Ce este Patria?

Pe 1 septembrie într-o clasă întâi din Basarabia.



La „moment” suntem țări diferite.

Exercițiul de demnitate

Dan Puric, printre cei mai mari actori și regizori de teatru cât și de cinema ale țării, expune o panoramică a situației actuale în care se află poporul român.



La întrebarea ”De ce nu există un proiect în momentul în care „oamenii” iese dincolo de spațiul personal?”, Dan Puric răspunde:

Există o mare inhibiție, iar proiectele „noastre” de regulă sunt proiecte de supravețuitor, adică, să mă strecor, să am un frigider plin, să am o mașină. Din zodia supravețuirii noi nu ieșim. Noi nu mai avem proiecte de luptător sau de mărturisitor pentru că nu mai îndrăznim. Națiunea asta este înhibată, în particular de doi factori: de inerția premeditată a clasei politice actuale care întreține această stare să te înhibe în proiect, și de bombardamentul care vine din afară adică omogeneizarea valorilor în virtutea corectitudinii politice: nu mai există o scară verticala ierarhică a valorilor ci una orizontală în care valorile și non valorile coabitează împreună. Acestă ciorbă este o nouă ignoranță în care „noi” suntem plasați fără să mai avem puncte de orientament.

Și dacă turnul din Pisa ar avea drepate?

...E Italia care e strâmbă!

Italia pe scurt

Cauză

...și efect

O ipoteză pentru care rușii nu invață „Limba Noastră”

Venit proaspăt dintr-o vizită în Franța mi-am dat seama și mai mult de importanța interacțiunii directe în procesul de comprensiune și învățare unei limbi străine. E esențial, pentru a învăța bine o limbă, să ții convesații cu autohtonii în limba lor maternă. Astfel reții mai ușor intonațiile, expresile și pui în practică teoria invățată în școală.

În Basarabia, se pune mult accent pe încăpăținarea rușilor (sau a celorlalte minorități prezente) de a învăța limba română. Deși cu discursul meu nu vreau să justific pe nimeni, s-a mai întrebat cineva cum e să înveți o limbă străină într-o țară unde regulele aplicate limbii scrise nu mai sunt luate în considerație în convorbirile de zi cu zi, într-o țară unde limba scrisă devine una iar cea vorbită alta?

Din propria experiență știu că limba română vorbită cotidian în Rep. Moldova nu e chiar cea care o auzi la buletinul de știri sau care se predă în manualele de gramatică. Țin minte afirmațiile unei colege basarabence care într-un discurs pe tema identitară întreținut cu dânsa îmi povestise cum limba română vorbită „ca la români” nu o simte ca fiind limba ei, ea o vorbește, da, dar la orele de limba română, cu profesoara, nicăeri altundeva. Zis în câteva cuvinte: a vorbi limba română corectă pentru ea nu e un gest natural. Nu-i fac o vină și o înțeleg.

Deci ce limbă se pretinde ca rușii să învețe pân la urmă? O limbă care nici autohtonii prin comunicarea cotidiană n-o simt a lor? Limba română în Basarabia prezintă clare contradicții între vorbit și scris. Acest aspect e cam frustrant pentru cineva care vrea să invețe o nouă limbă. Nu credeți? Mi s-a întâmplat de-asemenea să învăț de pe manuale o regula a limbii franceze într-un fel iar în Franța în comunicarea directă să mi se spună alta. I-am invitat glumind să se pună deacord pân la viitoarea vizită. În acel caz era vorba doar de un mic detaliu dar suficient să mă dizorienteze.

Deși mass media, cu tendința ei de a omogeneiza, cu timpul va face în așa fel în cât diferențele și regionalismele din Basarabia să dispără, nu ar strica dacă s-ar accelera acest proces luânduse coștiință de faptul că limba română „vorbită ca la români” nu e ceva straniu ci e așa cum trebue să fie vorbită.

Basarabia Pământ Românesc!

Acţiuni din cadrul Campaniei "Basarabia pământ Românesc" la Ambasada Republicii Moldova din Roma şi la facultatea de ştiinţe politice Roma Tre.  Motivul pentru care am ales cele două obiective pentru lipirea de afişe se datorează în cazul Ambasadei numărului mare de cetăţeni moldoveni care se strâng la coadă în fiecare zi, iar în cazul facultăţii prezenţa studenţilor români incluziv din Basarabia.

Mai multe informații despre campanie, modalitatățile de a te implica și poze pe www.noiigolani.ro

Integrarea europeană prin bancuri

Cine a zis că UE e o organizație ce știe doar de principii economice și interese de piață? Veți rămâne surprinși așadar să aflați că la baza integrării comunitare se află și simțul humorului. Ei bine europenii nu duc lipsa de așa ceva nici pe timp de criză ci di-mpotrivă îl folosesc de fiecare dată când simt nevoia de a face mișto pe seama vecinului.

Puțini cunosc vechile rivalități între majoritatea membrilor comunității europene, cum ar fi cea între România și Ungaria, rivalitate ce a dat naștere a infinite bancuri pe seama ungurilor, de care vă scutesc.

Estonienii de exemplu râd de vecinii lor finlandezi : "Doi finlandezi cumpără o sticlă de vodcă. Unul zice 'Noroc!', celălalt întreabă 'Ai venit sa vorbim sau să bem?'"

În Austria obiectivul preferat sunt nemții în ciuda asemănării lingvistice și culturale cu Germania: "Un băieţel din Germania se duce cu familia lui la Euro 2008 la Viena şi se decide că el vrea să sprijine echipa Austriei. Când spune asta, sora lui îl plesneşte, mama lui îi dă o palmă la fund iar tatăl lui un pumn în gură. 'Acum ţi-ai învăţat lecţia', întreabă tatăl. 'Da tati', spune băieţelul, 'nu sunt suporter austriac decât de o oră şi deja îi urăsc pe nemţi".

Francezii insă, sunt priviți ca fiind aroganți și încrezuți de către belgieni: "Care e diferenţa între Dumnezeu şi un francez? - Dumnezeu nu crede că e francez" Francezii la rândul lor nu se lasă mai prejos și fac haz de vecinii lor belgieni: "Ce scriu belgienii pe fundul bazinelor de înot? - Fumatul interzis!"

În Letonia unde există o oarecare tensiune cu minoritatea rusă, cum există în Basarabia de exemplu, glumele pe seama rușilor devin mai reci: "Un american, un rus şi un letonian stau în tren. Americanul trage un fum dintr-o ţigară şi o aruncă pe geam. 'De unde vin eu, avem atâtea că ne permitem să le aruncăm pur şi simplu'. Rusul scoate o sticlă de vodcă, bea o duşcă şi o aruncă pe geam spunând acelaşi lucru. Letonianul stă puţin pe gânduri şi îl aruncă pe rus pe geam."

Oricâte argumente pe tema stabilității vor aduce susținătorii UE, cel pe care îl prefer cel mai mult sunt bancurile pe seama vecinilor europeni.

La Chişinău va fi marcată cu miting şi pichetări cedarea Basarabiei

Pe 23 august 2009, între orele 12 şi 15, pe Aleea Clasicilor literaturii române, din Grădina publică Ştefan cel Mare din Chşinău, Asociaţia Antipact “Molotv-Ribbentrop” va organiza un miting cu genericul: “Pactul de neagresiune dintre URSS şi Germania nazistă (23.08.1939) – huliganism politico-militar sovieto-german împotriva României şi răpirea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa”, urmat de pichetarea ambasadelor Germaniei şi a Rusiei .La miting este invitată mass-media, clasa politică, toţi care se consideră români şi cer unirea cu patria-mamă, România.

Consiliul ACLCPMR


După 70 de ani de la răpirea Basarabiei de către URSS românii din regiune revendică incă dreptul lor de a le fi recunoscută și în acte propria identitate, pierdută fără voința lor.

Filmele noastre ca o oglindă

În ultima vreme mi se întâmplă tot mai des să întâlnesc prin reviste articole despre renașterea cinemaului românesc. Totul ok dacă n-ar fi pentru faptu că toate sursele prin care aflu despre noile producții cinematografice românești sunt străine. Totuși nu am încetat niciodată să citesc ziare din țară precum nici să țin legături relativ strânse cu cei de acasă. Atunci? Percep, poate eronat, o oarecare indiferență față de aceste realizări din partea lor. O fi faptul că cei din străinătate sunt mai emotivi și se uită cu mai multă admirație și interes la noutățile ce provin de acasă. Cine știe. Consider însă că ar fi important, oriunde ne-am afla pe acest glob, să vizionăm filmele noastre, ar fi un bun leac împotriva dorului isteric și o metodă eficientă de a ne uita în oglindă, am vedea reflexul societății și poate ne-am alege și cu o lecție. Caracteristică comună a filmelor românești este realitatea din viața de zi cu zi, uneori crudă alteori comică cea ce face din ele niște biografii autentice a României ce se supun foarte bine analizei la care invitam mai sus. Aceste filme nu se rușinează de drumurile sparte, de simplicitatea mobilierului sau de tristele blocuri din cartier, ci în bine și în rău ne oferă o vedere, nu zic la 360 de grade dar proxim. Probabil talentul acesta de a povesti realitatea așa cum este punând accentul pe factorul uman face ca filmele românești să fie apreciate în străinătate. Astfel printre filmele românești cunoscte înafară vă sugestionez să urmăriți: „Amintiri din epoca de aur” (foarte apreciat la Cannes), „Cealaltă Irina” (premiu ca cel mai bun film românesc la festivalul de cinema din Transilvania), „La est de București”(deținător de un adevărat palmares de premii), „Constantin și Elena”( de Andrei Dascălescu), „Polițist, adjectiv” (de Corneliu Porumboiu) și mă opresc aici c-altfel nu-i mai dau de capăt, cu toate c-ar mai fi multe.

Și dacă filmele de mai sus reproduc realități românești din țară, un alt film Cover boy direct de un regizor italian povestește despre viața unui român imigrant în peninsulă. Actorul principal e, evident, român. Filmul a făcut turul lumii și a colecționat tot felul de premii la diferite festivaluri cinematografice.

Sondaj de opinie în Italia

Recent a fost efectuat un sondaj de opinie in Italia despre prezența străinilor în această țară, în care intrebarea era: Credeti ca sunt prea multi străini în țară?

Rezultatele au fost dupa cum urmeaza:
- 20% dintre respondenti au spus “Si”
- 10% dintre respondenti au spus “No”
- 70% dintre respondenti au spus: “Minte hăştia mânca’ţ’aş, nu e hadevărat”.

Românii în istorie: „Eroii noştri au biruit, toţi!”

Arhimandrit Arsenie Papacioc:

„Românii trebuie să înţeleagă că nu se poate fără cruce. Suferinţa-i un dar de la Dumnezeu. „Te-am umilit, popor român, ca să te poţi înălţa!” Omul fuge de suferinţă ca un laş. Noi nu zicem să o cauţi, dar dacă a picat peste tine, biruieşte-o! (...)

Diferenţa între dramă şi tragedie e că în dramă eroii biruiesc, iar în tragedie sunt înfrânţi. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii noştri au biruit, toţi! (...)

Orice moment istoric are motive să te înţelepţească. Toate veacurile au fost pline de ticăloşi, dar ticăloşii din veacul acesta au umplut cerul de sfinţi. Nu trebuie numaidecât să suferi, dar să-ţi pui întrebarea: ce-i cu mine, ce rost am pe lumea aceasta?”

Notă: Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc de la Schitul „Sfânta Maria” din Techirghiol este un mare duhovnic al României. S-a născut la 15 august 1914. În anii 60 ai secolului trecut, pe vremea prigoanei comuniste, a stat 14 ani în închisoare ca deţinut politic.

Eleonora Lisnic