Articol preluat de Blog Noua Dreapta
A doua critică pe care am primit-o pentru faptul că mă consider naţionalist e "de ce nu am rămas să mă zbat în ţara mea".
Considerând că cei care îmi aduc această critică nu ţin cont nici de vârsta fragedă la care am părăsit ţara şi nici de status-ul meu de student încerc să-mi argumentez apărarea fără să fac vreo referinţă la cele ce ar putea părea nişte justificări ieftine.
În primul rând un naţionalist nu e Dumnezeu pe pământ. El la fel ca oricare individ de pe acest glob poate să facă faţă anumitor circumstanţe până la un anumit punct. Ori nimeni nu poate să înfrunte individual probleme ce de fapt sunt colective, cum sunt cele economice, politice, etc. Caracteristica de naţionalist în acest caz vrea să însemne o anumită scară de valori. Dar a fi naţionalist înseamnă şi a reuşi să combini sentimentul cu acţiunea. Din acest motiv condiţia de imigrant nu poate să împedice un naţionalist să se declare ca atare şi să ia atitudine în micul său pentru idealurile în care crede.
În definitivă, ca naţionalist sunt convins că eu la fel ca şi alte persoane am fost nevoiţi să ne părăsim ţara pentru că deciziile şi valorile oamenilor care ne conduc nu au ca criteriu esenţial "naţionalitatea" în sensul de cultivare a românităţii altfel s-ar fi impedicat crearea unei situaţii care să alimenteze emoragia poporului în afara statului şi s-ar fi făcut din acest fenomen al imigraţiei principala problema de pe agenda guvernului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu