Tu în primul rând eşti Român, pe urmă ceilalţi

Articol preluat de Blog Noua Dreaptă

În seara asta, eram în gara Roma Ostiense, aşteptam trenul care trebuia să mă conducă acasă. L-am aşteptat cred mai bine de jumătate de oră din momentul când trebuia să fie deja ajuns. Lucru curios e că în ciuda aşteptării şi orei târzii nu mi s-a întâmplat să aud discursuri despre tresăturile generale ale poporului italian cum mi s-ar fi întâmplat probabil dacă eram pe meleagurile României. Asadar, in timp ce aşteptam trenul, la linia 4, observ pe primul peron un cuplu de concetăţeni care fără să mai stea prea mult pe gânduri traversează fără un pic de jenă calea ferată ignorând faptul că există un subpasaj anumea, că traversarea liniilor ferate e strict interzisă şi că se uitau la ei sute de persoane indignate. Dar tupeul lor nu se terminase aici pentru că la scurt timp femeia a traversat înapoi toate cele 4 linii ca să-şi cumpere o băutură răcoritoare de la bar ca apoi tot deasupra lor să revină unde-şi lăsase singur bărbatul. Episodul m-a şocat. M-a şocat pentru că de la fizionomie până la îmbrăcăminte era evident şi pentru un italian că erau din Est. Când am povestit episodul unei prietene mi s-a răspuns "ce persoane inconştiente". Eu nu cred că acele persoane erau inconştiente. Eu cred că acele persoane se considerau prea şmechere să mai înconjoare ca toţii "fraierii" folosind subpasajul. Mai ales că acestă atitudine de a-şi dovedi "valoarea" era evidentă şi prin vestimentaţia de prost gust, tipic manelistă, care o purtau. Acum stau şi mă gândesc la acea categorie de complexaţi, care în România de exemplu ar fi blestemat tot neamul pentru jumătatea de oră de întârziere a trenului. Complexaţi cu paşaport românesc de care e plină Italia. Complexaţi care la un episod cum e cel abia descris, oricât de banal poate fi, ar fi zis "uite românii", şi ar invoca acel episod pentru toate discursurile de sustinere a tezei că vezi Doamne "îi e ruşine să zică că-i Român".
Eu continuu, după 12 ani de Italia, să nu înţeleg persoanele care se declară Români în funcţie de cum se comportă anumite segmente din populaţia României. E ceva care mă depăşeşte. E curios încă un aspect: persoanele, cum ar fi maneliştii din gara Romei, deşi nu dau doi lei pe noţiunea de "Român", şi tot ce aceasta implică, sunt luaţi de acei complexaţi cu paşaport românesc drept imagine peiorativă a României şi a poporului Român, uitând că la rândul lor au un certificat de naştere pe care scrie ROMÂN!

Cine e extremist de fapt?

Articol preluat de Blog Noua Dreapta

Am decis să împărtăşesc un e-mail care am primit din partea unei persoane cu care mi se întâmplă să mai corespondez. Această persoană care până cu puţin timp în urmă trăia în Italia azi se află în Franţa. Mai jos cuvintele ei:

Azi a fost sărbătoarea naţională a "vecinilor", şi deci am pregătit câte ceva şi ne-am întalnit cu toţii în cartier. La unii m-am prezentat că vin din Italia, alţii ştiau deja că sunt româncă... o vecina o auzeam murmurând: e româncă? cealalată: nu, e italiancă. Eu cum am auzit am zis: vin din italia dar am origini româneşti... le am pe amândoua... în orice caz. Sincer cât stăteam în Italia puteam să accept diferenţa asta, în Franţa nu mai am chef să se mai uite lumea nasol la mine, sincer spun că mă mândresc de istoria si cultura româneasca, dar prefer o altă "identitate". Dacă românul şi România sunt vazuţi în felul în care sunt văzuţi, înseamnă că aşa merită. Nu mai vreau să mai apăr România, nu are sens. De fiecare dată când te prezinţi ca român, imediat încep să discute de ţiganii de la televizor, de ştiri, de curaţenie de ţiganii de prin Franţa... etc... e foarte dificil de fiecare dată sa vorbeşti numai desprea lucrurilea astea, enorm de dificil, şi îţi dai seama că n-ai cu ce sa te mândreşti, şi că până la urmă nu eşti aşa de diferit de ţiganul care-l vezi la televizor.
Începe să-mi fie ruşine să mă prezint ca româncă, pentru că nu vreau să petrec un an cu priviri ciudate, vreau sa petrec un an plăcut.
ştiu ce o să zici si cum gândesti.

Acum eu nu judec acestă persoană pentru că în mare parte o înţeleg. În Italia românii sunt încă şi cum victemele rasismului. Dar nu e vorba de clasicul rasism pentru că românilor nu ai ce reproşa, ei sunt albi, creştini, latini. E vorba de un rasism latent care se manifestă prin indiferenţă, prin "păstrarea unei anumite distanţe". Cei care suferă de o asemenea atitudine sunt persoanele care îşi doresc să se integreze, să aibă o viaţă socială să-şi creeze o reţea de prieteni. Niciodată sau cel puţin foarte rar vei fi înjurat pe stradă pentru că eşti român dar ai o presimţire că nu ai aceleaşi şanse de a interacţiona cu lumea, simţi că unele porţi îţi sunt negate din start.

Acum eu am preluat acest e-mail ca exemplu pentru o constatare personală. Mi s-a reproşat cu ceva timp în urmă c-aş face parte dintr-o grupare "un pic extremistă" care ar fi Noua Dreapta deşi niciodată nu se explică în ce ar consta acest extremism. Eticheta de estremistă e ceva de acum des întâlnit pentru asociaţia Noua Dreapta la fel şi pentru Forza Nuova, echivalentul italian, care e considerată xenofobă, rasistă ş.a.m.d. Vreau să zic că nicăieri în Italia nu m-am simţit mai bine primit, aceptat pentru cea ce sunt decât la întrunirile cu membrii FN. Zic mai mult, când stau cu aceste persoane e chiar o mândrie să fii român pentru că împărtăşim acelaşi ideal de a milita pentru propria comunitate naţională şi îl avem în comun pe Corneliu Zelea Codreanu, doctrina căruia inspiră majoritatea mişcărilor naţionaliste din Europa. E ca şi cum ni l-ar invidia. Ei bine după toate cele expuse vă daţi seama că are loc un paradox: Partidul Forza Nuova care e considerat extremist, xenofob, etc e respectos faţă de mine care mă consider mândru de a fi român, iar lumea de rând, e cazul e-mail-ului de mai sus, e cea care te face să îţi fie ruşine de cea ce eşti şi prin prejudiciile ei te fac să te ascunzi.