mai candideze la vreo funcție publică. Pe portalul de știri Romanian Global News se mai citește că deputatul din diaspora română William Gabriel Brînză va cere în mod public excrocului italian să-și ceară scuze de la poporul român iar Partidul Identitatea Românească, din Italia, a depus o plângere penală împotriva escrocului italian. E prima oară când se intâmplă așa ceva.


Adevăratele victime
Insistența mea din acest articol de a specifica în titlu dar și în fiecare pasaj naționalitatea italiană a escrocului și a violatorilor vă pot sugera metoda practicată prin care sunt bombardați românii în Italia. Imaginați-vă articole din presă, reportaje TV, emisiuni radiofonice în care cuvântul „român” este asociat cu o infracțiune și repetat de nenumărate ori 24 de ore din 24. Rezultatul va fi o manipulare la nivelul subcoștientului italienilor și chiar și a unor români care ajung să interiorizeze aceste difaimări justificând astfel atitudiea rasistă a unor italieni, negând propria naționalitate și totodată încercât să se mimetizeze (cea ce nu înseamnă integrare) în societatea italienească. Acești români sunt adevăratele victime a propagandei mediatice.

7 aprilie anticomunist comemorat la Roma

Pe 7 octombrie anul curent în toate marele orașe ale României și a Rep. Moldova s-au desfășurat manifestații de comemorare a victimelor de pe 7 aprilie în urma protestelor anticomuniste de la Chișinău . Cu această ocazie și la Roma s-a ținut o acțiune de comemorare a celor decedați în acele zile. Printre prezenți am fost câțiva studenți, și membrii a diferitelor asociații basarabene în Italia. Din păcate abia acum am reușit să intru în posesia a câtorva poze din acea seară, mai jos una dintre ele.

Joacă copilărească pe malul Prutului (Basarabia)

Prutul ăsta ne desparte
Prutul ăsta n-are moarte?
Dar ne-om pune noi cândva
Și cu gura l-om seca.

Haz de necaz pe străzile din Roma

De câteva zile autoritățile comunale din Roma au declarat război spălătorilor de parbrize, „lavavetri” în limba lui Dante, care se pot găsi pe la semafoarele din oraș. E evidentă și de această dată tactica de criminalizare a sărăciei din partea politicienilor despre care am mai vorbit în precedență pe blog. Dar fără să mai intru în detalii în meritul acestei decizii vă învint să facem haz de necaz. Poza de mai jos a fost făcută ieri în traficul din capitala italiană de către un prieten. Conform aceași sursă se pare că atunci când bărbatul a fost salutat acesta a răspuns „să trăiți binee!”.

Mărturia unui italian la Timișoara

Aș vrea să aduc în atenția tuturor o mărturie a unui poet italian contemporan, Lello Voce, dintr-o călătorie în România, mai precis în Timișoara. Acest oraș pentru cei ce încă nu știu e un adevărat magnet pentru italieni. Aici ei găsesc tot ce doresc din punct de vedere a afacerilor: persoane calificate, forta de munca ieftina si imobile la preturi scazute. Fenomenul italienilor la Timișoara e atât de radical încât cei de la postul tv France 24 i-au dedicat un reportaj întreg. Conform postului de televiziune franțuzesc doar la Timișoara se află circa 15.000 de italieni care au dat naștere la 6000 de firme. Cealaltă față a medalie însă, ce nu se poate observa în reportaj se poate foarte bine întravede în cuvintele lui Lello Voce:

Cuvintele originale:
In 50 anni ho viaggiato parecchio, qui e là, nel mondo. Da un solo paese sono scappato. La Romania. Per vergogna. Vergogna di essere connazionale di quei signori benvestiti che ho visto con i miei occhi, nel parcheggio del miglior hotel di Timisoara prendere a calci (a calci) ragazzini di 10 anni perchè avevano lavato male le loro belle macchine nordestine, dopo avargli fatto la guardia per tutta la notte dormendo all’addiaccio sul cofano. Vergogna di avere lo stesso passaporto di quei tronfi panzuti 50enni che vedevo entrare nell’hotel seguiti da 3 o 4 sedicenni rumene. Vergogna che qualcuno potesse pensare che anch’io ero lì per quello, che anch’io venivo dalla ricca Italia per comprare Romania ‘tutta Romania, donne, bambini tutto’ come mi diceva Mario che aveva 10 anni, aveva imparato l’italiano in orfanotrofio grazie a una vecchia copia del Devoto Oli finito lì chissà come e che si stupiva che io lo avessi fatto dormire nella mia auto, dentro, e che dopo averlo pagato, lo avessi anche ringraziato. Mario ha parlato con me per quasi 3 ore, senza sbagliare un solo congiuntivo. Mario aveva i capelli rasati a zero e forse avrei dovuto rapirlo e portarlo via acon me.
In Romania da quel giorno non ho avuto più voglia nè coraggio di andarci. parlo italiano…. non è un bel modo di presentarsi.


Traducerea:
În 50 de ani am călătorit des, pe ici pe colo, în lume. De o singură țară am fugit. România. De rușine. De rușine să fiu concetățean al acelor domni bine îmbrăcați care i-am văzut cu ochii mei, în parcarea celui mai bun hotel din Timișoara luând la șuturi (la șuturi) copii de 10 ani pentru că n-au spălat bine frumoasele lor mașini nord-estice, după ce le-au pazit toată noaptea dormind pe capota din față. Rușine de a avea același pașaport cu acei fițoși cu burtă de 50 de ani pe care îi vedeam intrând în hotel împreună cu 3 sau 4 fetițe de 16 ani românce. Rușine că cineva ar putea să creadă că și eu eram acolo pentru asta, că și eu veneam din bogata Italie pentru a cumpăra România, ”toată România, femei, copii, tot” cum îmi zicea Marius de 10 ani, el învățase italiana în orfelinar datorită unei copii de Devoto Oli (vocabular italian), ajunsă acolo cine știe cum și se mira că eu îl lăsasem să doarmă în mașina mea, în interior, și după ce îl plătisem, îi mai și mulțumisem. Marius a vorbit cu mine aproape 3 ore fără să greșească un verb. Marius avea părul tăiat zero și poate ar fi trebuit să-l fi răpit și să-l fi luat cu mine.
În România din acea zi nu am mai avut chef nici curaj pe urmă să mă mai duc. Vorbesc italiana...nu e un mod frumos de a te prezenta.

sursa G. C. T.

„Legendele” italiene despre români

Articol preluat de Blog Noua Dreapta

Sunt extrem de indignat de unele considerații din partea italienilor vis-a-vis de imigranții români din peninsulă. Acestea sunt alimentate de unele grupări politice prin intermediul mass mediei și își fac loc mai departe în rândul populației mulțumită ignoranței și prejudiciilor unora. Așadar se pot găsi italieni convinși precum deputatul Alessandra Mussolini că românii au violul în ADN, alții că pușcăriile italiene sunt „full” cu de-ai noști, și înfine ultima legendă, cea mai proaspătă descoperită, precum că, contribuabilii italieni trebue să plătească anual pentru întreținerea deținuților străini circa 1.865.000.000 de euro, și de aici s-ar întelege motivul pentru care guvernul român refuză să își ia înapoi delcvenții , după cum se poate citi pe acest simpatic site italian.

Deranjat de afirmațiile ofensatoare la adresa românilor am făcut o mică cercetare individuală pentru a mă lămuri dacă există vreun fundament în afirmațiile de mai sus.

„Cicciolina și Alessandra Mussolini dau o idee de seriozitatea politicii italiene”

Vreau să cred că deputatul A. Mussolini atunci când deschide gura o face în baza unor date concrete și nu din auzite fiind ea reprezentant în parlament, . Pentru cei ce n-o cunosc, dânsa a pozat la vremea ei pentru Playboy. Ea împreună cu Cicciolina, fostă porno star aleasă în parlamentul italian, vă pot da o idee circa seriozitatea politicii italiene. Așadar comform ISTAT, institutul național italian de statistică, cei din țara noastră care comit o violență asupra femeii sunt 0,03% din totalul de români din Italia. Acest procent raportat la declarațiile deputatului A. Mussolini evidențiază clar intențiile denigratoare a aceasteia și climatul politic italian.

„Românii în topul infractorilor din auzite”

În cea ce privește pușcăriile italiene, în ele își ișpășecs pedeapsa 2.729 de deținuții români reprezentând 13% din populația pușcăriașă străină (aici sursa). Ținând cont de faptul că populația românească în Italia e de circa 1.500.000 de persoane după estimările Caritas, la un simplu calcul se ajunge la concluzia că românii care comit o infracțiune în această țară reprezintă 0,1% din total. În ciuda acestui procent cetățenii români sunt cei care ocupă primul loc în „topul infractorilor din auzite” printre italieni. Încă o dată, raportând procentul real la considerațiile oamenilor de rând, se poate avea o dimensiune de manipularea care are loc în Italia.

„Românii contribue la plata taxelor având în schimb un statut de imigranți periculoși și infractori ”

În final a mai rămas simpaticul site despre costurile pentru întreținerea deținuților străini. Presupunând că numerele postate de autor sunt reale, cu un simplu calcul rezultă că deținuții români costă Statul italian circa 242.450.000 euro. Acest subiect e fluturat ori de câte ori politicienii din peninsulă au ocazia sa resusciteze instictele cele mai joase a italianului de rând. În primul caz străinul era arătat ca un individ care vrea să ne violeze femeile, în al doilea ca unul care nu doar comite infracțiuni ci mai și trăește pe buzunarele autohtonilor! Încă o dată numerele de la ISTAT zic cu totul alceva, mai precis că românii contribue la PIB-ul italiei cu 2,26 miliarde euro pe an adică 1,2% din PIB. Socotind 2,26 miliarde euro minus 242.450.000 euro se vede clar cum italienii nu întrețin pe nimeni ci chiar e invers, sunt românii care contribuie la plata taxelor având în schimb un statut de imigranți periculoși și infractori.

Despre imigranții italieni în România / Riguardo gli immigrati italiani in Romania

Articol citat de Eleonora Lisnic

Documentul de mai jos care e datat 15 August 1942, e o scrisoare scrisă de șeful poliției italiene de atunci, Carmine Soniso, către Ministerul Afacerilor Externe al Italiei în care atrage atenția asupra imigranților italieni stabliți în România. Acesta, ținând cont de numeroasele infracțiuni comise de cetățenii italieni, face cerere către MAE ca asemenea cazuri să fie trimise mai departe sub competența poliției italiene. Mai jos transcrierea în limba originală și ca urmare traducerea în română.

L'originale
Lettera scritta dalla Direzione generale di Polizia, ufficio Passaporti, 14 Agosto 1942

La R. Legazione in Bucarest segnala che alcuni connazionali giunti in Romania a titolo temporaneo, non lasciano il Paese alla scadenza del loro permesso di soggiorno provocando inconvenienti con le Autorità di Polizia romene anche per il contegno non sempre esemplare da loro tenuto o per l'attività non completamente chiara dai predetti svolta.
Stante il orescente afflusso di connazionali in Romania si dispone che le richieste di espatrio colà vengano vagliate con particolare severità per quanto riguarda in special modo la condotta morale o politica degli interessati od i motivi addotti, inoltrando a questo Ministero, Ufficio Passaporti, soltanto quelle che rivestono carattere di assoluta ed inderogabile necessità.

Il Capo della polizia
Carmine Soniso


Traducerea în română
Din partea Direcției generale de Poliție, biroul Pașapoarte, 14 August 1942:

Legația la București ne informează de unii concetățeni care ajunși în România pe bază temporară, nu părăsesc Țara la scăderea permisului lor de ședere cauzând probleme Autorităților de Poliție române datorită și comportamentului nu totdeauna exemplar de ei ținut sau pentru activitatea nu complet clară efectuată din partea acestora.
Având în vedere fluxul crescător de concetățeni spre România se dispune ca cererile de extradare în cazul în care sunt adoptate cu particulară severitate în cea ce privește în mod special conduita morală sau politică a interesaților sau alte motive invocate, trimițând la acest Minister, Oficiul Pașapoarte, doar acele care acoperă un caracter de absolută și inderogabilă necesitate.

Șeful poliției
Carmine Soniso

Ce este Patria?

Pe 1 septembrie într-o clasă întâi din Basarabia.



La „moment” suntem țări diferite.

Exercițiul de demnitate

Dan Puric, printre cei mai mari actori și regizori de teatru cât și de cinema ale țării, expune o panoramică a situației actuale în care se află poporul român.



La întrebarea ”De ce nu există un proiect în momentul în care „oamenii” iese dincolo de spațiul personal?”, Dan Puric răspunde:

Există o mare inhibiție, iar proiectele „noastre” de regulă sunt proiecte de supravețuitor, adică, să mă strecor, să am un frigider plin, să am o mașină. Din zodia supravețuirii noi nu ieșim. Noi nu mai avem proiecte de luptător sau de mărturisitor pentru că nu mai îndrăznim. Națiunea asta este înhibată, în particular de doi factori: de inerția premeditată a clasei politice actuale care întreține această stare să te înhibe în proiect, și de bombardamentul care vine din afară adică omogeneizarea valorilor în virtutea corectitudinii politice: nu mai există o scară verticala ierarhică a valorilor ci una orizontală în care valorile și non valorile coabitează împreună. Acestă ciorbă este o nouă ignoranță în care „noi” suntem plasați fără să mai avem puncte de orientament.

Și dacă turnul din Pisa ar avea drepate?

...E Italia care e strâmbă!

Italia pe scurt

Cauză

...și efect

O ipoteză pentru care rușii nu invață „Limba Noastră”

Venit proaspăt dintr-o vizită în Franța mi-am dat seama și mai mult de importanța interacțiunii directe în procesul de comprensiune și învățare unei limbi străine. E esențial, pentru a învăța bine o limbă, să ții convesații cu autohtonii în limba lor maternă. Astfel reții mai ușor intonațiile, expresile și pui în practică teoria invățată în școală.

În Basarabia, se pune mult accent pe încăpăținarea rușilor (sau a celorlalte minorități prezente) de a învăța limba română. Deși cu discursul meu nu vreau să justific pe nimeni, s-a mai întrebat cineva cum e să înveți o limbă străină într-o țară unde regulele aplicate limbii scrise nu mai sunt luate în considerație în convorbirile de zi cu zi, într-o țară unde limba scrisă devine una iar cea vorbită alta?

Din propria experiență știu că limba română vorbită cotidian în Rep. Moldova nu e chiar cea care o auzi la buletinul de știri sau care se predă în manualele de gramatică. Țin minte afirmațiile unei colege basarabence care într-un discurs pe tema identitară întreținut cu dânsa îmi povestise cum limba română vorbită „ca la români” nu o simte ca fiind limba ei, ea o vorbește, da, dar la orele de limba română, cu profesoara, nicăeri altundeva. Zis în câteva cuvinte: a vorbi limba română corectă pentru ea nu e un gest natural. Nu-i fac o vină și o înțeleg.

Deci ce limbă se pretinde ca rușii să învețe pân la urmă? O limbă care nici autohtonii prin comunicarea cotidiană n-o simt a lor? Limba română în Basarabia prezintă clare contradicții între vorbit și scris. Acest aspect e cam frustrant pentru cineva care vrea să invețe o nouă limbă. Nu credeți? Mi s-a întâmplat de-asemenea să învăț de pe manuale o regula a limbii franceze într-un fel iar în Franța în comunicarea directă să mi se spună alta. I-am invitat glumind să se pună deacord pân la viitoarea vizită. În acel caz era vorba doar de un mic detaliu dar suficient să mă dizorienteze.

Deși mass media, cu tendința ei de a omogeneiza, cu timpul va face în așa fel în cât diferențele și regionalismele din Basarabia să dispără, nu ar strica dacă s-ar accelera acest proces luânduse coștiință de faptul că limba română „vorbită ca la români” nu e ceva straniu ci e așa cum trebue să fie vorbită.

Basarabia Pământ Românesc!

Acţiuni din cadrul Campaniei "Basarabia pământ Românesc" la Ambasada Republicii Moldova din Roma şi la facultatea de ştiinţe politice Roma Tre.  Motivul pentru care am ales cele două obiective pentru lipirea de afişe se datorează în cazul Ambasadei numărului mare de cetăţeni moldoveni care se strâng la coadă în fiecare zi, iar în cazul facultăţii prezenţa studenţilor români incluziv din Basarabia.

Mai multe informații despre campanie, modalitatățile de a te implica și poze pe www.noiigolani.ro

Integrarea europeană prin bancuri

Cine a zis că UE e o organizație ce știe doar de principii economice și interese de piață? Veți rămâne surprinși așadar să aflați că la baza integrării comunitare se află și simțul humorului. Ei bine europenii nu duc lipsa de așa ceva nici pe timp de criză ci di-mpotrivă îl folosesc de fiecare dată când simt nevoia de a face mișto pe seama vecinului.

Puțini cunosc vechile rivalități între majoritatea membrilor comunității europene, cum ar fi cea între România și Ungaria, rivalitate ce a dat naștere a infinite bancuri pe seama ungurilor, de care vă scutesc.

Estonienii de exemplu râd de vecinii lor finlandezi : "Doi finlandezi cumpără o sticlă de vodcă. Unul zice 'Noroc!', celălalt întreabă 'Ai venit sa vorbim sau să bem?'"

În Austria obiectivul preferat sunt nemții în ciuda asemănării lingvistice și culturale cu Germania: "Un băieţel din Germania se duce cu familia lui la Euro 2008 la Viena şi se decide că el vrea să sprijine echipa Austriei. Când spune asta, sora lui îl plesneşte, mama lui îi dă o palmă la fund iar tatăl lui un pumn în gură. 'Acum ţi-ai învăţat lecţia', întreabă tatăl. 'Da tati', spune băieţelul, 'nu sunt suporter austriac decât de o oră şi deja îi urăsc pe nemţi".

Francezii insă, sunt priviți ca fiind aroganți și încrezuți de către belgieni: "Care e diferenţa între Dumnezeu şi un francez? - Dumnezeu nu crede că e francez" Francezii la rândul lor nu se lasă mai prejos și fac haz de vecinii lor belgieni: "Ce scriu belgienii pe fundul bazinelor de înot? - Fumatul interzis!"

În Letonia unde există o oarecare tensiune cu minoritatea rusă, cum există în Basarabia de exemplu, glumele pe seama rușilor devin mai reci: "Un american, un rus şi un letonian stau în tren. Americanul trage un fum dintr-o ţigară şi o aruncă pe geam. 'De unde vin eu, avem atâtea că ne permitem să le aruncăm pur şi simplu'. Rusul scoate o sticlă de vodcă, bea o duşcă şi o aruncă pe geam spunând acelaşi lucru. Letonianul stă puţin pe gânduri şi îl aruncă pe rus pe geam."

Oricâte argumente pe tema stabilității vor aduce susținătorii UE, cel pe care îl prefer cel mai mult sunt bancurile pe seama vecinilor europeni.

La Chişinău va fi marcată cu miting şi pichetări cedarea Basarabiei

Pe 23 august 2009, între orele 12 şi 15, pe Aleea Clasicilor literaturii române, din Grădina publică Ştefan cel Mare din Chşinău, Asociaţia Antipact “Molotv-Ribbentrop” va organiza un miting cu genericul: “Pactul de neagresiune dintre URSS şi Germania nazistă (23.08.1939) – huliganism politico-militar sovieto-german împotriva României şi răpirea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa”, urmat de pichetarea ambasadelor Germaniei şi a Rusiei .La miting este invitată mass-media, clasa politică, toţi care se consideră români şi cer unirea cu patria-mamă, România.

Consiliul ACLCPMR


După 70 de ani de la răpirea Basarabiei de către URSS românii din regiune revendică incă dreptul lor de a le fi recunoscută și în acte propria identitate, pierdută fără voința lor.

Filmele noastre ca o oglindă

În ultima vreme mi se întâmplă tot mai des să întâlnesc prin reviste articole despre renașterea cinemaului românesc. Totul ok dacă n-ar fi pentru faptu că toate sursele prin care aflu despre noile producții cinematografice românești sunt străine. Totuși nu am încetat niciodată să citesc ziare din țară precum nici să țin legături relativ strânse cu cei de acasă. Atunci? Percep, poate eronat, o oarecare indiferență față de aceste realizări din partea lor. O fi faptul că cei din străinătate sunt mai emotivi și se uită cu mai multă admirație și interes la noutățile ce provin de acasă. Cine știe. Consider însă că ar fi important, oriunde ne-am afla pe acest glob, să vizionăm filmele noastre, ar fi un bun leac împotriva dorului isteric și o metodă eficientă de a ne uita în oglindă, am vedea reflexul societății și poate ne-am alege și cu o lecție. Caracteristică comună a filmelor românești este realitatea din viața de zi cu zi, uneori crudă alteori comică cea ce face din ele niște biografii autentice a României ce se supun foarte bine analizei la care invitam mai sus. Aceste filme nu se rușinează de drumurile sparte, de simplicitatea mobilierului sau de tristele blocuri din cartier, ci în bine și în rău ne oferă o vedere, nu zic la 360 de grade dar proxim. Probabil talentul acesta de a povesti realitatea așa cum este punând accentul pe factorul uman face ca filmele românești să fie apreciate în străinătate. Astfel printre filmele românești cunoscte înafară vă sugestionez să urmăriți: „Amintiri din epoca de aur” (foarte apreciat la Cannes), „Cealaltă Irina” (premiu ca cel mai bun film românesc la festivalul de cinema din Transilvania), „La est de București”(deținător de un adevărat palmares de premii), „Constantin și Elena”( de Andrei Dascălescu), „Polițist, adjectiv” (de Corneliu Porumboiu) și mă opresc aici c-altfel nu-i mai dau de capăt, cu toate c-ar mai fi multe.

Și dacă filmele de mai sus reproduc realități românești din țară, un alt film Cover boy direct de un regizor italian povestește despre viața unui român imigrant în peninsulă. Actorul principal e, evident, român. Filmul a făcut turul lumii și a colecționat tot felul de premii la diferite festivaluri cinematografice.

Sondaj de opinie în Italia

Recent a fost efectuat un sondaj de opinie in Italia despre prezența străinilor în această țară, în care intrebarea era: Credeti ca sunt prea multi străini în țară?

Rezultatele au fost dupa cum urmeaza:
- 20% dintre respondenti au spus “Si”
- 10% dintre respondenti au spus “No”
- 70% dintre respondenti au spus: “Minte hăştia mânca’ţ’aş, nu e hadevărat”.

Românii în istorie: „Eroii noştri au biruit, toţi!”

Arhimandrit Arsenie Papacioc:

„Românii trebuie să înţeleagă că nu se poate fără cruce. Suferinţa-i un dar de la Dumnezeu. „Te-am umilit, popor român, ca să te poţi înălţa!” Omul fuge de suferinţă ca un laş. Noi nu zicem să o cauţi, dar dacă a picat peste tine, biruieşte-o! (...)

Diferenţa între dramă şi tragedie e că în dramă eroii biruiesc, iar în tragedie sunt înfrânţi. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii noştri au biruit, toţi! (...)

Orice moment istoric are motive să te înţelepţească. Toate veacurile au fost pline de ticăloşi, dar ticăloşii din veacul acesta au umplut cerul de sfinţi. Nu trebuie numaidecât să suferi, dar să-ţi pui întrebarea: ce-i cu mine, ce rost am pe lumea aceasta?”

Notă: Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc de la Schitul „Sfânta Maria” din Techirghiol este un mare duhovnic al României. S-a născut la 15 august 1914. În anii 60 ai secolului trecut, pe vremea prigoanei comuniste, a stat 14 ani în închisoare ca deţinut politic.

Eleonora Lisnic