Familia naturală pe calea tradițională

APZ

Codreanu, Junger, Evola

«Ama come una regina.
La vera donna ama l’aquila.
La femmina invece le taglia le ali
e la rende un pennuto d’appartamento»

”Iubește ca o regină.
Adevărata femeie iubește acvila.
Femela însă îi taie aripile
și o reduce la o pasăre de apartament”.

Viața nu suportă scurtături

Jargonul monoton și prescurtat, iubit de tineri, este o emblemă al acestor timpuri: scurtarea vieții. Dar viața nu suportă scurtături, ea are nevoie de toată gândirea unei ființe, de memoria sa, de amintirile sale.  Evaporându-le, ea nu oferă nimic în schimb.

Jacques Chardonne - L’Amour c’est beaucoup plus que l’amour.

via Zentropa

Il domani appartiene a noi!

Les plus belles filles sont legionnaires

Paradoxul norvegian: într-o societate liberă și egalitară bărbații și femeile devin inegali

Norvegia a fost declarată în 2008 țara unde se respectă cel mai mult egalitatea dintre bărbați și femei. În urma acestui dat documentaristul Harald Eia a realizat un reportaj în care evidențiază cum societatea norvegiană, deși a ajuns la un punct în care toată lumea poate să facă ceea ce dorește, continuă totuși să prezinte sectoare unde lucrează doar femei și sectoare unde lucrează doar bărbați. Plecând de la această constatare contradictorie Harald Eia începe să intervieveze tot felul de specialiști, psihologi, psihiatri, mediatori culturali, cercetători de gen, profesori de biologie, asupra originii și naturii diferențelor de gen. Teza finală a documentarului este că diferențele între bărbați și femei sunt de natură în parte biologică și în parte culturală. Așadar politica de egalitate de gen ar elimina, din deciziile respectiv a bărbaților sau a femeilor, factorii culturali, care se presupune ar fi influențați de o societatea dominată de bărbați, în așa fel încât să conteze doar factorii biologici ceea ce ar conduce, paradoxal, spre o societate inegală datorită tocmai diferențelor biologice dintre bărbați și femei. 

Înteresant este faptul că specialiștii norvegieni, în studiile lor, pleacă de la premiza, fără nici o bază științifică, precum că bărbatul și femeia sunt egali, teză care ei continuă să considere validă până în momentul când, științific, nu s-ar demonstra o eventuală diferență a lor. Această diferență, pe plan biologic, în documentar este demonstrată de specialiștii englezi și americani, dar care cercetători norvegieni refuză să accepte, ei continuând să susțină că există doar o diferență culturală construită artificial și că de fapt bărbații și femeile sunt egali. Se poate spune așadar că baza științifică a politicii de melting pot între sexe, promovată intens în societățile democratice, plutește în aer.

Rezultă înteresant de constatat cum dezbaterea este monopolizată de un discurs exclusiv profan, lipsind orice considerație metafizică față de natura femeii și a bărbatului. Însă nu este prima oară când considerațiile specialiștilor, care nu sunt nimic mai mult decât simple teorii, deși se afirmă ca un adevăr luminos al științei moderne asupra lumii arhaice, ajung în final la aceleași concluzii care înțelepciunea Tradițională a știut dintodeauna.

Documentarul se încheie cu o notă: ”În urma acestui reportaj, în Norvegia, toate subvențiile de stat pentru studiile asupra teorii de gen au fost suprimate ”.

Cine nu are neam nu are nici Dumnezeu

Și cine nu are neam, nu are nici Dumnezeu! Să fiți siguri că toți dintre acei care încetează să-și înțeleagă propriul neam și își pierd propriile legături cu el, pierd imediat, în aceași măsură, și credința strămoșilor și devin ori atei, ori indiferenți.

Fedor Dostoevskij - Demonii

Un samurai al Occidentului

În fața defaimării la care este supus Dominique Venner, al cărui gest a fost pictat de televiziunile democratice spălătoare de creiere, ca fiind mișcat de frustrarea față de recenta lege care legalizează căsătoriile homosexuale, este important să se aducă în atenție, pentru par condicio, scrisoarea care a scris-o el însuși pentru a explica gestul său. O scrisoare dictată de dragoste față de propria țară și de propriul neam, și nicidecum de un întunecos ferment de ură, cum sistemul încearcă să ne convingă. Fără îndoială Dominique Venner, având o concepție sacră a vieții, era da un opozant al unei legi care transformă căsătoria tradițională într-o parodie modernă, ale cărei consecințe merg cu mult mai încolo de o simplă legalizare a unui proces în act, dar transformarea sa într-un simplu activist anti-gay care nu reușea să depășească grija sodomiților este de o nerușinare cumplită, o intenție clară de a demoniza, de a dizinforma și în ultima instanță de a arunca noroi asupra unui sacrificiu lucid, voluntar, luminos. Gestul său amintește de cel al scriitorului Yukio Mishima, din 25 noiembrie 1970, care și-a luat viața prin ritualul seppuku pentru onoarea Japoniei, țara sa.

 ”Alors que tant d’hommes se font les esclaves de leur vie, mon geste incarne une éthique de la volonté”. Dominique Venner

Scrisoarea lui Dominique Venner

“Sunt sănătos trupeşte şi spiritual şi sunt copleşit de iubire pentru soţia mea şi pentru copiii mei. Iubesc viaţa, şi nu aştept nimic de dincolo, înafară de perpetuarea rasei şi a sufletului meu.

Totuşi, în seara acestei vieţi, eu mă simt nevoit să reacţionez cît timp mai am puteri, în faţa pericolelor imense ce stau în faţa patriei mele franceze şi europene. Cred că este necesar să mă sacrific pentru a rupe somnul letargic care ne copleşeşte. În semn de protest, eu îmi ofer ceea ce-mi rămîne din această viaţă. Aleg un loc de o înaltă simbolistică – Catedrala “Notre Dame” din Paris, pe care o respect şi o admir şi care a fost edificată de geniile înaintaşilor mei.

În timp ce atîţia oameni se transformă în sclavi ai propriilor interese, gestul meu vine să aducă un exemplu de voinţă. Îmi dau moartea cu intenţia de a trezi conştiinţele adormite. Eu vin să protestez contra acestui mare pericol. Eu protestez contra acestei otrăvi sufleteşti şi contra patimilor individuale, care vin să distrugă valorile noastre identitare – inclusiv familia, soclu intim al civilizaţiei noastre multimilenare.  În timp ce apăr identitatea tuturor popoarelor la ele acasă, mă răscol de asemenea împotriva crimei care vizează înlocuirea populațiilor noastre.

Discursul dominanat din ziua de azi, nu iese din ambiguităţile sale toxice, şi europenii vor suferi consecinţele. Poporul nostru deţine o memorie proprie, pe baza căreia noi trebuie să ridicăm viitoarea noastră renaştere, o renaştere în opoziție cu metafizica nelimitatului – sursă nefastă a tuturor derivatelor moderne.

Îmi cer de pe acum iertare de la toţi cei care vor suferi din urma morţii mele. Îmi cer iertare de la soţia mea, de la copii mei, de la nepoţii mei precum şi de la prietenii mei. Dar, odată fiind trecut şocul morţii mele, sunt sigur că atît unii, cît şi alţii vor înţelege sensul gestului meu, iar frica se va transforma în demnitate. Le doresc puteri celor de mai sus, pentru a rezista. Ei vor găsi în scrierile mele recente prevestirea gestului meu.

Ruinele progresiștilor

Astăzi în plină criză economică, când cuțitul a ajuns deja la os, putem observa mai mult decât oricând adevăratele tresături ale societății progresiste care ne înconjoară. Aceste observații  nu pleacă de la considerații conspiraționiste a priori ci de la o analiză limpidă a evoluțiilor socio-economice și politice, care, asemenea unui jucător de sah ce analizează mișcarile adversarului pe tablă, ne indică direcția spre care ne îndreptăm.

Așadar, putem constata cum noul obiectiv al clasei neo-dominante este cel de a realiza un expropriu de dimensiuni epocale, al nenumăratului din ultimele două secole,  de această dată împotriva muncitorilor din fabrici și a claselor de mijloc fii ai statului asistențial. Un obiectiv ne-economic de prim plan este însă cel de a transforma omul într-un precar pe viață sau într-un exclus. Urmează crearea de valoare aproape exclusiv  pe bază de acționariat și financiară. Mai în profunzime, pe plan demografic, ecologic și ambiental, obiectivul este cel de a reduce în numere o umanitate care depășește cu mult suveranele exigențe neocapitaliste. Fenomenul cel mai preocupant însă este autoinvinuirea victemelor, indusă de sistem, care are din păcare un mare succes, înhibând reacții de masă în fața exproprierii suferite și favorizând auto-suprimarea celor care se află în situații dificile. Problemele sistemice și colective sunt asumate astfel ca un eșec individual.

Efectele proceselor descrise tind să trasforme omul-muncitor în mașină producătoare, fără un centru, epuizat și lipsit de orice siguranță a zilei de mâine. Aceste caracteristici a muncii erau tipice activității sclavului din antichitate. Nu este cazual că în latină ”suferința” se exprimă prin cuvântul labor care astăzi, în forma sa actualizată în limba italiană de ”lavoro”, indică munca modernă a unui muncitor din fabrică. Curios este că însuși cuvântul ”muncă” de derivație slavonă exprima originar tot conceptul de suferință. Poate părea bizar dar lucrurile nu au fost mereu așa. Înăinte de 1789 munca artizanilor se exprima prin cuvântul ”operă” și era rezultatul unui raport aproape tată-fiu între meșter și discepol care învăța tehnica dar și valorile morale și religioase. În opera ultimată artizanul de odată se oglindea și devenea nemuritor. Astăzi ne putem da seama cum prin ”muncă” nu se mai înțelege o activitatea creatoare care se transmite mai departe și prin cărui produs final omul continuă să trăiască, ci indică, ca spirit și modalitate, producție în serie, anonimat, stres, suferință, cam ceea ce caracteriza, repet, sclavul în antichitate. Mai nou, acum se adaugă și precariatul.

La nivel de societate, merită menționată, concepția muncii ca un simplu pretext pentru un salariu desprinzându-se de orice utilitate pentru comunitate.

În  acest context putem realiza actulitatea exemplului legionar prin așa zisa ”economie legionară”. Aceasta își propusese prin crearea unei rețele economice paralele, substragerea terenului subversiunii, readucerea codului creștin în activitățile comerciale dar și salvarea propriilor militanți de la grijile și amenințările cotidiane din partea sistemului.  În așa fel oricare act economic devine și un act politic: banul se reîntoarce, de la funcția sa actuală de scop, la cea de mijloc iar munca pe lângă faptul de a-și recâștiga valoarea sa originală prin care omul își obține demnitatea, redevine o oportunitate de a așeza în fiecare zi o cărămidă pentru mărețea propriului neam, altfel spus, pentru generațiile viitoare.

Vremuri noi, aceași tranșee

Tradiția nu este trecutul.

Tradiția nu are de a face cu trecutul

nici mai mult nici mai puțin decât are de a face

cu prezentul sau cu viitorul. Se situează dincolo de timp.

Nu se referă la ceea ce este antic,

la ceea ce este în spatele nostru:

ci la ceea ce este permanent, la ceea ce se află ”înlăuntrul nostru”.

Nu este opusul invovației,

ci cadrul în care trebuiesc să se desfășoare

inovațiile pentru a fi simnificative și durabile”

Alain de Benoist 

Les femmes que nous aimons

Pro vita

via NDIt

Să te păstrezi în tine însuţi şi nu să te împrăştii împrejur

Struţul aleargă mai iute decît cel mai iute cal, dar şi el îşi ascunde totuşi capul greu în lutul greu: la fel şi omul, care încă nu poate să zboare.Grele-i sunt lui pămîntul şi viaţa: e tocmai ce vrea spiritul împovărării! Dar cine vrea să-ajungă uşor şi să devină pasăre, acela trebuie să se iubească pe sine însuşi; iată ce vă-nvăţ. Fireşte, nu cu-o dragoste de om bolnav şi ofticos: căci la aceştia pute chiar și dragostea de sine! A te iubi pe tine însuţi — aceasta este-nvăţătura mea — cu dragoste puternică şi sănătoasă:încît să te păstrezi în tine însuţi şi nu să te împrăştii împrejur. Această-mprăştiere împrejur îşi zice „dragoste de-aproapele": cu-acest cuvînt am fost minţiţi şi păcăliţi pînă acuma cel mai bine şi mai ales de către cei pe care-o-ntreagă lume nu poate să-i sufere. Într-adevăr, a învăţa să te iubeşti pe tine însuţi nu-i o poruncă pentru azi sau mîine. Ci maicurînd e arta cea mai fină şi mai vicleană dintre toate artele, artă supremă care cere răbdarea cea mai prelungită.

Cei mulţumiţi de totul şi de toate, cei care vor să guste din toate, nu dovedesc un gust prea bun! Eu cinstesc doar limba şi stomacul care ştiu alege şi respinge, care au învăţat să spună „Eu" şi „Da" şi „Nu".Să mesteci şi să mistui tot — acesta e un fel de-a fi porcin! Să zbieri întruna doar DA — aceasta-nvaţă toţi măgarii, şi cei asemenea cu ei în duh! 

Fragmente din Așa grăit-a Zarathustra - Friedrich Nietzsche