vineri, 18 ianuarie 2013

Sărbătoarea Crăciunului la Roma

Articol scris pentru Gazeta Basarabiei

Duminică 23 decembrie comunitatea moldovenească din Roma a celebrat sfânta sărbătoare a Crăciunului prin două evenimente de excepție. Începând de dis-de-dimineață la biserica Santa Lucia, de pe lângă Piazzale Clodio, a avut loc o serbare pentru cei mai mici cu jocuri tradiționale de iarnă, și colinde populare. Evenimentul organizat de Ambasada Republicii Moldova în colaborare cu Asociația Dacia a fost o adevărată surpriză pentru zeci de copii de pe plaiurile mioritice care pentru prima oară au avut ocazia să vadă jocul caprei și să simtă căldura sărbătorilor de acasă, alături de mămicele și tătici loc. Ansamblul basarabean Arțăraș, coordinat de doamna Lidia Bolfosu, din care fac parte atât români din stânga cât și din dreapta Prutului, a încălzit cu cântecele sale tradiționale inimile publicului stârnind uneori și lacrimile pline de dor a  unora dintre părinții prezenți la manifestație. După amiază, ansamblul doamnei Bolfosu, floarea la ureche a comunității basarabene din Roma, exemplul unei tradiții vii actuale, și nu a unui folclor nostalgic mimat, a fost invitat de către Asociația Propatria la biserica ortodoxă românească Sf. Pantelimon unde în fața la aproape 200 de persoane a minunat sala cu colindele și cântecele populare moldovenești. Asta după ce cu doar trei zile înăinte acest grup plin de entuziasm a reprezentat atât Rep. Moldova cât și România la Vatican în cadrul întrunirii anuale de sărbători a Sfântului Pontif cu delegațiile comunităților străine din Italia.

joi, 27 decembrie 2012

Feminismul instigă la lupta de gen cum Comunismul instigă la lupta de clasă

"Bărbații și femeile au lucrat în armonie în cadrul proiectului nostru, până când s-a decis să organizăm o întrunire pentru deschiderea de noi adăposturi. Am rămas uimiți când la această întrunire se prezentară lesbiene și feministe radicale. În această nouă mișcare ele au început să voteze pentru ele înșele. După o dezbatere aprinsă, eu și femeile abuzate am plecat. Ceea ce am temut cel mai mult s-a întâmplat. În câteva luni, feministele au denaturat complet problema violenței domestice. Mișcarea feministă a distorsionat mereu această problemă pentru scopurile lor politice și pentru a-și umple portofoliile. M-am mirat de organizația și de grămezile de bani care curgeau. [...] Sub acoperirea centrelor anti-violență, care le dau fonduri și structuri pentru a duce înăinte războiul de gen împotriva bărbaților, feministele au început să răspândească informații înșelătoare pe tema violenței în familie. [...] Am văzut feministele construind cetățile lor de ură împotriva bărbaților, unde învățatu femeile cum că toți bărbații erau violatori si bastarzi. Am dat mărturie despre daunele cauzate copiilor in aceste adăposturi. "

Erin Prizzey, activistă engleză, întemeietoarea primului refugiu anti-violență pentru victemele violenței domestice. 1971

joi, 22 noiembrie 2012

„ ...ma la nostra sfida adesso è qua!”


Potendo vivere di sogni avrei voluto nascere in un altro tempo circondato da foreste e libertà
Avrei voluto crescere guardando con ammirazione la mia gente, apprezzandone i valori e l'onestà
Avrei potuto crescere i miei figli, certo di potere condurli in un mondo privo di bugia
Salvare, tramandando in questo modo, tradizioni ed ideali propri di una terra che è la mia!
Potendo vivere di sogni avrei voluto militare in divisioni pronte a tutto per difendere un'idea
Avrei voluto scaricare il mio fucile appena prima di morire su chi avesse invaso mai la mia trincea,
Ma i sogni, sai, non passano la notte, viaggiano su strade dritte, non incontrano mai la realtà
Sarebbe bello potersi lasciare alle spalle tutto il male, ma la nostra sfida adesso è qua!

Sei consapevole di non potere scegliere il mondo in cui sei a vivere,
Ma cerca di cambiarlo a modo tuo!
Sei consapevole di non potere scegliere il mondo in cui sei a vivere,
Ma cerca di cambiarlo a modo tuo!

Di tutti noi non ce n'è uno che è contento di ciò che sta succedendo nei paesi, per le strade, dentro ai bar
Sembra che il mondo costruito in tanti anni di battaglie, pianti e affanni sia già stato condannato a finire qua,
Ma noi che rifiutiamo questa condizione non facciamoci infettare dalla nuova malattia
Insieme riusciremo a salvaguardare la salute di una terra che è da tempo in agonia!