Economia legionară o alternativă la sistem

Traducere preluată de Frontpress, Napocanews, etc

Multă vreme, în cercurile radicale, din cauza unui dispreț legitim față de bani, a vorbi despre chestiuni financiare sau a evoca mijloacele economice pentru susținerea Cauzei și a celor care luptă pentru ea, a fost considerată o preocupare rușinoasă și condamnabilă.

Cu toate acestea proiectele noastre, acțiunile noastre, luptele noastre necesită bani pentru a putea fi realizate și pentru a fi durabile. Dar mai ales, mai presus de toate, libertatea și independența noastră vis a vis de sistem necesită o autonomie financiară. Doar aşa se va putea realiza o adevărată ruptură de ordinea burgheză a cărei principală putere e dată de subjugarea economică a indivizilor prin muncă salariată, credite, datorii, teamă de șomaj.

Acesta este motivul pentru care construirea unei economii militante, solidare, nespeculative, locale și etice este un imperativ fundamental pentru legionarii din al treilea mileniu.

Banul nu este ochiul dracului, desigur cu condiția că își menține un rol subordonat, strict funcțional şi că nu devine un scop în sine. Banul este un instrument, un servitor care trebuie să rămână la locul lui, dar care în acelaşi timp este indispensabil.

Primul care a introdus această necesitate e fără dubiu Corneliu Zelea Codreanu, arhanghelul fulgerător, care a teoretizat și pus în practică „economia legionară”. Economia Legionară, încredințată cu furnizarea de combustibil pentru lupta politică, poate fi rezumată pe scurt după cum urmează: păstrarea banilor în comunitatea noastră militantă, acumularea treptată de capital, înființarea de rețele economice paralele, autofinațarea proiectelor noastre, garantarea siguranței financiare a activiştilor noștri, crearea unor locuri de muncă proprii în cadrul mișcării noastre, pentru a nu fi nevoie de a răspunde în fața nimănui și mai ales în faţa dușmanilor noștri. Totul are ca scop instaurarea unei adevărate autogestiuni militante. În sinteză, acest sistem constă practic în reinvestirea în circuitul militant a posibilității economice maxime a fiecărui membru în parte.

Locul unde merg să mănânc, unde merg să beau cu prietenii, locul de unde mă îmbrac sau de unde îmi cumpăr cărți și discuri, locul unde îmi petrec sfârșitul de săptămână, meșterul căruia îi comand o lucrare, persoana la care am datorii sau de la care împrumut bani, toate aceastea nu trebuie să fie chestiuni indiferente, lăsate la voia întâmplării, ci dimpotrivă, ele sunt acțiunile ce ţin de militantismul de zi cu zi. Acesta trebuie să fie canalizat permanent înspre efortul de a favoriza ieşirea la suprafaţă a acestei „economii legionare”. Fiecare act al nostru de cumpărare, fiecare act economic, este şi un act politic. Pentru a rezuma aceste acțiuni la rigoarea ideologică cea mai pură, este imperativ necesar să privilegiem sistematic camaradul comparativ cu diferitele facilități oferite de sistemul de piață. Astfel vom pune bazele acestei indispensabile „economii legionare”, răspuns concret și comunitar la criza economică și la anomalia socială, fenomene cauzate de liberalismul financiar.

Tradus de pe Zentropa.info

Mai più un mondo di consumo e produzione, ritorno alle radici, alla tradizione

Satul, revista pentru promovarea tradiției și culturii din mediul rural.

Contro la massoneria la gioventù si scaglia!

Post preluat de Frontpress, NapocaNews

Anual pe 20 septembrie în Italia se serbeaza forțarea Porții Pia, în urma căreia trupele garibaldine ocupau Roma, atunci aparținând Statului Papal, anexând-o cu forța la Regatul Italiei. Defapt evenimentul din 1870 a fost ceva mai mult decât o simplă anexare fiind vorba de o confruntare între Sfânta Biserică și forțele militare masonice lui Garibaldi.

Forza Nuova a ținut să reamintească cu această ocazie că „masoneria e cancerul Europei” și că ei sunt de partea tradiției și a credinței creștine recunoscând Statul Papal drept cel legitim. Prezidiul a avut loc pe dealul Giannicolo din Roma la poalele statuii lui Garibaldi la baza căreia se poate găsi sculpată în piatră o coroana de flori cu mesajul „Per il gran maestro Garibaldi, la massoneria italiana”.

Engleza, impunerea și influența unui mod de gândire

Articol preluat de Frontpress, AntiMedia și Blog Noua Dreaptă

S-a mai gândit cineva de ce o limbă răspândită prin cuceriri militare, colonizări și exploatare a unor popoare inofensive este considerată limba cea mai importantă și cea mai adecvată pentru a invăța oamenii de diferite naționalități să trăiască impreună, să fie mai aproape unii de ceilalți, să interacționeze? O limbă care în spatele justificării că ar fi una de circulație internațională își impune prezența tuturor deși pe Glob sunt peste 3000 de limbi.

De mici suntem obligați să învățăm limba engleză în școli, fără să ni se lase o margine de alegere. Poate eu sau oricine alcineva avem o vocație pentru o altă limbă, poate vrem să învățăm germana sau spaniola ca prima limbă. Nu se poate, pentru că cineva a decis că trebuie să fie engleza. Se pare că limba engleză e mai presus decât Dumnezeu deoarece în timp ce ora de religie este scoasă din școli din motive c-ar obstrucționa libertatea de conștiință a elevilor, cea dintâi este impusă în unele țări chiar de la grădiniță. E clar că într-un asemenea context ni se pare firesc și normal ca limba engleză să ocupe locul de cinste în societate. Suntem indoctrinați de mici că dacă știi engleza oriunde te duci în lume te vei descurca, că e un semn de inteligență nemaipomenita iar dacă nu o știi ești un semianalfabet. Astfel suntem obișnuiți să avem complexe de inferioritate ca vorbitori de o limbă care nu e engleza.

La nivel de societate se privește la chestiunea lingvista doar dintr-o perspectiva materialista, adică ținând cont de ce se cere pe piața muncii. La nivel individual se consideră că a ști o limbă în plus nu strică, dar fără să ne întrebăm de ce neapărat engleza? Pe lângă asta mulți sunt și egoiști pentru că împun unei țări întregi emisiuni, filme, documentare subtitrate respingând dublarea pentru că în viziunea lor invață mai bine limba engleză și astfel pot aprecia vocea naturală a lui Al Pacino. Și cu persoanele care suferă de probleme de vedere și nu reușesc să urmărească subtitrările cum rămâne? E ca și cum pe strada nu s-ar mai face pasarele pentru persoanele in scaune cu rotile pentru că o parte a populației consideră că urcând scările îți tonifici gluteii.

Dar înăinte de toate limba e o forma mentis, un mod de gândire, o abordare logica a realității moștenită din moși strămoși care vehiculează în același timp o anumită scară de valori. Limba e un patrimoniu comun și rădăcinele unui popor. Limba e cultură.

Dacă se recunoaște această definiție a „limbii” atunci e evident atacul la care e supusă limba română și coeziunia poporului român prin sabotarea felului lui de a gândi și la urma urmei și de a simți.

Limba engleză, după cum afirmă Anna Maria Capogrande, președintele Asociației pentru apărarea și promovarea limbilor oficiale alle UE din cadrul Comisiei Europene, e o limbă care vehiculează esențialmente valorile capitalismului, mercantilismului, profitului și al colonialismului economic și cultural. Limba engleză predată la vârste fragede poate distruge o dată pentru totdeauna modul de a gândi a copiilor români și cea ce a mai rămas din modelul cultural românesc.

În țările precum Italia, Franța, Belgia (în Wallonia) , Spania, limba engleză, și pot confirma din experiențe personale, este aproape necunoscută pentru majoritatea persoanelor. Poate ar trebui sa ne dam seama ca cunoasterea limbii engleze de fapt nu e chiar asa de firească cum sistemul ne invață.

Justificările care sunt invocate pentru a păstra limba engleză la televizor și în oricare alt domeniu în țara noastră e o abordare tipică țărilor mici care în lipsa unei piețe interne adecvate care să permită producția în limba națională, de toate expresiile de cultură, de la cinema la muzică până la emisiuni televizate permit înglobarea lor cultural-spirituală în area culturală anglo-americană.

În concluzie asistăm, cu permisiunea noastră, la afirmarea la nivel global a unui mod de gândire unic, doar pentru că e la modă.

Conferinţă Basarabia Pământ Românesc

Conferenza su Corneliu Zelea Codreanu in Italia

Conferenza su Corneliu Zelea Codreanu a Modugno, provincia di Bari. Il relatore è padre Lino della diocesi di Civitavecchia, provincia di Roma, fuggito negli anni 70 dal regime comunista della Romania di allora. Più sotto, per una miglior praticità, ho dato un titolo aprossimativo, in base al contenuto, a ciascuno dei 6 filmati in cui è divisa la conferenza.


1) Introduzione della figura di Corneliu Zelea Codreanu: un nome impronunciabile?

2) C.Z.C.: simpatizzante del nazional-socialismo tedesco o eroe nazionale romeno? Studio per comparazione con gli altri casi europei.

3)L'avversione verso il comunismo. L'antisemitismo.

4)L'antisemitismo. L'avversione verso la democrazia.

5)Ortodossismo e Catolicesimo. Sui dossier dei servizi segreti comunisti.

6)In conclusione: gli ebrei, da avversari ad alleati?

Poezie pentru românii plecaţi peste graniţe

Vreau să împărtăşesc o poezie care am primit drept comentariu la un articol şi care autorul o dedică românilor emigranţi "ce hălăduesc ca umbrele pe aproape intreg mapamondul, neregasindu-si propria persoana" cum spune dânsul în acelaş comentariu. Titlul poeziei mi-e necunoscut iar autorul s-a semnat ca Nicolae.

Voi toţi,cei alungaţi din ţară,
Transmiteţi energia voastră
Pe-a ţării noastre scumpe plaiuri,
Pe munţii noştri cei bogaţi,
Pe Marea Neagră cea albastră,
Pe oseminţele strămoşilor din holde,
De unde exploda odată porumbul şi secara.
Azi e doar ruşinea şi ocara
Energia voastră e gândul dragostei rămase acasă cu părinţii,
Cei care ne-au iubit, ieşiţi din baierele minţii.
Energia voastră e dragostea de ţară,
Adunată ca un nimb pe-un petic de eter.
E conştiinţa unui neam de zeci de mii de ani,restrânsă pe-o pajiste de cer.
Şi stă de veghe să nu pchiara neamu' nostru, să nu pchiara.
Puneţi energia voastră,ca să salvaţi o ţară.

Reproşuri II

Articol preluat de Blog Noua Dreapta

A doua critică pe care am primit-o pentru faptul că mă consider naţionalist e "de ce nu am rămas să mă zbat în ţara mea".

Considerând că cei care îmi aduc această critică nu ţin cont nici de vârsta fragedă la care am părăsit ţara şi nici de status-ul meu de student încerc să-mi argumentez apărarea fără să fac vreo referinţă la cele ce ar putea părea nişte justificări ieftine.

În primul rând un naţionalist nu e Dumnezeu pe pământ. El la fel ca oricare individ de pe acest glob poate să facă faţă anumitor circumstanţe până la un anumit punct. Ori nimeni nu poate să înfrunte individual probleme ce de fapt sunt colective, cum sunt cele economice, politice, etc. Caracteristica de naţionalist în acest caz vrea să însemne o anumită scară de valori. Dar a fi naţionalist înseamnă şi a reuşi să combini sentimentul cu acţiunea. Din acest motiv condiţia de imigrant nu poate să împedice un naţionalist să se declare ca atare şi să ia atitudine în micul său pentru idealurile în care crede.

În definitivă, ca naţionalist sunt convins că eu la fel ca şi alte persoane am fost nevoiţi să ne părăsim ţara pentru că deciziile şi valorile oamenilor care ne conduc nu au ca criteriu esenţial "naţionalitatea" în sensul de cultivare a românităţii altfel s-ar fi impedicat crearea unei situaţii care să alimenteze emoragia poporului în afara statului şi s-ar fi făcut din acest fenomen al imigraţiei principala problema de pe agenda guvernului.

Cetatea Neamţului

În Decembrie, în scurta mea vizită pe meleagurile natale, am profitat să vizitez pentru prima oară renumita Cetate a Neamţului. Deşi aveam de mult în gând această intenţie, dorinţa de a vedea Cetatea s-a făcut şi mai mare după recenta restructurare care a interesat toate sălile şi camerele cetăţii, precum şi temniţa, biserica, podul de acces sau sistemul de capcane de pe acesta. Mai jos am ataşat câteva din pozele făcute în timpul vizitei, în timpul căreia începuse uşor să ningă, dând Cetăţii un farmec deosebit.

Cetatea Neamţului se află în vecinătatea celui mai inalt varf al Culmii Plesului (pentru a ajunge la ea ai de urcat pe jos nu puţin).

Ea a fost construită pe vremea lui Petru I al Moldovei (1375-1391).

Pe timpuri, Cetatea Neamtului statea de veghe pe vaile Moldovei si ale Siretului, cat si pe calea de acces spre Transilvania pentru a proteja principalele arterii comerciale care treceau prin zonă.

Perioada cea mai înfloritoare a cetăţii a fost pe vremea lui Ştefan cel Mare care o include în sistemul defensiv de cetăţi ce aveau ca rol apărarea Moldovei (mai jos harta).

Unul din cele mai cunoscute momente de glorie ale Cetății este în anul 1691 când a rezistat în fața atacurilor armatei poloneze conduse de Ioan Sobieski.

Reproşuri I.

Articol preluat de Blog Noua Dreaptă

Mi s-a reproşat în diferite rânduri cum că naţionalismul meu în situaţia mea de imigrant într-o ţară străină ar fi contradictoriu, paradoxal chiar. Probabil există impresia asta pentru că de obicei naţionaliştii sunt cei care se împotrivesc cel mai mult imigraţiei iar o altă ipoteză ar fi faptul că un adevărat naţionalist rămâne în ţara sa.

Mai întâi despre primul punct.

Într-adevăr, şi eu, sunt împotriva imigraţiei şi o zic tocmai din postura de imigrant, ceea ce ar trebui să pună pe gânduri. Consider că există o mare diferenţă între a fi împotriva fenomenului imigraţiei şi a fi împotriva imigrantului ca individ. Pare banal dar mulţi confundă perspectivele astea două. Un imigrant e o victimă a sistemului, care împins de necesităţile economice, sociale sau politice este constrâns să-şi găsească alt loc decât cel natural în care s-a născut. Ca atare imigrantul e rupt de propria cultură, de lanţul generaţional al neamului său, de contactul cu pământul care i-a dat suflarea. El răspunde indirect chemării din partea unei mâini invizibile care-l împinge să-şi părăsească ţara pentru a merge acolo unde este nevoie de el ca forţă de muncă ieftină atras de mirajul bunastarii materiale. Imigrantul e de două ori victimă. O dată când e nevoit să plece, a doua când odată ajuns în ţara străină trebui să devină cea ce de fapt nu e, să se modeleze noului context. El nu va putea să exprime propria sa esenţă culturală pentru că contextul nu e cel natural în care aceasta să se dezvolte.

Fenomenul imigraţiei, pe de altă parte, pune în pericol existeţa însăşi a poporului gazda minând coeziunea sa culturală şi etnică. "Naţiunea e expresia culturii, cultura e expresia natiunii" scria în operele sale profesorul A.C. Cuza. O comunitate minoritară de imigranţi, fiind purtătoarea unei viziuni culturale specifice ei, prin definiţie va pune în discuţie anumite tradiţii, anumite reguli, etc care filtrate prin viziunea lor ar putea părea "ciudate".

Deci e fenomenul imigraţiei problema, nu imigrantul în sine. Nu poţi considera imigrantul ca pericol pentru unitatea etno-culturală a poporului tău atât timp cât el în primul rând e victima care e supusă asimilării şi riscului să-şi piardă identitatea. Nu cred că există imigranţi, cu rare ecepţii poate, care nu s-ar întoarce la ei în patrie dacă ar avea o viaţă decentă.

În concluzie, nu cred că e paradoxal faptul de a fi naţionalist într-o ţară străină pentru că eu ca şi italianul care devine instrăinat în propria sa ţară suntem victimile unui sistem global bazat excluziv pe logica libertăţii de mişcare a marfei şi a forţei de muncă. Ca atare naţionalismul nostru nu doar vrea să însemne o împotrivire (în micul nostru) a acestei logici globale de raportare la realitate dar ne induce şi la un respect reciproc încât ambii avem aceeaşi scară de valori într-o lume care ne este opusul.

Despre al doilea punct voi scrie în articolul următor.

Sul multiculturalismo

Borghi medievali, dipinti, monumenti di tutti i tipi, statue, palazzi, castelli, vengono introdotti nel patrimonio Unesco per essere protetti, cibi e bevande tramite etichette di denominazione protetta anche loro vengono tutelati, i sindaci dal canto loro nelle città d'arte emanano ordinanze per salvaguardare l'architettura, l'aspetto, l'atmosfera specifica della urbe.

Non è chiaro allora perchè quando si tratta dell'identità e della cultura del popolo si sventola sempre con ostentazione la bandiera del multiculturalismo, come se fosse una virtù, senza prendere più in considerazione questa volta i criteri che hanno spinto a prendere misure di protezione per gli altri beni del patrimonio come quelli sopra detti. O forse l'identità nazionale non è degna di essere tutelata in quanto non fa parte del patrimonio culturale del mondo ma è solo fonte di discriminazioni ed odio come quasi sempre il ritornello dei media e del political corect ci ricordano.

In questo senso, l'italiano che incomincia a sentirsi straniero a casa sua e lo straniero espatriato da una "mano invisibile" dal suo paese non sono rivali ma sono vittime di uno stesso sistema che solo gli ingenui possono considerare come "naturale evoluzione" del mondo.

Arriverà un giorno in cui tutto il miscuglio di culture che si continua a promuovere si riduca a un semplice e orribile kitsh nel quali nessuno si indificherà più e dove i pochi rappresentanti delle rispettive culture nazionali saranno talmente rari da essere proclamati a loro volta come patrimonio UNESCO per salvaguardare gli ultimi residui culturali dei loro popoli.

Tuttavia non vorrei sembrare apocalittico.

Tu în primul rând eşti Român, pe urmă ceilalţi

Articol preluat de Blog Noua Dreaptă

În seara asta, eram în gara Roma Ostiense, aşteptam trenul care trebuia să mă conducă acasă. L-am aşteptat cred mai bine de jumătate de oră din momentul când trebuia să fie deja ajuns. Lucru curios e că în ciuda aşteptării şi orei târzii nu mi s-a întâmplat să aud discursuri despre tresăturile generale ale poporului italian cum mi s-ar fi întâmplat probabil dacă eram pe meleagurile României. Asadar, in timp ce aşteptam trenul, la linia 4, observ pe primul peron un cuplu de concetăţeni care fără să mai stea prea mult pe gânduri traversează fără un pic de jenă calea ferată ignorând faptul că există un subpasaj anumea, că traversarea liniilor ferate e strict interzisă şi că se uitau la ei sute de persoane indignate. Dar tupeul lor nu se terminase aici pentru că la scurt timp femeia a traversat înapoi toate cele 4 linii ca să-şi cumpere o băutură răcoritoare de la bar ca apoi tot deasupra lor să revină unde-şi lăsase singur bărbatul. Episodul m-a şocat. M-a şocat pentru că de la fizionomie până la îmbrăcăminte era evident şi pentru un italian că erau din Est. Când am povestit episodul unei prietene mi s-a răspuns "ce persoane inconştiente". Eu nu cred că acele persoane erau inconştiente. Eu cred că acele persoane se considerau prea şmechere să mai înconjoare ca toţii "fraierii" folosind subpasajul. Mai ales că acestă atitudine de a-şi dovedi "valoarea" era evidentă şi prin vestimentaţia de prost gust, tipic manelistă, care o purtau. Acum stau şi mă gândesc la acea categorie de complexaţi, care în România de exemplu ar fi blestemat tot neamul pentru jumătatea de oră de întârziere a trenului. Complexaţi cu paşaport românesc de care e plină Italia. Complexaţi care la un episod cum e cel abia descris, oricât de banal poate fi, ar fi zis "uite românii", şi ar invoca acel episod pentru toate discursurile de sustinere a tezei că vezi Doamne "îi e ruşine să zică că-i Român".
Eu continuu, după 12 ani de Italia, să nu înţeleg persoanele care se declară Români în funcţie de cum se comportă anumite segmente din populaţia României. E ceva care mă depăşeşte. E curios încă un aspect: persoanele, cum ar fi maneliştii din gara Romei, deşi nu dau doi lei pe noţiunea de "Român", şi tot ce aceasta implică, sunt luaţi de acei complexaţi cu paşaport românesc drept imagine peiorativă a României şi a poporului Român, uitând că la rândul lor au un certificat de naştere pe care scrie ROMÂN!

Cine e extremist de fapt?

Articol preluat de Blog Noua Dreapta

Am decis să împărtăşesc un e-mail care am primit din partea unei persoane cu care mi se întâmplă să mai corespondez. Această persoană care până cu puţin timp în urmă trăia în Italia azi se află în Franţa. Mai jos cuvintele ei:

Azi a fost sărbătoarea naţională a "vecinilor", şi deci am pregătit câte ceva şi ne-am întalnit cu toţii în cartier. La unii m-am prezentat că vin din Italia, alţii ştiau deja că sunt româncă... o vecina o auzeam murmurând: e româncă? cealalată: nu, e italiancă. Eu cum am auzit am zis: vin din italia dar am origini româneşti... le am pe amândoua... în orice caz. Sincer cât stăteam în Italia puteam să accept diferenţa asta, în Franţa nu mai am chef să se mai uite lumea nasol la mine, sincer spun că mă mândresc de istoria si cultura româneasca, dar prefer o altă "identitate". Dacă românul şi România sunt vazuţi în felul în care sunt văzuţi, înseamnă că aşa merită. Nu mai vreau să mai apăr România, nu are sens. De fiecare dată când te prezinţi ca român, imediat încep să discute de ţiganii de la televizor, de ştiri, de curaţenie de ţiganii de prin Franţa... etc... e foarte dificil de fiecare dată sa vorbeşti numai desprea lucrurilea astea, enorm de dificil, şi îţi dai seama că n-ai cu ce sa te mândreşti, şi că până la urmă nu eşti aşa de diferit de ţiganul care-l vezi la televizor.
Începe să-mi fie ruşine să mă prezint ca româncă, pentru că nu vreau să petrec un an cu priviri ciudate, vreau sa petrec un an plăcut.
ştiu ce o să zici si cum gândesti.

Acum eu nu judec acestă persoană pentru că în mare parte o înţeleg. În Italia românii sunt încă şi cum victemele rasismului. Dar nu e vorba de clasicul rasism pentru că românilor nu ai ce reproşa, ei sunt albi, creştini, latini. E vorba de un rasism latent care se manifestă prin indiferenţă, prin "păstrarea unei anumite distanţe". Cei care suferă de o asemenea atitudine sunt persoanele care îşi doresc să se integreze, să aibă o viaţă socială să-şi creeze o reţea de prieteni. Niciodată sau cel puţin foarte rar vei fi înjurat pe stradă pentru că eşti român dar ai o presimţire că nu ai aceleaşi şanse de a interacţiona cu lumea, simţi că unele porţi îţi sunt negate din start.

Acum eu am preluat acest e-mail ca exemplu pentru o constatare personală. Mi s-a reproşat cu ceva timp în urmă c-aş face parte dintr-o grupare "un pic extremistă" care ar fi Noua Dreapta deşi niciodată nu se explică în ce ar consta acest extremism. Eticheta de estremistă e ceva de acum des întâlnit pentru asociaţia Noua Dreapta la fel şi pentru Forza Nuova, echivalentul italian, care e considerată xenofobă, rasistă ş.a.m.d. Vreau să zic că nicăieri în Italia nu m-am simţit mai bine primit, aceptat pentru cea ce sunt decât la întrunirile cu membrii FN. Zic mai mult, când stau cu aceste persoane e chiar o mândrie să fii român pentru că împărtăşim acelaşi ideal de a milita pentru propria comunitate naţională şi îl avem în comun pe Corneliu Zelea Codreanu, doctrina căruia inspiră majoritatea mişcărilor naţionaliste din Europa. E ca şi cum ni l-ar invidia. Ei bine după toate cele expuse vă daţi seama că are loc un paradox: Partidul Forza Nuova care e considerat extremist, xenofob, etc e respectos faţă de mine care mă consider mândru de a fi român, iar lumea de rând, e cazul e-mail-ului de mai sus, e cea care te face să îţi fie ruşine de cea ce eşti şi prin prejudiciile ei te fac să te ascunzi.

Brâncuşi e francez?

Cu ceva timp în urmă în cadru unui stagiu universitar am avut oportunitatea să merg şi să vizitez, the Big Apple, cum mai e poreclit New York-ul. Sejurul a fost unul memorabil cu sgârienori ca în serialele tv, dar nu despre asta vreau să scriu ci despre un episod care mi s-a întâmplat acolo. În timpul liber obişnuiam să merg cu colegii să vizităm atracţiile oraşului printre care şi renumitele sale muzee. Unul din dintre acestea se numeşte MoMA (Museum of Modern Art) unde cu deosebită plăcere am putut admira operele lui Constantin Brâncuşi, cel mai mare sculptor cubist. Dar fericirea mea nu a durat mult pentru că am observat sub eticheta operelor sale cum că Brâncuşi ar fi "francez". În acel moment de entuziasm dezamăgirea a fost mare. Şi în ziua de azi când povestesc prietenilor despre călătoria în metropola americană resimt acel sentiment uşor de dezamăgire faţă de acea incorectitudine.
Consider că e ironic episodul dacă îl raportăm cu cea ce se întâmplă azi în Franţa. Ajunge să ne gândim la gluma cu "le salute roumain" pentru a înţelege cum în timp ce noi suntem denigraţi, tot noi îi şi promovăm, prin artiştii noştri, şi nu doar prin Brâncuşi dar şi prin Ionescu, Radu Mihăileanu, Cioran.

Dar azi mă simt mai bine. Mă simt mai bine pentru că, mulţumită şi unei colege, am trimis un e-mail la Consulatul General al României la NY unde le-am adus în atenţie greşeala. Ţinând cont totuşi că atunci când vine vorba de autorităţile române e bine să nu-ţi faci inluzii, nu am mari aşteptări de la ei dar cel puţin mi-am alinat un pic dezamăgirea.

Rep. Moldova ca Irlanda de Nord

Articol preluat de Curaj.net

Am citit recent o carte care trata pe scurt conflictul din Irlanda de Nord şi mi-a stârnit curiozitatea în raport cu situaţia dintre Rep. Moldovă şi România. Personal consider că, conflictul nordirlandez poate să ne înveţe multe lucruri sub diferite aspecte. Iată mai jos câteva dintre ele care am vrut să analizez:

Înăinte de toate conflictul din Ulster pune la tăcere idea că revendicările naţionaliste sunt de modă veche şi sunt specifice ţărilor subdezvoltate, înapoiate, necivilizate care "încă îşi fac război din motive absurde". Iată că în Marea Britanie, una din democraţiile cele mai vechi din lume, idea de comunitate naţională încă mai e simţită ca relevantă, iar atentatul de ieri de pe străzile din Belfast e dovada cea mai recentă. Încă un indicator în acest sens sunt voturile câştigate de partidele naţionaliste din Irlanda fie de sud cât de nord în ultimii ani.

Al doilea aspect are de a face cu declaraţiile politicienilor. Nu de puţine ori liderii politici de pe ambele maluri ale Prutuli au susţinut cu fast idea unirii dintre Basarabia şi ţara mamă în cadrul UE sugerând astfel idea că aşa procedând se vor placa frustrările naţionaliste de pe ambele maluri şi toţi vor avea de câştigat. Oare Irlanda de Nord nu ne învaţă alceva? Irlanda şi Marea Britanie au aderat la Uniunea Europeană contemporan la 1 ianuarie 1973, orice locuitor al insulei poate aşadar merge de la Belfast la Dublin fără să intâlnească nici urmă de vamă. Şi totuşi "unirea" în cadrul UE nu a impedicat, şi nu impedică nici astăzi, mii de morţi, răniţi, atentane şi conflicte armate în numele reîntregirii insulei.

Consider că atât în Irlanda de Nord cât şi în Republica Moldovă ori respectiv Ulster şi Basarabia nu se va avea o situaţie normală atât timp cât va exista percepţia unui Stat incomplet şi senzaţia de o situaţie istorică injustă, care din contra vor continua să ţină aprins şi să alimenteze focul naţionalismui în aceste regiuni cât şi în ţările vecine, Irlanda şi România.