În fața defaimării la care este supus Dominique Venner, al cărui gest a fost pictat de televiziunile democratice spălătoare de creiere, ca fiind mișcat de frustrarea față de recenta lege care legalizează căsătoriile homosexuale, este important să se aducă în atenție, pentru par condicio, scrisoarea care a scris-o el însuși pentru a explica gestul său. O scrisoare dictată de dragoste față de propria țară și de propriul neam, și nicidecum de un întunecos ferment de ură, cum sistemul încearcă să ne convingă. Fără îndoială Dominique Venner, având o concepție sacră a vieții, era da un opozant al unei legi care transformă căsătoria tradițională într-o parodie modernă, ale cărei consecințe merg cu mult mai încolo de o simplă legalizare a unui proces în act, dar transformarea sa într-un simplu activist anti-gay care nu reușea să depășească grija sodomiților este de o nerușinare cumplită, o intenție clară de a demoniza, de a dizinforma și în ultima instanță de a arunca noroi asupra unui sacrificiu lucid, voluntar, luminos. Gestul său amintește de cel al scriitorului Yukio Mishima, din 25 noiembrie 1970, care și-a luat viața prin ritualul seppuku pentru onoarea Japoniei, țara sa.
”Alors que tant d’hommes se font les esclaves de leur vie, mon geste incarne une éthique de la volonté”. Dominique Venner
Scrisoarea lui Dominique Venner
“Sunt sănătos trupeşte şi spiritual şi sunt copleşit de iubire pentru soţia mea şi pentru copiii mei. Iubesc viaţa, şi nu aştept nimic de dincolo, înafară de perpetuarea rasei şi a sufletului meu.
Totuşi, în seara acestei vieţi, eu mă simt nevoit să reacţionez cît timp mai am puteri, în faţa pericolelor imense ce stau în faţa patriei mele franceze şi europene. Cred că este necesar să mă sacrific pentru a rupe somnul letargic care ne copleşeşte. În semn de protest, eu îmi ofer ceea ce-mi rămîne din această viaţă. Aleg un loc de o înaltă simbolistică – Catedrala “Notre Dame” din Paris, pe care o respect şi o admir şi care a fost edificată de geniile înaintaşilor mei.
În timp ce atîţia oameni se transformă în sclavi ai propriilor interese, gestul meu vine să aducă un exemplu de voinţă. Îmi dau moartea cu intenţia de a trezi conştiinţele adormite. Eu vin să protestez contra acestui mare pericol. Eu protestez contra acestei otrăvi sufleteşti şi contra patimilor individuale, care vin să distrugă valorile noastre identitare – inclusiv familia, soclu intim al civilizaţiei noastre multimilenare. În timp ce apăr identitatea tuturor popoarelor la ele acasă, mă răscol de asemenea împotriva crimei care vizează înlocuirea populațiilor noastre.
Discursul dominanat din ziua de azi, nu iese din ambiguităţile sale toxice, şi europenii vor suferi consecinţele. Poporul nostru deţine o memorie proprie, pe baza căreia noi trebuie să ridicăm viitoarea noastră renaştere, o renaştere în opoziție cu metafizica nelimitatului – sursă nefastă a tuturor derivatelor moderne.
Îmi cer de pe acum iertare de la toţi cei care vor suferi din urma morţii mele. Îmi cer iertare de la soţia mea, de la copii mei, de la nepoţii mei precum şi de la prietenii mei. Dar, odată fiind trecut şocul morţii mele, sunt sigur că atît unii, cît şi alţii vor înţelege sensul gestului meu, iar frica se va transforma în demnitate. Le doresc puteri celor de mai sus, pentru a rezista. Ei vor găsi în scrierile mele recente prevestirea gestului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu