Pentru Dreptate și Adevăr

Sunt mulți probabil cei care încă cred că a fost totul o farsă, totul orchestrat, o cospirație defapt pentru a da jos un leader ca apoi să fie înlocuit de un altul. E vorba de revoluția română. O revoluție în care și-au văzut moartea sute de persoane, persoane care doreau libertate, o libertate, în sensul larg a cuvântului, care totuși nu a venit pentru toți. Mulți sunt cei care încă își caută libertatea peste granițe. O libertate percepută azi ca un evantai de oportunități care fără sprijinul material pare a fi inutilă.

Dar pentru Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie și fost rivoluționar, libertatea este  o chestiune de Dreptate și Adevăr. Idealuri, care au fost furate de pe steagul revoluției din decembrie '89 tocmai de către cei contra cărora revoluția milita și care au avut pretenția mai târziu să reprezinte Statul de drept.

La distanță de 20 de ani, Teodor Mărieș, e dovada personificată că teoria conspirației nu-și are rostul. Revoluția a avut loc și cum, multe persoane s-au sacrificat, dictatorul a fost dat jos, dar nu s-a făcut Dreptate până la sfârșit, iar Adevărul încă nu a ieșit la suprafață în intregime. Rudele eroilor revoluției încă așteaptă un răspuns.

După o grevă a foamei de 74 de zile ca act de protest față de blocarea procedurei de livrare a dosarelor revoluției, Teodor Mărieș, continuă să ducă o luptă anonimă contra autorităților române care, în ciuda sentinței CEDO, se obstinează să nu prezinte toate dosarele necesare.

Pe 11 ianuarie 2010 Teodor Mărieș a intrat din nou în greva foamei cu scopul de a face publice restul dosarelor rămase în posesia instituțiilor Statului, abuziv ascunse de acestea.

Prin aceste rânduri vreau să-mi exprim toată solidarietatea față de Teodor Mărieș în lupta sa, pentru familiile eroilor uciși și pentru viitoarele generații, de a readuce Dreptatea și Adevărul pe steagul Revoluției Române.

Plăcerea autolezionistă

Articolul pe care îl voi cita mai jos a fost scris de Ion Cristoiu și publicat în ziarul Monitorul de Neamț cu titlul „Se întâmplă și la alții”. E vorba de un articol care ajunge la o concluzie ce nu doar împărtășesc complet ci chiar am susținut-o ori de fiecare dată cùnd mă întorceam în țară și discutam cu autolezioniștii, adică cei care se umilesc singuri, făcându-și rău prin vorbe aruncate aiurea față de propria țară și de propria identitate de român.

”În cele câteva zile cât am stat în Franța, am urmărit cu hărnicie jurnalele de actualități ale televiziunilor generaliste și programele televiziunilor de știri. În fiecare seară aproape, televiziunile au prezentat cazuri de pacienți morți cu zilele din cauza tratamentului din spitale. Cel mai răsunător s-a dovedit cazul unui bărbat care a murit după ce a fost plimbat pe la mai multe spitale, pentru că nu se găseau locuri libere. [...] Cazurile grave din sistemul sanitar, dar nu numai ele ci și neregulile din servicii , au fost tratate cu maximă seriozitate. N-am întâlnit însă în nici un moment vreo referire la tresăturile generale ale poporului francez și, cu atât mai puțin, vreo comparație umilitoare cu situația din alte țări. Și m-am gândit: Ce s-ar fi întâmplat la noi dacă într-un interval atât de scurt s-ar fi petrecut atât de multe cazuri grave în sistemul de Sănătate? Pe toate televiziunile ar fi fost o văicăreală generală despre situația din România și, mai ales, o reafirmare a cunoscutei teze: Ca la noi la nimenea! În numeroase rânduri, am avut obiecții însemnate față de cea ce se întâmplă în România. Cred însă că lucrurile rele de la noi nu trebue să ne ducă la o permanentă autoumilire prin raportarea la o situație excepțională din Vestul Europei. Iată că și la francezi oamenii mor cu zilele în spitale. Iată că și la francezi serviciile publice sunt dezastruoase. Ciudat lucru! Românii muncesc sau călătoresc în Occident destul de mult. Întâlnesc în țări cu o tradiție capitalistă de aproape un secol multe cazuri de brambureală mai mare ca la noi. Și totuși, când se întorc în țară, nu se dau în lături din a susține că la noi lucrurile stau mai rău decât în alte țări. Complexe de provinciali ai Europei!”

Nu îndemn lumea să nu critice lucrurile care merg prost ci s-o facă în mod constructiv. Felul de a te raporta la problemele țării cu expresii gen „c-așa-i la noi” sau „ ca la noi la nimenea” nu doar reflectă propriile complexe de inferioritate ci înspiră și un sentiment de resemnare și de autoumilire față de actualul stat a lucrurilor. Devine tot o chestiune de mentalitate.