Constantin Noica

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur. (Fragment din Jurnal filozofic)

Leon Degrelle, 15 iunie 1906 - 1994

Nu ne aflăm pe pământ pentru a mânca în orar, a dormi la timpul potrivit, a trăi o sută de ani sau mai mult. Toate aceastea sunt zadarnice și prostești. Un singur lucru contează: să conduci o viață validă, să-ți rafinezi sufletul, să ai grijă de el în orice moment, să-i supraveghezi slăbiciunea și să-i exalți tensiunile, să slujești pe alții, să răspândești în jurul tău fericire și iubire, să oferi brațul aproapelui pentru creșterea tuturor ajuntându-ne unul pe celălalt. Îndeplinite aceste datorii ce mai înseamnă să mori la trizececi sau la o sută de ani, să mai auzi cum bate febra în orele în care fiara umană strigă la limita puterilor?

Riflessioni - Personalismo del mondo moderno

“Non più tradizioni, non più categorie: solo persone!“ E’ con questa cruda constatazione che Gustave Thibon, inizia la riflessione nella sua opera "Diagnosi" quando parla del personalismo dilagante del mondo moderno.

La persona è oggi il cardine di tutto. Si sposa, per esempio, la persona che piace, senza tenerne minimamente conto l'ambiente o la posizione; un regime politico s'incarna in un uomo e muore con lui, ecc. Tutto questo, avverte Thibon, porta al tramonto di tutte le grandi continuità sociali, all'instabilità universale. “La persona umana non è un assoluto. Un tempo si amavano gli uomini attraverso le istituzioni: il matrimonio aveva maggior peso, nell'anima di una sposa, della persona di suo marito; si tollerava il re per rispetto alla monarchia, ecc.

Attualmente si sopportano le istituzioni solo attraverso una persona idolatra; si considerano le categorie come cose astratte e morte.” Ma afferma Thibon, le cose sono diventate tali a misura che aumentava il culto della persona. Impersonale non è necessariamente sinonimo di morto e di astratto; ciò che non è persona può essere altrettanto concreto e vivente. Gustave Thibon lancia un campanello d'allarme verso la tendenza moderna che vorrebbe respingere come puramente artificiale e decorativo tutto ciò che non è personale.

Sacrificare le persone alle categorie non è un bene, sacrificare le categorie alle persone però è anche peggio: da una parte si provoca sterilità dall'altra putrefazione. Ancora qualche progresso di questa religione della persona, avverte Thibon, e non avremo più "buone casate", né patria, né spirito di corpo o di casta - non avremo più radici nel tempo e nello spazio. “Non si va molto lontano nelle nostre rivendicazioni in favore della persona umana: essa è relativa, effimera, deludente e gonfia spesso dell'impersonale più vano. Noi non crediamo che al personalismo divino.”

Il primato della persona spinto all'esagerazione, scrive Thibon, porta con sé un altro pericolo capitale: i realisti che non amano la monarchia che attraverso il volto di un principe che li ha sedotti, dei cattolici che legano la fede nell'autorità pontificia, a una specie di culto infantile della persona del papa, popoli interi sollevati da ridicolo entusiasmo per un dittatore... Insomma, le cose più universali sono divenute "questioni di persone", "affari privati". “

Le istituzioni oggi non si giustificano agli occhi delle folle che attraverso il genio o il magnetismo di qualche individuo. Tale esigenza porta con sé due conseguenze rovinose: impone ai disgraziati sostenitori dell'intero peso delle istituzioni un grado di tensione e di attività inumano, e, allo stesso tempo, lega la sorte delle istituzioni a miserabili casi individuali”. Antropocentrismo pietoso dunque, che confonde il canale con la sorgente e che tende a fare della persona umana il sostegno assoluto di ciò che passa attraverso l'uomo e riposa in realtà su Dio solo.

Antagonism cultural, revoluție tradițională

Ezra Pound

"Il pensare divide, il sentire unisce. "

Gazeta (anti)Românească

Articol preluat de Blog Noua Dreaptă

Se poate intampla uneori, din motive de superficialitate sau de ingenuitate, ca anumite etichete sa ne deruteze in exprimarea unei păreri in conformitate cu adevarul. E cazul Gazetei Românești, autointitulatul ziar al diasporei românești din Italia. Însă, nicăieri ca în cazul Gazetei superficialitatea etichetei e mai nimerită.

Pentru că, deși Gazeta se vrea a fi Românească, de românesc acest ziar are puțin ba chiar dimpotriva. Pe Gazeta ”Românească” pot fi citite articole a căror nivel de antiromânism ating pragul propagandei sovietice din perioada interbelică folosită pentru a legitima invazia Basarabiei. Nu e deloc o exagerație, Gazeta Românească difuzează prin diferite articole (1 și 2), în 2012, idea comunistă a moldovenismului care susține existența unei națiuni moldovenești diferită de cea română. Dar defaimarea nu se oprește aici, deoarece, într-unul dintre articole poporul român e asemănat cu naziștii care ar fi urmarit puritatea rasei ariane cum romanii incearca azi reîntregirea Romaniei Mari. Este vorba de alimentarea vechiului cliché prin care ofițerii de la NKVD se foloseau pentru a demoniza România în fața basarabenilor, definind-o fasciștă cu pretenții imperialiste. Nu e cazual că în Transnistria tricolorul României e considerat steag fașist cărei arborare e strict interzisă.

Ori când situația e astfel, de românesc această gazetă are puțin sau chiar nimic. Simpla cronică despre faptele din Italia a delicvenților sau a victimelor de naționalitate română nu e o condiție suficientă pentru a te defini o gazetă românească atunci când tu, pretinzând a fi vocea diasporei, falsifici istoria ei. Iar a falsifica istoria unui popor echivalează cu sabotarea identității sale. Cu atât mai grav când te definești un ziar democratic și profesionist care într-un ambient caracterizat de amenințarea asimilării, cum e străinătatea în general, susții că reprezinți comunitatea română. De fapt Gazeta e o sabotatoare a adevărului istoric și o sursă de dezbinare între românii.

Atitudinea antiromânească a Gazetei nu ar trebui să surprindă dacă se consideră că acest ziar presupus românesc e un proiect creat și finanțat de Stranieri in Italia, un grup editorial pro-imigraționist care susține idea unei Italii multietnice și ca atare aproape de ambientele politice de stânga. De altfel, cine nu-și respectă propria identitate nu o va respecta nici pe cea a altora. În acest context se poate înțelege cum ziaristul românofob și comunistoid a putut beneficia de spațiul necesar pe un ziar care poartă numele de Gazeta Românească pentru a insulta comunitatea românească însăși.

Rezultă din cele descrise cum Gazeta "Românească" e asemenea unui tricou care poartă pe el scrisul ”Original” cu pretenția de fapt ca eticheta să ascundă calitatea de ultima mână a materialului.

Zaraza - cântec interbelic

Revoluția se află în lucrurile mici!

Tradiția

Ce contează deci trecutul încât trecut? Nu vă dați seama că atunci când plâng deasupra rupturii unei tradiții, în primul rând la viitor mă gândesc? Când văd putrezind o rădăcină, mi-e milă de florile care mâine se vor usca din lipsă de sevă.

Gustave Thibon, în L'uomo maschera di Dio.

Apropo de sufletul pereche

Stupid și otrăvitor este mitul ”sufletului pereche” creat special pentru fiecare dintre noi și care este suficient sa-l întâlnesti pentru a realiza pe pământ raiul dragostei.

Desigur, un minim de armonie prestabilită este esențială pentru înflorirea unei mari iubiri, dar această consonanță minimă între suflete, sute de femei o realizează în mod aprioristic cu privire la fiecare bărbat și sute de bărbați cu privire la fiecare femeie.

Este nevoie de toată candoarea tinereții, ignoranța sa de viață pentru a nu lua în calcul acest adevăr. Și, de asemenea, este nevoie de mult orgoliu: trebuie să te crezi unic și solitar ca un dumnezeu că doar un alt dumnezeu, la fel de unic și solitar, poate să te înțeleagă și completa.

Un singur Tristan pentru o singură Isolde: divinizarea iubirii umane, care, la fel ca toate idolatriile, duce direct la distrugerea idolului. Don Juan este fiul lui Tristan, și seamănă în mod teribil cu tatăl său. Amândoi sunt captivii mitului amantei perfecte și unice pregătită în prealabil de către destin: unul își imaginează că o posedă, celălalt o caută. Amândoi cred în absolut, în paradisul iubirii, dar la un paradis gratuit și ”de plimbare”, creat numai pentru întâlniri și prezențe.

De fapt, armonia unică și de neînlocuit între două suflete este, în momentul întâlnirii, doar o schiță nedeterminată într-o matrice de iluzie.

E din comuniunea de zi cu zi, din bucuriile, durerile, eforturile și sacrificiile împărtășite, pe baza cărora ea obține apoi forma sa precisă și imuabilă. ”Sufletul pereche”, ”jumătatea noastră”, nu ne este dată a priori, ci a posteriori, sunt iubirea și fidelitatea noastră care o crează. Ar fi putut fi alta, dar după toate încercările iubirii, ea poate fi doar una.

Soția unică se merită: adevărata monogamie, adică, fuziunea definitivă a două destine, se află mai degrabă la sfârșit decât la sursa dragostei.

Gustave Thibon, supranumit "le philosophe-paysan", in Ce que Dieu a uni

Tradus de pe Belle et Rebelle

Rino Gaetano

Cerco in tutte le canzoni e in un passero sul ramo

uno spunto per la rivoluzione

Massimo Morsello Prezent!

Articol citat de Frontpress

Astăzi în ambientul tradiționalist-identitar italian se comemorează una din figurile cele mai importante din lupta de rezistență politică, culturală, într-un cuvânt existențială, împotriva sistemului valorial al Revoluției franceze. Massimo Morsello, impreună cu Roberto Fiore, e intemeiatorul mișcării politice Forza Nuova și totodată un punct de riferiment pentru lumea naționalistă din Italia. M. Morsello e în același tmp și cel mai de renume compozitor de muzică din cercurile neofasciste. În cele 6 albume publicate, în care rezultă evidentă influența unui alt mare compozitor italian Francesco De Gregori, Morsello transmite valorile tradițonale, temele militanței și suma existențială a evenimentelor generației sale din perioada „anilor de plumb” (anii 70).

Banner lipit de camarazii români dn Italia în onoarea lui Massimo Morsello.

E nel mondo c'è tanto buio

ed ognuno ha una candela,

ed è per questo che ci troviamo meglio,

al calare della sera

Pentru că, în mod diferit de cum ar putea crede unii care nu ne-au înțeles niciodată, la baza simțirii noastre nu este un sentiment de frustrare sau de ură ci dimpotrivă, se află Dragostea.

Don Chisciotte

În fața ignoranței, mă simt din ce în ce mai mult ca Don Chisciotte împotriva morilor de vânt.

Nu există în natură pacea

Respingeți cu îndărătnicie toate falsele teorii ale falșilor apostoli umanitariști și pacifiști, care tind să vă dezarmeze sufletește. Nu uitați că dreptul este o proprietate care se sprijină pe forță. În lume oamenii se luptă. Din adâncul mării și până în înălțimile văzduhului, nu-i decât o luptă în care animalele se devorează unele pe altele. În lumea plantelor, în natură, în păduri și pe câmpii, acolo unde oamenii se duc să guste pacea, nu este în realitate decât o luptă surdă și necruțătoare pentru viață. Voiesc să spun că nu există în natură „pacea” pe care o cântă toți poeții și literații, nu există decât o singură realitate, mare, crudă, superbă: RĂZBOIUL. Neamurile care înțeleg acest adevăr trăiesc. Celelalte pier.

Nae Ionescu, fragment din Fenomenul legionar

Despre lupta legionară

‎"Ne ocupăm cu lupta dintre, noi și alți oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt și poftele firei noastre pământești.

Ne preocupăm și ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile împotriva Diavolului și păcatului.

Toți oamenii mari ai lumii de ieri și de azi: Napoleon, Mussolini, Hitler, etc., sunt preocupați mai mult de aceste biruințe.

Mișcarea legionară face excepție, ocupându-se dar insuficient, și de biruința creștină în om, în vederea mântuirii lui.

Insuficient!”

C. Z. Codreanu, din Însemnări de la Jilava.