Articolul pe care îl voi cita mai jos a fost scris de Ion Cristoiu și publicat în ziarul Monitorul de Neamț cu titlul „Se întâmplă și la alții”. E vorba de un articol care ajunge la o concluzie ce nu doar împărtășesc complet ci chiar am susținut-o ori de fiecare dată cùnd mă întorceam în țară și discutam cu autolezioniștii, adică cei care se umilesc singuri, făcându-și rău prin vorbe aruncate aiurea față de propria țară și de propria identitate de român.”În cele câteva zile cât am stat în Franța, am urmărit cu hărnicie jurnalele de actualități ale televiziunilor generaliste și programele televiziunilor de știri. În fiecare seară aproape, televiziunile au prezentat cazuri de pacienți morți cu zilele din cauza tratamentului din spitale. Cel mai răsunător s-a dovedit cazul unui bărbat care a murit după ce a fost plimbat pe la mai multe spitale, pentru că nu se găseau locuri libere. [...] Cazurile grave din sistemul sanitar, dar nu numai ele ci și neregulile din servicii , au fost tratate cu maximă seriozitate. N-am întâlnit însă în nici un moment vreo referire la tresăturile generale ale poporului francez și, cu atât mai puțin, vreo comparație umilitoare cu situația din alte țări. Și m-am gândit: Ce s-ar fi întâmplat la noi dacă într-un interval atât de scurt s-ar fi petrecut atât de multe cazuri grave în sistemul de Sănătate? Pe toate televiziunile ar fi fost o văicăreală generală despre situația din România și, mai ales, o reafirmare a cunoscutei teze: Ca la noi la nimenea! În numeroase rânduri, am avut obiecții însemnate față de cea ce se întâmplă în România. Cred însă că lucrurile rele de la noi nu trebue să ne ducă la o permanentă autoumilire prin raportarea la o situație excepțională din Vestul Europei. Iată că și la francezi oamenii mor cu zilele în spitale. Iată că și la francezi serviciile publice sunt dezastruoase. Ciudat lucru! Românii muncesc sau călătoresc în Occident destul de mult. Întâlnesc în țări cu o tradiție capitalistă de aproape un secol multe cazuri de brambureală mai mare ca la noi. Și totuși, când se întorc în țară, nu se dau în lături din a susține că la noi lucrurile stau mai rău decât în alte țări. Complexe de provinciali ai Europei!”
Nu îndemn lumea să nu critice lucrurile care merg prost ci s-o facă în mod constructiv. Felul de a te raporta la problemele țării cu expresii gen „c-așa-i la noi” sau „ ca la noi la nimenea” nu doar reflectă propriile complexe de inferioritate ci înspiră și un sentiment de resemnare și de autoumilire față de actualul stat a lucrurilor. Devine tot o chestiune de mentalitate.
Da are dreptate din pacate, dar sa nu uitam ca aceasta mentalitate o avem din cauza comunismului, deoarece in timpurile alea nu se putea condamna sistemul si unicul lucru care se putea, era sa vezi ca si altul e tratat la fel ca tine si sa te multumesti cu asta.
RăspundețiȘtergereDe acord cu autorul. ... Si nici nu a vizitat ... Italia !!! :)
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru blog !
Mulțumesc Giovanni și voi faceți o treabă foarte bună din câte am putut vedea, sper să avem ocazia să colaborăm concret împreună.
RăspundețiȘtergereEste si nu este... Cei care se comporta in felul descris in articol se exclud pe ei insisi din "marea masa" in momentul acela. Un fel de "suntem romani, ce sa-i faci" cu subtextul "eu arat cu degetul pe altii, deci nu sunt ca ei". Autolezionism ? Da, poate la nivel de grup social. Individual, insa, nu.
RăspundețiȘtergereParerea mea :-)
Binențeles autolezionismul de care vorbesc se referă la statusul de „român” și nu de individ.
RăspundețiȘtergereDar oare la noțiunea de „individ” nu contribue și cea de „român” care implică o cultură, un punct de vedere, o scară de valori, o istorie, o limbă, ecc??
Deci nu văd de ce, într-o măsură mai mică poate, să nu se vorbească și de un „autolezionism individual”.
Atitudinea respectivă implică şi un alt subtext: "dac-aş fi eu nu s-ar întîmpla treaba asta" adică, vezi-doamne, el e românul adevărat, nu ăla vinovat de măgăria respectivă. Deci e o acţiune de diferenţiere, de opoziţie faţă de individul/situaţia în cauză (care în final este unul din motivele cunoscutei dezbinări a românilor). Iară lipsa de reacţie este un reflex de autoconservare - care e opus autolezionismului la nivel individual.
RăspundețiȘtergereCristoiu ăsta mai bagă şi el la repezeală. N-am înţeles dacă încheierea (complexe de provinciali ai Europei!) e scrisă pe bune sau la mişto. Că e cam autolezionistă :D Spor!