"Eu am nevoie de locuitori, nu de vilegiaturiști care nu provin de necăieri"

"Pentru cei care au emigrat în lumea cealaltă, acest sat era ca o harpă, și zidurile, și pomii, fântânele și casele aveau simnificatul lor. Fiecare arbore avea povestea sa, fiecare casă obiceiurile sale și fiecare perete era diferit datorită segretelor sale. Când te plimbai era ca și cum compuneai o piesă muzicală, obținând sunetul dorit din fiecare pas al tău. Dar barbarul poposit în satul tău nu știe să-l facă să vibreze. El se plictisește, și, în imposibilitatea de a înțelege, îți dărâmă pereții și distruge obiectele tale. Ca răzbunare împotriva instrumentului  de care nu știe să se servească, îi dă foc, ceea ce îl răsplătește  măcar cu un pic de lumină. După care se descurajează și cască-gura. Deoarece este necesar să cunoști ceea ce arzi ca flacăra să fie frumoasă. La fel ca flacăra lumânării aprinsă în fața dumnezeului tău. Dar flacăra însăși a casei tale nu va spune nimic barbarului pentru că nu este flacăra unui sacrificiu
De asta imaginea unei generații care poposește ca un intrus în învelișul alteia mă bântuia. Și mi se păreau esențiale acele ritualuri care în imperiul meu obligau omul să transmită sau să primească propria moștenire. Eu am nevoie de locuitori în imperiul meu, nu de vilegiaturiști care nu provin de necăieri”.

Antoine de Saint-Exupéry, în Cittadella.

Dorul Basarabiei

8 marzo - la donna come una bandiera

Cosa significa l'8 marzo dal punto di vista ideologico? Innanzitutto non va dimenticato che la festa in questione è una di origini comuniste, che implica anche un insieme di miti e di archetipi sinistroidi, mentre l'ideologia di sinistra è una prevalentemente femminile.

Il "mito del progresso" in particolare può essere ridotto alla credenza che la condizione paradisiaca può essere ottenuta attraverso il ritorno da un ordine patriarcale (gerarchia, ordine, famiglia, morale), a quello matriarcale (collettivismo, egalitarismo, pacifismo, promiscuità sessuale). L'archetipo della Dea-Madre, che è entrato profondamente nell'immaginario collettivo "progressista", è stato lo stesso elemento cancerogeno che ha stimolato la cosiddetta "democratizzazione" della società - costruzione utopistica del modello sociale del "benessere assoluto", attraverso la distruzione di un "mondo dei sovrani". Detto in altre parole, "il progresso sociale" presuppone "l'allontanamento del padre, lo smantellamento delle qualità della madre e la prostituzione della figlia".

"La giornata internazionale della donna" - fa parte di questa mitologia matriarcale, che mira alla donna non in quanto persona fisica, ma alla "donna" in quanto bandiera politico-ideologica senza anima, demolitrice dell' "ordine patriarcale".

La vera donna è amata ogni giorno, mentre le "bandiere" una volta all'anno.

Articol tradus de pe octavianracu

La Roma a fost comemorată Unirea din 1859

Articol scris pentru Gazeta Basarabiei

Duminică, 3 februarie, la invitația Parorhiei românești Flaminia-Euclide, Roma Nord, comunitatea basarabeană din capitala Italiei a sărbătorit cu armonie și voie bună aniversarea a 154 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri din 1859, atunci când nobilul moldovean Alexandru Ioan Cuza a unit, prin persoana sa, cele două principate dunărene întemeind astfel Regatul României. Așadar, după sfânta slujbă de dimineață ținută de părintele Serafim VESCAN Iulian la care au participat și Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Excelența Sa Bogdan TĂTARU CAZABAN împreună cu soția, a urmat un program artistic și cultural care s-a desfășurat într-o adevărata atmosferă de spiritualitate românească văzând tinerii principalii protagoniști ai zilei.  Evenimentul a început cu un grup de copii de pe ambele maluri ale Prutului, conduși de dna. Tatiana Ciobanu din Basarabia și dna. Ludușanu din Târgu Mureș, care au recitat poezii de Mihai Eminescu, apoi,  părintele Serafim a făcut o mică intervenție istorică cu ocazia Unirii Principatelor Române salutând călduros invitații de peste Prut. Reprezentanța Republicii Moldova alcătuită din Ansamblul Arțăraș împreună cu Asociația Dacia condusă de Vitalie Ciobanu au ținut sus numele Basarabiei prin cântece și  dansuri tradiționale și totodată apelând la rădăcinele istorice și etnice comune au reafirmat importanța de a păstra lanțul intergenerațional al neamului într-o epocă în care spiritul consumist și gaura neagră a uitării amenință să înghită tot ce întâlnește în cale.  În continuare, grupul parohiei împreună cu ansamblul Arțăraș au cântat cântece patriotice, „Noi suntem ai României”, „A sosit ziua dreptăţii”,  şi altele, întinzând în final hora unirii, moment în care toată lumea, în frunte cu domnul ambasador şi soţia sa, s-a prins de mână într-un spirit unanim de frăţie şi bucurie. 

Una questione d'onore

O societate atârnată de fustele acestor femei

 de pe Zentropa

Front unic, multe tranșee!

În loc să reduceți bărbatul
în sclavia sordidelor
nevoi sentimentale,
împingeți-vă fii și
bărbații să se întreacă pe
sine. Voi i-ați făcut.
Voi puteți tot asupra lor.
Umanității datorați
niște eroi. Dați-i.

Valentine de Saint-Point

La manipolazione delle campagne di prevenzione della violenza sulla donna.

Su proposta della femminista Eve Ensler il 14 febbraio è stata dichiarata la giornata mondiale contro la violenza sulla donna, nuovo mito che la "società civile" di stampo neo-marxista cerca di sfruttare a proprio vantaggio. Sfortunatamente in tale trappola, camuffata di buoni propositi, ci cascano gran parte delle persone.

Il maggior numero di casi di violenza sulle donne, ci dicono, si consumano nell'ambito domestico, tuttavia, nessuno dice apertamente che in realtà questa è una generalizzazione che si basa più sulla propaganda femminista che su responsabili studi scientifici.  D'altronde le stesse statistiche ufficiali riportano un livello ridotto di violenza in famiglia, ma anche in questo caso l'attendibilità dei dati raccolti dalle interviste sul campione di donne è messo in dubbio. A farlo è Erin Pizzey, attivista nel campo della violenza domestica è la fondatrice del primo rifugio al mondo per le donne vittime di violenza domestica. Essa, infatti, non solo denunciò la strumentalizzazione politica del suo movimento, contro la violenza domestica, da parte delle femministe radicali, che demonizzano gli uomini enfatizzando artificialmente il problema della violenza sulla donna, ma si accorse durante gli anni di attività che il maggior numero di casi di violenza domestica presentavano un carattere di reciprocità, con abusi provenienti  da entrambe le parti e in misura abbastanza simile.

Alla luce dell'infondatezza dell'allarmismo relativo al fenomeno della violenza sulle donne, quello che in realtà la "società civile" cerca attraverso le cosiddette "campagne di prevenzione e di lotta contro la violenza" è di inculcare nella società un determinato stereotipo: le madri/mogli, e bambini sono vittime, mentre, gli uomini/mariti sono aggressori. Questa è la logica della dialettica marxista, funzionale anche a creare, attraverso il sentimento di rancore coltivato nei confronti degli uomini, la "coscienza di classe" delle donne.

Diventa limpido, guardando più attentamente, di come l'obiettivo che si vuole colpire non è altro che la famiglia, o meglio gli elementi fondamentali su cui essa poggia: l'amore, la fiducia, la solidarietà.  La famiglia viene trasformata in un campo di lotta mentre la vita familiare in una "lotta di classe" in cui il padre/marito rappresenta la "classe sfruttatrice", mentre la moglie/madre e il bambino,  "la classe soggiogata".

Negli USA i risultati di tale strategia sono già visibili: le madri hanno paura di concedere l'educazione dei figli ai padri, mentre le mogli guardano sempre con maggior sospetto e timore i mariti per eventuali "scoppi di violenza". Nelle scuole invece si mette sempre più l'accento sui "diritti dei bambini" cercando di formare un sorta di Pavlik Morozov, lo studente sovietico che denunciò la propria famiglia per "tradimento della patria" dopo averla sorpresa  vendere il grano che doveva essere ceduto allo stato. Un Morozov quindi sempre pronto a chiamare il telefono azzurro per "sensibilizzare" "gli organi competenti" circa la violazione delle "norme democratiche". Dall'altra parte le donne sono incitate a rinunciare sempre più alla vita familiare e ad affermarsi "mascolinamente" nella società, rinunciando così all'ideale naturale di ogni donna: quello di madre e di moglie.

Nessuno nega l'esistenza della violenza nella nostra società ma questa non sussiste come fenomeno di massa al punto da giustificare simili campagne aggressive, le quali, con la pretesa di sensibilizzare la gente su argomenti importanti, perseguono in realtà nel lungo periodo obiettivi sovversivi di ingegneria sociale.

Revoltă împotriva lumii moderne

Cartea ”Revoltă împotriva lumii moderne” de Julius Evola poate fi descărcată în română accesând aici. (via Frontpress)

La generazione Erasmus

A partire dalla fine del secolo scorso la società civile, finanziata rigorosamente da ingenti somme estere, ha messo in moto una gigantesca e sottile campagna, che continua tutt’ora, consistente nell'educare i giovani ad essere “aperti”, “tolleranti” e “senza complessi”, guarda caso proprio quello di cui ha bisogno il mercato internazionale del lavoro. Il risultato è davanti agli occhi di tutti: la generazione Erasmus. Quest'ultimo è il nome del programma universitario europeo che permette agli studenti di trascorrere parte della loro carriera accademica in un paese dell’Unione, istruendoli ad essere “flessibili” e internazionalisti o, ancora meglio, la generazione “Work and Travel”. Questa formula, indica le offerte lavorative provenienti da paesi lontani indirizzate ai giovani attirandoli a lavorare per delle paghe misere in cambio della possibilità di viaggiare, adescandoli con la promessa dell’esperienza e della novità.

Una intera generazione di giovani cresciuta non avendo alcuna aderenza alla terra, che non desidera nulla per il proprio paese, se non un’occasione per andarsene oltre i mari e in paesi esotici per un “job”. La sua libertà non significa altro che la libertà di essere nessuno, di evadere il più lontano possibile dalla nave naufragata. Una parte di questi naufraghi non vogliono neanche più tornare. Ma non perché sarebbero disgustati dell’incompetenza e della corruzione  della classe politica antifascista (motivo molto serio tra l’altro)  che hanno ridotto il paese sul lastrico, ma perché non hanno più alcun valore che giustifichi un ideale. Non hanno un sentire in base al quale associarsi per dare vita a una forza sociale. Non trovano motivi per rimanere o per ritornare a casa perché sono privi di qualsiasi forza creatrice. 

Cos’altro avrebbero da proporre al di fuori di americanismi e gadget d’ultima ora?

Ci si muove progressivamente verso il modello della “società aperta”, nella quale l’unico diritto reale è quello della “libera circolazione”. Aspetto, quest’ultimo, paradossale, che è facilmente visibile nel caso dell’Europa dell’est, la quale con la caduta del blocco comunista, ha si guadagnato il diritto a viaggiare liberamente, ma ha perso il diritto di rimanere a casa.

Si spera che ben presto i giovani prendano coscienza del fatto che i problemi si possono risolvere solo attraverso “noi stessi”, raggruppandosi, mediante il lavoro e il sacrificio. Un’altra via semplicemente non esiste.

Corectitudinea politică

Diferența între camarad și prieten

Articol preluat de Frontpress

Este necesar să clarific un echivoc. Sunt persoane care am cunoscut pe frontul de luptă și care după o vreme au plecat, gândidu-se că războiul s-a încheiat, că este un lucru care nu îi mai privește și că ocupându-se exclusiv de interesele proprii ar fi putut rămâne prietenii mei ca înăinte.

Greșit, noi nu eram prieteni înăinte, și nu vom fi niciodată. Noi eram uniți în funcție de un al treilea element: lupta pentru Cauză, într-un pact de fidelitate și de solidaritate, într-o atmosferă de frăție, ceea ce  deosebea raportul nostru de cel de prietenia cotidiană. Cu cei care încă mențin această legătură, chiar dacă nu au aceleași valori și idei ca și mine și nu facem parte din aceași organizație, mă simt legat frățește.

Deseori, cu unii nici nu există simpatie, nu ne auzim cu lunile de zile, din punct de vedere ”sentimental și de prietenie” poate nici nu ne suportăm, dar această limită este subordinată motivului pentru care ne întâlnim. Limitele umanului sunt subalterne față de ceea ce trebuie să aibă suveranitatea: devotamentul dezinteresat pentru Idee, front unic, multe tranșee.

Chiar dacă ei cultivă roșii, dovlecei sau vinete în mod diferit față de ceea ce eu cultiv în grădina mea, nu există nicio problemă. Ei dedică parte din viața lor pentru luptă, sacrificând timp, bani, și interesele personale pentru bătălie, iar asta îmi este suficient. Apoi, există pietenii, de aceștia sunt legat prin simpatie. Ei nu au cerut niciodată să fie ”considerați” camarazi de luptă, sunt persoane cu care am un raport obișnuit de amiciție și de simpatie. Câteodată e mai prietenos, câteodată mai puțin, dar care nu pretinde mai mult decât un sănătos raport de susținere și de ajutor reciproc. Așadar: șireții, cei care ce spun ”îmi fac treaba mea dar sutem toți camarazi”, cei care trăiesc pentru interesele proprii și te considertă un fraier care încă pierde timp, cei care după ce au învățat două formule politice, trei lozinci și patru mișcări de repezeciune, acum se cred mai isteți, aceștia stau la nivelul inferior. Nu sunteți nici carne și nici pește. Hibrizi, nu folosiți la nimic.

Tradus de pe Azionepuntozero