De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nicio clipă încrederea în tine,
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugământ.
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta ţel
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul privindu-le la fel,
De poţi s-auzi cuvântul rostit cândva de oameni, cinstit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut
De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să piezi într-un minut
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm de la început
Iar dacă trupul tău uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia minţii tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.
De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Şi nu pierzi nici o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar - să ştii - vei fi un OM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu