Tu în primul rând eşti Român, pe urmă ceilalţi

Articol preluat de Blog Noua Dreaptă

În seara asta, eram în gara Roma Ostiense, aşteptam trenul care trebuia să mă conducă acasă. L-am aşteptat cred mai bine de jumătate de oră din momentul când trebuia să fie deja ajuns. Lucru curios e că în ciuda aşteptării şi orei târzii nu mi s-a întâmplat să aud discursuri despre tresăturile generale ale poporului italian cum mi s-ar fi întâmplat probabil dacă eram pe meleagurile României. Asadar, in timp ce aşteptam trenul, la linia 4, observ pe primul peron un cuplu de concetăţeni care fără să mai stea prea mult pe gânduri traversează fără un pic de jenă calea ferată ignorând faptul că există un subpasaj anumea, că traversarea liniilor ferate e strict interzisă şi că se uitau la ei sute de persoane indignate. Dar tupeul lor nu se terminase aici pentru că la scurt timp femeia a traversat înapoi toate cele 4 linii ca să-şi cumpere o băutură răcoritoare de la bar ca apoi tot deasupra lor să revină unde-şi lăsase singur bărbatul. Episodul m-a şocat. M-a şocat pentru că de la fizionomie până la îmbrăcăminte era evident şi pentru un italian că erau din Est. Când am povestit episodul unei prietene mi s-a răspuns "ce persoane inconştiente". Eu nu cred că acele persoane erau inconştiente. Eu cred că acele persoane se considerau prea şmechere să mai înconjoare ca toţii "fraierii" folosind subpasajul. Mai ales că acestă atitudine de a-şi dovedi "valoarea" era evidentă şi prin vestimentaţia de prost gust, tipic manelistă, care o purtau. Acum stau şi mă gândesc la acea categorie de complexaţi, care în România de exemplu ar fi blestemat tot neamul pentru jumătatea de oră de întârziere a trenului. Complexaţi cu paşaport românesc de care e plină Italia. Complexaţi care la un episod cum e cel abia descris, oricât de banal poate fi, ar fi zis "uite românii", şi ar invoca acel episod pentru toate discursurile de sustinere a tezei că vezi Doamne "îi e ruşine să zică că-i Român".
Eu continuu, după 12 ani de Italia, să nu înţeleg persoanele care se declară Români în funcţie de cum se comportă anumite segmente din populaţia României. E ceva care mă depăşeşte. E curios încă un aspect: persoanele, cum ar fi maneliştii din gara Romei, deşi nu dau doi lei pe noţiunea de "Român", şi tot ce aceasta implică, sunt luaţi de acei complexaţi cu paşaport românesc drept imagine peiorativă a României şi a poporului Român, uitând că la rândul lor au un certificat de naştere pe care scrie ROMÂN!

Cine e extremist de fapt?

Articol preluat de Blog Noua Dreapta

Am decis să împărtăşesc un e-mail care am primit din partea unei persoane cu care mi se întâmplă să mai corespondez. Această persoană care până cu puţin timp în urmă trăia în Italia azi se află în Franţa. Mai jos cuvintele ei:

Azi a fost sărbătoarea naţională a "vecinilor", şi deci am pregătit câte ceva şi ne-am întalnit cu toţii în cartier. La unii m-am prezentat că vin din Italia, alţii ştiau deja că sunt româncă... o vecina o auzeam murmurând: e româncă? cealalată: nu, e italiancă. Eu cum am auzit am zis: vin din italia dar am origini româneşti... le am pe amândoua... în orice caz. Sincer cât stăteam în Italia puteam să accept diferenţa asta, în Franţa nu mai am chef să se mai uite lumea nasol la mine, sincer spun că mă mândresc de istoria si cultura româneasca, dar prefer o altă "identitate". Dacă românul şi România sunt vazuţi în felul în care sunt văzuţi, înseamnă că aşa merită. Nu mai vreau să mai apăr România, nu are sens. De fiecare dată când te prezinţi ca român, imediat încep să discute de ţiganii de la televizor, de ştiri, de curaţenie de ţiganii de prin Franţa... etc... e foarte dificil de fiecare dată sa vorbeşti numai desprea lucrurilea astea, enorm de dificil, şi îţi dai seama că n-ai cu ce sa te mândreşti, şi că până la urmă nu eşti aşa de diferit de ţiganul care-l vezi la televizor.
Începe să-mi fie ruşine să mă prezint ca româncă, pentru că nu vreau să petrec un an cu priviri ciudate, vreau sa petrec un an plăcut.
ştiu ce o să zici si cum gândesti.

Acum eu nu judec acestă persoană pentru că în mare parte o înţeleg. În Italia românii sunt încă şi cum victemele rasismului. Dar nu e vorba de clasicul rasism pentru că românilor nu ai ce reproşa, ei sunt albi, creştini, latini. E vorba de un rasism latent care se manifestă prin indiferenţă, prin "păstrarea unei anumite distanţe". Cei care suferă de o asemenea atitudine sunt persoanele care îşi doresc să se integreze, să aibă o viaţă socială să-şi creeze o reţea de prieteni. Niciodată sau cel puţin foarte rar vei fi înjurat pe stradă pentru că eşti român dar ai o presimţire că nu ai aceleaşi şanse de a interacţiona cu lumea, simţi că unele porţi îţi sunt negate din start.

Acum eu am preluat acest e-mail ca exemplu pentru o constatare personală. Mi s-a reproşat cu ceva timp în urmă c-aş face parte dintr-o grupare "un pic extremistă" care ar fi Noua Dreapta deşi niciodată nu se explică în ce ar consta acest extremism. Eticheta de estremistă e ceva de acum des întâlnit pentru asociaţia Noua Dreapta la fel şi pentru Forza Nuova, echivalentul italian, care e considerată xenofobă, rasistă ş.a.m.d. Vreau să zic că nicăieri în Italia nu m-am simţit mai bine primit, aceptat pentru cea ce sunt decât la întrunirile cu membrii FN. Zic mai mult, când stau cu aceste persoane e chiar o mândrie să fii român pentru că împărtăşim acelaşi ideal de a milita pentru propria comunitate naţională şi îl avem în comun pe Corneliu Zelea Codreanu, doctrina căruia inspiră majoritatea mişcărilor naţionaliste din Europa. E ca şi cum ni l-ar invidia. Ei bine după toate cele expuse vă daţi seama că are loc un paradox: Partidul Forza Nuova care e considerat extremist, xenofob, etc e respectos faţă de mine care mă consider mândru de a fi român, iar lumea de rând, e cazul e-mail-ului de mai sus, e cea care te face să îţi fie ruşine de cea ce eşti şi prin prejudiciile ei te fac să te ascunzi.

Brâncuşi e francez?

Cu ceva timp în urmă în cadru unui stagiu universitar am avut oportunitatea să merg şi să vizitez, the Big Apple, cum mai e poreclit New York-ul. Sejurul a fost unul memorabil cu sgârienori ca în serialele tv, dar nu despre asta vreau să scriu ci despre un episod care mi s-a întâmplat acolo. În timpul liber obişnuiam să merg cu colegii să vizităm atracţiile oraşului printre care şi renumitele sale muzee. Unul din dintre acestea se numeşte MoMA (Museum of Modern Art) unde cu deosebită plăcere am putut admira operele lui Constantin Brâncuşi, cel mai mare sculptor cubist. Dar fericirea mea nu a durat mult pentru că am observat sub eticheta operelor sale cum că Brâncuşi ar fi "francez". În acel moment de entuziasm dezamăgirea a fost mare. Şi în ziua de azi când povestesc prietenilor despre călătoria în metropola americană resimt acel sentiment uşor de dezamăgire faţă de acea incorectitudine.
Consider că e ironic episodul dacă îl raportăm cu cea ce se întâmplă azi în Franţa. Ajunge să ne gândim la gluma cu "le salute roumain" pentru a înţelege cum în timp ce noi suntem denigraţi, tot noi îi şi promovăm, prin artiştii noştri, şi nu doar prin Brâncuşi dar şi prin Ionescu, Radu Mihăileanu, Cioran.

Dar azi mă simt mai bine. Mă simt mai bine pentru că, mulţumită şi unei colege, am trimis un e-mail la Consulatul General al României la NY unde le-am adus în atenţie greşeala. Ţinând cont totuşi că atunci când vine vorba de autorităţile române e bine să nu-ţi faci inluzii, nu am mari aşteptări de la ei dar cel puţin mi-am alinat un pic dezamăgirea.

Rep. Moldova ca Irlanda de Nord

Articol preluat de Curaj.net

Am citit recent o carte care trata pe scurt conflictul din Irlanda de Nord şi mi-a stârnit curiozitatea în raport cu situaţia dintre Rep. Moldovă şi România. Personal consider că, conflictul nordirlandez poate să ne înveţe multe lucruri sub diferite aspecte. Iată mai jos câteva dintre ele care am vrut să analizez:

Înăinte de toate conflictul din Ulster pune la tăcere idea că revendicările naţionaliste sunt de modă veche şi sunt specifice ţărilor subdezvoltate, înapoiate, necivilizate care "încă îşi fac război din motive absurde". Iată că în Marea Britanie, una din democraţiile cele mai vechi din lume, idea de comunitate naţională încă mai e simţită ca relevantă, iar atentatul de ieri de pe străzile din Belfast e dovada cea mai recentă. Încă un indicator în acest sens sunt voturile câştigate de partidele naţionaliste din Irlanda fie de sud cât de nord în ultimii ani.

Al doilea aspect are de a face cu declaraţiile politicienilor. Nu de puţine ori liderii politici de pe ambele maluri ale Prutuli au susţinut cu fast idea unirii dintre Basarabia şi ţara mamă în cadrul UE sugerând astfel idea că aşa procedând se vor placa frustrările naţionaliste de pe ambele maluri şi toţi vor avea de câştigat. Oare Irlanda de Nord nu ne învaţă alceva? Irlanda şi Marea Britanie au aderat la Uniunea Europeană contemporan la 1 ianuarie 1973, orice locuitor al insulei poate aşadar merge de la Belfast la Dublin fără să intâlnească nici urmă de vamă. Şi totuşi "unirea" în cadrul UE nu a impedicat, şi nu impedică nici astăzi, mii de morţi, răniţi, atentane şi conflicte armate în numele reîntregirii insulei.

Consider că atât în Irlanda de Nord cât şi în Republica Moldovă ori respectiv Ulster şi Basarabia nu se va avea o situaţie normală atât timp cât va exista percepţia unui Stat incomplet şi senzaţia de o situaţie istorică injustă, care din contra vor continua să ţină aprins şi să alimenteze focul naţionalismui în aceste regiuni cât şi în ţările vecine, Irlanda şi România.

Am apărut în ziar ca opinie

Câteva zile în urmă intrând pe un portal de știri care-mi dăduse o colegă de facultate pentru a citi un articol de al ei, mi s-a întâmplat să las câteva comentarii la unele articole în care subiectul central erau ”i rumeni”. Evident în articolele respective nu se vorbea de bine. Oricum, rămâne faptul că comentariile mele au suscitat curiozitatea directorului acestui ziar on line care a dorit să afle mai multe despre punctul meu de vedere. În acest fel am început să corespondez cu acest director care pân la urmă a decis să publice pe site opinia mea.

Salernoinprima

Dacii cuceresc Roma

Cu ocazia zilei ”Natale di Roma”, o sărbătoare legată de fondarea orașului Roma au avut loc acum câteva zile pe străzile capitalei italiene o serie de parade la care au participat legionari, gali, celți dar în primul rând DACI!

Mai întâi câteva date. Pe 21 aprilie 753 î.H. se presupune c-ar fi fost întemeiată Roma de către unul din gemenii lupoaicei, Romulus. Începând de la acestă dată se numărau anii pe vremea Romei Antice, cu locuția ”Ab Urbe condita” adică ”de la fondarea Orașului”. În perioada fascistă, 21 aprilie era zi națională, devenind mai apoi după 1945 o sărbătoare doar în Roma.

Dacii, pentru prima dată prezenți la o asemenea manifestație, au fost reprezentați de un grup de români din Cluj-Napoca, de la Asociația Terra Dacica Aeterna, care au reprodus în mod fidel costumele de acum 2000 de ani.





Lupta între Daci și Romani.



Toate filmulețele au fost făcute de Gheorghe Giovanni Teava

Țară țară vrem ostași! Pe Cine??

Lupta între două armate beligerante din Basarabia.

Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită

Eu ştiu că te-am rănit spunând

Că mi-ai luat şi grai şi pită

Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.

În vremea putredă şi goală

Pe mine, frate, cum să-ţi spun,

Pe mine m-au minţit la şcoală

Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu,

Dulci fraţi de dincolo de Prut.

Vă scriu cum pot şi prea târziu,

Mi-e dor de voi si vă sărut.

Credeam ca un noroc e plaga,

Un bine graiul cel sluţit.

Citesc azi pe Arghezi, Blaga

Ce tare, Doamne, -am fost minţit!

Cu pocăinţă nesfârşită

Mă rog iubitului Isus Să-mi ierte vorba rătăcită

Ce despre tine, frate,-am spus.

Din Basarabia vă scriu,

Dulci fraţi de dincolo de Prut.

Vă scriu cum pot şi prea tarziu,

Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Aflând că frate-mi eşti,

odată Scăpai o lacrimă-n priviri

Ce-a fost pe loc şi arestată

Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare,

Din drobul mut al lacrimei Ocnaşii scot şi astăzi sare

Şi nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut.

Vă scriu cum pot şi prea târziu,

Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Grigore Vieru

Pentru Dreptate și Adevăr

Sunt mulți probabil cei care încă cred că a fost totul o farsă, totul orchestrat, o cospirație defapt pentru a da jos un leader ca apoi să fie înlocuit de un altul. E vorba de revoluția română. O revoluție în care și-au văzut moartea sute de persoane, persoane care doreau libertate, o libertate, în sensul larg a cuvântului, care totuși nu a venit pentru toți. Mulți sunt cei care încă își caută libertatea peste granițe. O libertate percepută azi ca un evantai de oportunități care fără sprijinul material pare a fi inutilă.

Dar pentru Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie și fost rivoluționar, libertatea este  o chestiune de Dreptate și Adevăr. Idealuri, care au fost furate de pe steagul revoluției din decembrie '89 tocmai de către cei contra cărora revoluția milita și care au avut pretenția mai târziu să reprezinte Statul de drept.

La distanță de 20 de ani, Teodor Mărieș, e dovada personificată că teoria conspirației nu-și are rostul. Revoluția a avut loc și cum, multe persoane s-au sacrificat, dictatorul a fost dat jos, dar nu s-a făcut Dreptate până la sfârșit, iar Adevărul încă nu a ieșit la suprafață în intregime. Rudele eroilor revoluției încă așteaptă un răspuns.

După o grevă a foamei de 74 de zile ca act de protest față de blocarea procedurei de livrare a dosarelor revoluției, Teodor Mărieș, continuă să ducă o luptă anonimă contra autorităților române care, în ciuda sentinței CEDO, se obstinează să nu prezinte toate dosarele necesare.

Pe 11 ianuarie 2010 Teodor Mărieș a intrat din nou în greva foamei cu scopul de a face publice restul dosarelor rămase în posesia instituțiilor Statului, abuziv ascunse de acestea.

Prin aceste rânduri vreau să-mi exprim toată solidarietatea față de Teodor Mărieș în lupta sa, pentru familiile eroilor uciși și pentru viitoarele generații, de a readuce Dreptatea și Adevărul pe steagul Revoluției Române.

Plăcerea autolezionistă

Articolul pe care îl voi cita mai jos a fost scris de Ion Cristoiu și publicat în ziarul Monitorul de Neamț cu titlul „Se întâmplă și la alții”. E vorba de un articol care ajunge la o concluzie ce nu doar împărtășesc complet ci chiar am susținut-o ori de fiecare dată cùnd mă întorceam în țară și discutam cu autolezioniștii, adică cei care se umilesc singuri, făcându-și rău prin vorbe aruncate aiurea față de propria țară și de propria identitate de român.

”În cele câteva zile cât am stat în Franța, am urmărit cu hărnicie jurnalele de actualități ale televiziunilor generaliste și programele televiziunilor de știri. În fiecare seară aproape, televiziunile au prezentat cazuri de pacienți morți cu zilele din cauza tratamentului din spitale. Cel mai răsunător s-a dovedit cazul unui bărbat care a murit după ce a fost plimbat pe la mai multe spitale, pentru că nu se găseau locuri libere. [...] Cazurile grave din sistemul sanitar, dar nu numai ele ci și neregulile din servicii , au fost tratate cu maximă seriozitate. N-am întâlnit însă în nici un moment vreo referire la tresăturile generale ale poporului francez și, cu atât mai puțin, vreo comparație umilitoare cu situația din alte țări. Și m-am gândit: Ce s-ar fi întâmplat la noi dacă într-un interval atât de scurt s-ar fi petrecut atât de multe cazuri grave în sistemul de Sănătate? Pe toate televiziunile ar fi fost o văicăreală generală despre situația din România și, mai ales, o reafirmare a cunoscutei teze: Ca la noi la nimenea! În numeroase rânduri, am avut obiecții însemnate față de cea ce se întâmplă în România. Cred însă că lucrurile rele de la noi nu trebue să ne ducă la o permanentă autoumilire prin raportarea la o situație excepțională din Vestul Europei. Iată că și la francezi oamenii mor cu zilele în spitale. Iată că și la francezi serviciile publice sunt dezastruoase. Ciudat lucru! Românii muncesc sau călătoresc în Occident destul de mult. Întâlnesc în țări cu o tradiție capitalistă de aproape un secol multe cazuri de brambureală mai mare ca la noi. Și totuși, când se întorc în țară, nu se dau în lături din a susține că la noi lucrurile stau mai rău decât în alte țări. Complexe de provinciali ai Europei!”

Nu îndemn lumea să nu critice lucrurile care merg prost ci s-o facă în mod constructiv. Felul de a te raporta la problemele țării cu expresii gen „c-așa-i la noi” sau „ ca la noi la nimenea” nu doar reflectă propriile complexe de inferioritate ci înspiră și un sentiment de resemnare și de autoumilire față de actualul stat a lucrurilor. Devine tot o chestiune de mentalitate.

Italia - țara bârfelor

Cu ceva timp în urmă folosisem într-un articol expresia ”românii în topul infractorilor din auzite” referindu-mă la statutul concetățenilor din preafrumoasa Italie. Expresie care vroiam să sugereze lipsa de fundament la baza etichetării românilor drept infractori și rolul mass mediei italiene în propagandarea acestei imagini și de consecință manipularea italienilor de rând.

Azi, la distanță de 2 luni, au fost realizate în Italia un sondaj și un studiu foarte înteresante în opinia mea, care zic multe:

1)Sondajul tratează despre modul cum percep italienii imigranții. Acesta pune în evidență faptul că majoritatea italienilor consideră imigranții principala sursă de criminalitate și deci principalul pericol pentru propria lor siguranță.

2)În cea ce privește studiul, totalmente condus de experți italieni, examinează raportul între imigrație și criminalitate. Rezultatul? Nu există nicio legărută reală între cele două fenomene.

Acum întrebarea mea e următoarea: cum poți percepe ceva ca amenințător când de fapt acest lucru nu are niciun nex concret cu cea ce înseamnă minarea siguranței publice?


ps. În timp ce românii se „mândresc” cu imaginea lor de infractori de rang înalt în peninSULĂ , italienii la rândul lor fac ravagii în țara acestora cumpărându-și patrimoniul cultural la angro cu 500 de euro bucata.

Experimentul Pitești - cea ce a înseamnat cu adevărat Comunismul

Cea ce vreau să citiți (în premieră) e o relatare a unui prieten despre vizita sa, în calitate de istoric, la Pitești pe data de 5 Decembrie anul curent cu ocazia comemorării a 60 de ani de la introducerea în România a metodelor comuniste de reeducare prin totură. Subiectul acestei relatăre, foarte puțin cunoscut printre mulți dintre noi, reprezintă una din cele mai negre pagini din istoria, nu doar a românilor ci chiar a omenirii. Ca atare să servescă drept replică în viitor în fața nostalgicilor perioadei ceaușiste.

Ziua de Sf. Nicolae 1949, Ziua de 5 Decembrie 2009

În ziua de sambata 5 decembrie 2009 au avut loc la Piteşti o serie de festivităţi prijeluite de comemorarea a 60 de ani de la punerea în aplicare (la 6 decembrie 1949 –in ziua de Sfântul Nicolae-) a metodelor abominabile de tortură denumite in Romania „reeducarea prin tortură”, şi cunoscute pe plan internaţional ca „FENOMEMUL sau EXPERIMENTUL PITEŞTI”.
Evenimentul a avut ca organizatori: Fundaţia Culturală MEMORIA, Filiala Argeş, Primăria municipiului Piteşti, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Argeş, Muzeul Judeţean Argeş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Institutul Român de Istorie Recentă Bucureşti, Europe Direct Argeş, Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.
Evenimentul a inclus o conferinţă, o masă rotundă, şi, cel mai important, o vizită la fosta închisoare din Piteşti, după care ziua s-a încheiat cu un moment artistic, adică piesa de teatru „Un altfel de crăciun”, cu fragmente din literatura detenţiei (ex: Radu Gyr), eveniment ţinut la Sala Studio a Teatrului Alexandru Davila din Piteşti.

Programul a început de dimineaţă în jurul orei zece, gazda evenimentului fiind Biblioteca Judeţeană Argeş.
S-au prezentat eforturile depuse de organizatori pentru trasformarea închisorii Piteşti în muzeu, după modelul închisori Sighet, s-au discutat diverse probleme, precum popularizarea evenimentelor petrecute în regimul comunist, evenimente care au ajuns să fie cunoscute şi în afara ţării, sau necesitatea canonizării victimelor comunismului şi a stabilirii unei zile a martirilor comunişti.
A urmat masa rotundă, unde fostele victime ale terorii de la Piteşti şi-au amintit clipele de groază petrecute în închisorile comuniste.
„Reeducarea prin tortură” a început în 1948, la penitenciarul Suceava, unde Securitatea şi conducerea închisorii Suceava iniţiază o acţiune de "reeducare" a deţinuţilor politici.
Metoda fusese „importată” din lagărul sovietic, şi dacă la Penitenciarul Sucevean reeducarea a fost încercată prin convingere, la Piteşti s-a trecut la reeducarea prin tortură.
Totul a început în preajma Crăciunului anului 1949, în camera patru spital, coşmarul a durat timp de 3 ani.
De la Piteşti, reeducarea a fost dusă în alte penitenciare, precum Gherla, Aiud.
Doar la Piteşti peste 100 de tineri au murit în timpul aplicării reeducării.
Astfel, la 60 de ani de la începerea experimentului, a avut loc evenimentul prezent, stabilit de organizatori tot în preajma Crăciunului, acesta a culminat cu prima ceremonie religioasă ţinută chiar în închisoarea Piteşti, în camera 4 Spital, camera unde s-au petrecut cele mai inimaginabile orori.
Ceremonia, deosebit de impresionantă, a fost ţinută de 4 preoţi ortodocşi şi un musulman (se ştie că pe la Piteşti a trecut şi un tătar, care după unele surse a fost omorât în bătaie mai târziu la Gherla).
Pentru prima oară, după fix 60 de ani, un grup de foşti deţinuţi au reintrat în camera patru spital unde au fost torturaţi cu bestialitate în perioada comunistă, ei sosiseră cu un autocar după terminarea mesei rotunde, unde povestiseră cu lux de amănunte torturile prin care au trecut.
Aşa am ajuns să intrăm cu toţii în camera 4 spital, o cameră friguroasă, transformată între timp în arhivă.
După câteva momente de tăcere, bătrânii încep să îşi reamintească , -- - Aici în centru era priciu unde eram bătuţi la fund, la tălpi,
- Acolo era găleata pt excremente, unde ne făceam nevoile, lângă ea era găleata cu apă,
- Aici l-au omorât pe Bogdanovici, spune unul dintre ei, şi ne arată cu degetul un loc în podea. Ba nu, încă mai trăia când l-au scos, şopteşte altul.
Toată lumea era deosebit de emoţionată, şi fiecare dorea să afle de la aceşti bătrâni câte ceva :
-E adevărat că v-au pus să vă închinaţi la un falus de săpun ?
–Da!
- E adevărat că se făceau liturghii negre ?
– Da, aşa a fost.
- E adevărat că aţi fost împărtăşiţi cu urină şi fecale ?
– Da,
şi multe alte întrebări au curs. Totul a fost înregistrat, din fericire, atât video, cât şi audio.
Vizităm subsolul închisorii, alte amintiri… Coborâm nişte scări…
- Aci s-au sinucis băieţii ăia, nu mai suportau şi s-au aruncat, pentru a nu îi denunţa pe alţii, spune cineva în timp ce coboară încet scara.
- S-au aruncat în cap, să scape mai repede, adaugă cineva. Mai târziu au pus plasă, completează un alt bătrân-
Parasim cladire fostului penitenciar plitesti si ne indreptam cu autocarul spre centru orasului.
Seara se încheie cu o piesă de teatru, un monolog interpretat de o tânără prin care s-a subliniat tratamentul profund ateu, chiar satanist prin care treceau deţinuţii, mai ales în perioada Crăciunului.
Asa s-a incheiat ziua de sambata de dinaintea zilei de Sf. Nicolae si după un tur de forta care incepuse pentru noi „Bucureşteni” la ora 5 dimineaţa is iata ca ajungem in jurur orei 21.00 inapoi in Bucuresti.
A fost cu siguranta o zi „productiva” in care s-au stabilit multe date importante si prima noastra obligatie ca istorici va fi sa scriem despre „reeducarea prin tortură” petrecuta la Pitesti, in perioada comunista.
Si iata ca prin acest acest scurt reportaj si eu imi onorez o parte din aceasta obligaţie morala.

Victor Dorian Dogaru

Satul „Italieni”

Articol preluat de Frontpress

Cu ceva zile în urmă am dat peste o mărturie a unui istoric, Toma Rădulescu, publicată în Adevărul care tratează despre imigrația italienilor în România și mi-am promis c-o voi împărtăși cu lumea pe blog.

Din articolul respectiv se poate citi clar cum imigrația masivă a italienilor în țara noastră a dus la crearea, peste noapte, a sate întregi de transalpini, formate la început din bărăci ( la fel ca cele de la periferia Romei) și care doar mai târziu au devenit case în adevăratul sens a cuvântului. Exemplu emblematic e fostul sat „Italieni” din județul Dolj astăzi dispărut din cauza politicii comuniste de urbanizare forțată.

Caracteristicile imigrației italiene, precum construirea bărăcilor și microcriminalitatea care se trage din asemenea marginalizare, despre care am mai vorbit pe blog, sunt dovada cum nici italienii la vremea lor n-au fost mai presus în comparație cu imigranții străini care astăzi caută în Italia un trai mai bun.

Acest articol se vrea a fi un răspuns la ipocrizia unor italieni care și-au uitat istoria și a celor români care plini de complexe de inferioritate interpretează aspectele dificile a poporului român cum că s-ar datora unui caracter intrinsec a propriilor concetățeni fără să ia în calcul contextul istoric, social, politic, economic ș.a.m.d

Vrem TVR Chişinău !

Articol citat de Jurnal.md

TVR, Guvernului, Parlamentului si Preşedinţiei României, precum si Guvernului, Parlamentului si Preşedinţiei Republicii Moldova

Deschiderea unui studio teritorial al Televiziunii Române la Chişinău a devenit o necesitate in urma evenimentelor din aprilie 2009 in Basarabia, deoarece posturile de televiziune româneşti au fost singurele care au relatat obiectiv situaţia politică şi au luat pulsul străzii în acele zile grele în care tinerii din Basarabia au decis să-şi ia viitorul în propriile mâni, ignorând preţul sângelui cu care aveau să-şi plătească libertatea de gândire şi exprimare.

Considerăm acest lucru impetuos necesar nu doar din cauza că Republica Moldova a fost cândva parte a României Mari. O informare obiectivă asupra realitătilor si schimbarilor prin care trece aceasta straveche provincie românescă în drumul său spre europenizare şi emancipare de sub influenţa post-sovietică în care se zbate şi în care este ţinută încă prizonieră de către anumite forte oculte ce nu vor să-şi piardă privilegiile, iar in acelasi timp TVR Chişinău ar contribuii decisiv la schimbarea percepţiilor negative pe care anumiţi basarabeni incă le mai au despre România ,datorită propagandei anti-romăneşti de pe timpul URSS-ului si a PCRM (Partidul Comunist din Replubica Moldova), readucănd valoarea şi adevărul prin dreptul sau ştiinţific in casele unor oameni care prea mult timp au fost văduviţi in mod nedrept si brutal de ele.

Populaţia din Republica Moldova este de etnie română, iar un număr de peste 500 000 de persoane deţin în prezent cetăţenia română. Aceasta nu doar că permite, dar şi impune autorităţile de la Bucureşti să ia o atitudine decisivă în protejarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi de dincolo de Prut.

Statul Român este obligat să efectueze investiţii în viitorul acestor cetăţeni. Trecutul istoric trebuie respectat iar interesele naţionale, astăzi, trebuie sa fie promovate şi dincolo de frontiere. Primul pas spre obţinerea unor progrese vizibile în acest sens ar fi informarea corectă despre evoluţia procesului de comunicare politică şi perspectivele de colaborare economică, socială şi culturală dintre cele două state vecine, pentru că doar aşa cele două ramuri ale românismului se vor putea dezvolta sănătos şi în mod echitabil.

Faptul că TVR are studiouri locale în mai multe oraşe din România, dar nu şi la Chişinău este o discriminare faţă de basarabeni.

Înfiinţarea unui studio local al Televiziunii Române a fost dintotdeauna o necesitate, neglijată, din păcate, de persoanele şi instituţiile responsabile. Această necesitate a sporit după evenimentele din 7 aprilie 2009. Atunci conducerea comunistă de la Chişinău a dus o amplă campanie de dezinformare a populaţiei şi denigrare a forţelor democratice, precum şi a Statului Român. Anterior,TVR a fost eliminată în mod abuziv de pe piaţa mediatică din Republica Moldova, ceea ce dovedeşte importanţa şi potenţialul ei. Întrucât situaţia politică de la Chişinău s-a schimbat, este datoria TVR să revină în casele moldovenilor. Considerăm absurdă orice dispută privind indentitatea etnică a basarabenilor, astfel încât ar fi discriminatoriu din partea TVR să neglijeze românii din Republica Moldova. Totuşi, nu putem să nu ţinem cont de factorii istorici şi politici care au influenţat situaţia din Republica Moldova, astfel încât difuzarea şi preluarea TVR 1 ,TVR 2 ,TVR 3 ,TVR INFO ,TVR CULTURAL ,TVR Internaţional şi TVR HD de către firmele locale de cablu şi deschiderea unui post local TVR Chişinău ar fi soluţiile optime ce-ar echilibra potentialul mass-mediei în limba română comparativ cu mass media rusească predonminantă incă după aproape 20 ani de la câştigarea independenţei Moldovei de est faţă de URSS.

Ar fi fost datoria morală a TVR să fi fost prima televiziune din România care să fi făcut demult acest pas spre normalitate. Indiferent de motivele care au împiedicat acest lucru, ar fi ruşinos pentru TVR să nu-şi îndrepte greşeala prin deschiderea unui studio la Chişinău şi să contribuie la democratizarea şi modernizarea societăţii, dar şi la stimularea relansării contactelor între românii de pe cele două maluri ale Prutului prin informaţia oferită.

Respectă-ţi trecutul şi viitorul!

Petiţia poate fi semnată AICI!

Campanie iniţiată de bloggerii de pe ambele maluri ale Prutului!

Escroc italian

Articol preluat de Blog Noua Dreaptă

În poza din dreapta puteți vedea un escroc italian. Acest escroc italian a decis să continue tradiția difaimării românilor alăturându-se deputatului Alessandra Mussolini afirmând că „unicele bestii în orașul său sunt românii, care au violul în ADN”. Și de această dată, la fel cum a fost și în cazul primei afirmații de acest gen, trebuie analizat contextul în care escrocul italian a dat asemenea declarații.

Cine e escrocul?
Escrocul itaian nu e nimeni alcineva decât primarul unui orășel Montalto di Castro la vreo 3 ore cu mașină de Roma. În acest oraș s-a petrecut cu ceva timp în urmă un viol asupra unei fete de 15 ani de către un grup de băeți ITALIENI! Escrocul nostru italian se pare că e unchiul unuia din băeții acuzați de viol și a intrat în centrul discuțiilor atunci când s-a descoperit că a dat bani din fodul public violatorilor italieni pentru cheltuielile de proces. Deci în toată această poveste nu este nici o umbră de român. Asta cel puțin până la afirmațiile excrocului italian care evidențiază pe un plan local tactica folosită la nivel național de deviere a atenției opiniei pubilce și difaimării românilor.

Supriza deșteptării
Supriza însă de acestă dată e că s-au luat măsuri! Românii au început să ridice capul și să bată cu pumnul în masă, ”basta, până aici v-a fost!”. Dintr-o discuție pe facebook cu Marian Mocanu, consilier al Presedintelui Senatului Romaniei și președintele Ligii Românilor din Italia am aflat că România a dat în judecată escrocul italian care totodată va fi dat afară din partidul din care face parte și îi va fi interzis în viitor să mai candideze la vreo funcție publică. Pe portalul de știri Romanian Global News se mai citește că deputatul din diaspora română William Gabriel Brînză va cere în mod public excrocului italian să-și ceară scuze de la poporul român iar Partidul Identitatea Românească, din Italia, a depus o plângere penală împotriva escrocului italian. E prima oară când se intâmplă așa ceva.


Adevăratele victime
Insistența mea din acest articol de a specifica în titlu dar și în fiecare pasaj naționalitatea italiană a escrocului și a violatorilor vă pot sugera metoda practicată prin care sunt bombardați românii în Italia. Imaginați-vă articole din presă, reportaje TV, emisiuni radiofonice în care cuvântul „român” este asociat cu o infracțiune și repetat de nenumărate ori 24 de ore din 24. Rezultatul va fi o manipulare la nivelul subcoștientului italienilor și chiar și a unor români care ajung să interiorizeze aceste difaimări justificând astfel atitudiea rasistă a unor italieni, negând propria naționalitate și totodată încercât să se mimetizeze (cea ce nu înseamnă integrare) în societatea italienească. Acești români sunt adevăratele victime a propagandei mediatice.